Meditatia zilei - 29 octombrie 2016

[altmariustotal catolic]

Fil 1,18-26; Ps 41; Lc 14,1.7-11

Liturgia de astăzi pune evanghelia în relaţie cu Magnificat, din care citim două versete înainte de proclamarea evangheliei însăşi: „Cine se înalţă va fi umilit, iar cine se umileşte va fi înălţat”. Isus ne învaţă să nu ne aşezăm pe primele locuri, ci să le alegem pe ultimele, pentru a avea bucuria unui loc oferit de el însuşi: „Prietene, poftim mai sus!” Şi Maria a practicat această învăţătură mai mult decât oricare altă creatură: „Sufletul meu preamăreşte pe DomnulY pentru că a privit la smerenia slujitoarei sale”, şi ea ne este dată ca model spre care trebuie să privim în toate situaţiile, deoarece „Dumnezeu îi înjoseşte pe cei mândri şi îi înalţă pe cei smeriţi”.

Chiar şi prima lectură o putem pune în relaţie cu sfânta Fecioară, gândindu-ne la ea după momentul învierii şi al înălţării lui Isus. Sfântul Paul scrie: „Pentru mine, a trăi înseamnă Cristos şi a muri este un câştigY aş dori să mă despart de trup pentru a fi cu Cristos”. Pentru Maria era un lucru foarte greu de suportat să rămână pe pământ, pentru că moartea fiului este pentru orice mamă un lucru îngrozitor; era greu de suportat pentru ea să fie separată de Fiul ei, Isus, şi să nu fie alături de el în glorie. Dar a acceptat să rămână pe pământ, trăindu-şi noua ei maternitate: era acum Mamă a Bisericii. „Este bine pentru voi ca eu să rămânY„, şi a acceptat să fie la Rusalii, să „rămână în trup” pentru Biserica ce făcea primii paşi, să rămână „servitoarea Domnului” la începuturile operei de evanghelizare, cu mărturia sa şi cu ajutorul ei umil şi generos. A renunţat să participe la gloria Fiului ei pentru a-i sluji încă pe fiii pe care el i-a lăsat ei când era pe cruce.

Să-i mulţumim deci şi să-i mulţumim Domnului pentru iubirea şi umilinţa Mamei sale şi a noastră.