Meditatia zilei - 28 noiembrie 2012

[altmariustotal catolic]

MIERCURI DIN SĂPTĂMÂNA A XXXIV-A DE PESTE AN

http://www.arcb.ro/index.php?option=com_eventlist&view=details&...

Ap 15,1-4; Ps 97; Lc 21,12-19

Lecturile acestor ultime săptămâni ale anului liturgic pot să ne pară deprimante, deoarece vorbesc despre persecuţii, despre încercări, despre creştinii care se luptă cu Fiara şi trebuie să înfrunte tot felul de dificultăţi. Dar dacă privim la aspectele pozitive, ne dăm seama că cuvântul lui Dumnezeu ne aduce un mesaj de încredere şi vrea să formeze în noi mentalitatea de învingători. Aceasta este adevărat, înainte de toate, cu privire la Apocalips. În timp de persecuţie, sfântul Ioan a voit să le dea creştinilor un spirit de învingători, tocmai în teribilele dificultăţi cu care ei se confruntau şi pe care noi abia că ni le putem imagina. Chiar în timpul persecuţiei, el vorbeşte despre dânşii ca despre „aceia care au învins Fiara”, şi învingători fiind ei, sunt în preajma lui Dumnezeu căruia îi cântă „cântarea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu, şi cântarea în cinstea Mielului”. „Ei au învins Fiara şi imaginea şi numărul numelui ei”, adică imperiul nelegiuit, care luptă împotriva lui Dumnezeu. Referirea la Moise ne ajută să înţelegem cât este de util Vechiul Testament pentru înţelegerea Noului Testament. Cei care au învins Fiara cântă cântecul ce a fost intonat îndată după victoria asupra egiptenilor, după trecerea Mării Roşii: „Vreau să cânt în cinstea Domnului / pentru că a triumfat într-un mod minunat, / a aruncat în mare calul şi călăreţul” (Ex15,1). Acesta este, în acelaşi timp, şi „cântecul Mielului”: Vechiul şi Noul Testament au fundament comun. Sfântul Ioan vrea ca noi să înţelegem că adevărata victorie asupra duşmanilor lui Dumnezeu nu este aceea a israeliţilor asupra egiptenilor, ci victoria lui Isus care moare pe cruce. Adevărata eliberare a fost obţinută atunci; pentru aceasta, cântecul învingătorilor este cântecul lui Moise şi cântecul Mielului. Relatarea din Cartea Exodului aruncă o lumină asupra câtorva aspecte din viaţa lui Isus, care nu apar cu claritate în ochii noştri atunci când le citim în relatările evangheliei. Cum am putea înţelege, de exemplu, că patima lui Isus este o mare victorie, nu numai a lui, care în aparenţă a fost nimicit pentru totdeauna, ci a întregului popor al lui Dumnezeu? Ei bine, aşa cum în Exod Moise nu a traversat de unul singur Marea Roşie, ci a condus cu sine întreg poporul, la fel, patima lui Cristos este adevăratul Exod, la care toţi creştinii sunt chemaţi să participe în viaţa lor concretă. Şi cum toţi israeliţii au cântat victoria, toţi creştinii exultă de bucuria triumfului şi cântă: „Mari şi minunate sunt lucrările tale, / Doamne, Dumnezeule atotputernic; drepte şi adevărate căile tale, / o, rege al popoarelor”.

În ce priveşte această cântare, putem să facem o observaţie importantă pentru viaţa noastră spirituală. Sfântul Ioan, la început, i-a prezentat pe creştini ca pe cei „care au învins Fiara”, în timp ce cântecul lor spune că Dumnezeu este cel ce a repurtat victoria. Ei au conştiinţa că victoria lor este, în realitate, victoria lui Dumnezeu, victoria Mielului, şi nu se preamăresc pe ei înşişi, ci pe Cristos care le-a adus victoria. Ei au suferit mult, au luptat mult, dar în toate aceste vicisitudini au înţeles tot mai mult faptul că sunt susţinuţi de Dumnezeu, că Dumnezeu este cel care dă lumina, forţa, triumful. Acelaşi gând îl găsim în evanghelie. Chiar şi evanghelia de astăzi vorbeşte despre persecuţiile împotriva creştinilor. „Vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, vă vor duce în faţa tribunalelor sinagogii, vă vor arunca în închisoare, vă vor duce în faţa regilor şi guvernatorilor pentru numele meu”. Şi Isus ne ajută să întrevedem că în aceste circumstanţe victoria este a lui Dumnezeu: singura preocupare pe care trebuie să o avem este aceea de a rămâne întotdeauna docili faţă de dânsul.

Şi această victorie nu va fi doar o victorie finală, aşa cum foarte uşor putem gândi. Pentru noi lucrurile se desfăşoară astfel: mai întâi, creştinii sunt arestaţi, închişi, maltrataţi, ucişi, dar la sfârşit sunt victorioşi. Isus, în schimb, ne spune că victoria este obţinută în fiecare moment de luptă, că nu va fi doar un final fericit oferit de Dumnezeu. Va fi şi aceasta, dar creştinul învinge deja în luptă, clipă de clipă, datorită puterii lui Dumnezeu. Discipolul nu trebuie să se preocupe de apărarea sa: „Eu însumi vă voi inspira acele cuvinte şi acea înţelepciune, cărora potrivnicii voştri nu vor putea să le ţină piept şi nici să le contrazică”. Şi victoria va fi însăşi mărturia lor. Astfel, sfântul Paul se bucura pentru că în procesul său a făcut să crească împărăţia lui Cristos şi că a proclamat evanghelia în faţa celor ce îl acuzau şi îl interogau.

Isus ajunge să spună: „Nici măcar un fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde”, pentru a exprima că în orice moment Dumnezeu învinge, că nimic nu se reduce la un simplu faliment, un fapt negativ. Dacă suntem docili faţă de Dumnezeu în orice moment, vom fi victorioşi împreună cu Dumnezeu cel care ne dă biruinţa. Şi „cu perseverenţa voastră vă veţi salva sufletele”: veţi obţine viaţa, pentru voi şi pentru alţii.

Să-i mulţumim Domnului care ne dă această înţelegere şi să ne reamintim că, în calitate de creştini, trebuie întotdeauna să păstrăm această mentalitate de învingători. În orice moment Domnul vrea să fim învingători în noi, învingători în dificultăţi, în ispite, în special în descurajările care ne pot cuprinde în dificultăţile de zi cu zi. Domnul nu vrea că noi să fim poporul ce merge cu capul plecat, având sentimentul de inferioritate; ne vrea conştienţi de biruinţa sa, recunoscători şi încrezători în el, cel care posedă victoria adevărată şi ne face părtaşi la ea.