Meditatia zilei - 29 iunie 2012

[altmariustotal catolic]

29 IUNIE: SS. PETRU ŞI PAUL, APOSTOLI

Fap 3,1-10; Ps 18; Gal 1,11-20; In 21,15-19

În liturgia de astăzi există ceva care ar putea să ne surprindă. Celebrăm martiriul sfântului Petru; or, Biserica ne propune să citim un pasaj din Faptele Apostolilor unde este relatat nu martiriul lui Petru, ci cum Petru fuge de martiriu. El era în închisoare, Biserica se ruga pentru el, un înger îl eliberează în mod miraculos. Aceasta se petrecea la Ierusalim. La Roma, însă, câţiva ani mai târziu, Petru a fost din nou încarcerat; Biserica, desigur, se ruga, dar el nu a mai fost eliberat, ci ucis.

Această diferenţă ridică multe probleme: pentru ce Dumnezeu a intervenit prima dată şi nu a intervenit şi a doua oară? Cu ce scop l-a eliberat pe Petru de moarte, dacă la sfârşit trebuia să fie totuşi condamnat la moarte?

Ne este de folos să medităm asupra acestor probleme, deoarece poate să ne ofere lumină şi pentru viaţa, şi pentru moartea noastră.

Un prim răspuns constă în a admite că există un timp pentru toate. În iubirea sa pentru Biserică şi pentru Petru, Domnul îl chemase pe Petru la o admirabilă misiune. Petru trebuia să proclame credinţa şi să conducă primii paşi ai Bisericii; atunci nici o putere umană nu a fost capabilă să oprească această activitate. Dumnezeu intervine chiar şi cu mijloace miraculoase. Câtă bucurie pentru Petru şi pentru Biserică în a recunoaşte atunci intervenţia puternică şi milostivă a lui Dumnezeu! La sfârşit, însă, când misiunea a fost împlinită, nu mai era necesar să-l elibereze pe Petru din mâinile persecutorilor: Deci Petru putea primi moartea. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu sfântul Paul.

În Cartea Apocalipsului, acest lucru este explicat într-un mod şi mai clar. Domnul spune: „Eu voi da celor ce sunt ai mei doi martori pentru a profeţi, şi ei vor profeţi o mie două sute şaizeci de zile”. E o perioadă fixă, stabilită de Dumnezeu, şi nimeni nu va putea împiedica mărturia lor. Vine apoi un alt timp: „Când îşi vor fi terminat mărturia lor, fiara care urcă din Abis va declanşa război împotriva lor, îi va învinge şi îi va ucide” (Ap 11,3.7).

În acest moment, un al doilea răspuns îl completează pe primul. Contrastul între eliberarea de la Ierusalim şi martiriul de la Roma este mai mult aparent decât real. Martiriul nu a fost pentru Petru o înfrângere; la Roma, Domnul nu l-a abandonat pe Petru. Ba, mai mult, martiriul a fost el însuşi o eliberare, o victorie a Domnului şi a lui Petru. În iubirea sa pentru Biserică şi pentru Petru, Domnul l-a chemat pe Petru să confirme credinţa nu numai prin cuvinte, ci şi cu propria mărturie a sângelui, şi i-a dat tăria de spirit necesară pentru această dificilă şi magnifică misiune. Câtă bucurie izvorăşte acum din acest dar al lui Dumnezeu, şi câtă glorie pentru Petru şi pentru întreaga Biserică! Şi există şi un al treilea gând: eliberarea de la Ierusalim a pregătit martiriul lui Petru de la Roma.

Nu este uşor să primeşti harul martiriului, deoarece martiriul este o bătălie foarte dură, unde circumstanţele externe pun la grea încercare credinţa, speranţa şi caritatea. Duşmanii lui Dumnezeu triumfă, Dumnezeu pare absent, tăria lui Dumnezeu nu se mai manifestă, iubirea lui Dumnezeu nu mai iese în evidenţă. La Ierusalim, însă, Petru experimentase prezenţa lui Dumnezeu, intervenţia puternică a lui Dumnezeu, iubirea minunată a lui Dumnezeu; de acum înainte, era sigur de aceasta şi, astfel, a putut să depăşească în credinţă şi iubire cele mai mari dificultăţi şi să fie biruitor.

În viaţa noastră ne aşteaptă aceeaşi experienţă, în măsura în care Dumnezeu o dispune pentru fiecare dintre noi. La început, Dumnezeu ni se revelează ascultându-ne rugăciunile şi eliberându-ne de orice încercări. Astfel, dacă suntem fideli rugăciunii şi primirii harului, învăţăm că Dumnezeu ne iubeşte, şi atunci credinţa, încrederea, iubirea noastră se întăresc şi sunt capabile de a depăşi dificultăţi majore.

La sfârşit, suntem atât de siguri de iubirea lui Dumnezeu încât moartea însăşi nu ne mai înspăimântă, în orice formă s-ar manifesta, ci va deveni pentru noi ocazia supremului act de încredere în Dumnezeu şi în biruinţă.

„Dacă Dumnezeu este cu noi, cine este împotriva noastră? Eu sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici lucrurile prezente, nici cele viitoare… nici vreo altă creatură nu va putea să ne separe de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru”, le scrie Paul romanilor. Aşa să fie!