Meditatia zilei - 28 aprilie 2016

[altmariustotal catolic]

Fap 15,7-21; Ps 95; In 15,9-11

„Precum m-a iubit pe mine Tatăl, tot aşa vă iubesc şi eu pe voi”. Putem spune că aceasta este singura definiţie a inimii lui Isus. El nu pretinde că este izvorul iubirii, ştie că iubirea îşi are originea în inima Tatălui, dar Isus este chipul perfect al acestei iubiri: el a primit în inima sa umană iubirea care vine de la Tatăl şi a trăit-o într-un mod unic, perfect. Dacă vrem să cunoaştem iubirea Tatălui, trebuie, deci, să contemplăm inima lui Isus care s-a dăruit pentru noi şi „să rămânem în iubirea sa”, urmând invitaţia sa.

Dar cum putem să rămânem în iubirea sa? Tot Isus ne-o spune: „Dacă veţi păzi poruncile mele, veţi rămâne în iubirea mea”. În noi toţi există o imensă dorinţă de a iubi; dacă vrem s-o realizăm, trebuie să căutăm mereu voinţa Domnului şi să aderăm la ea cu toată fiinţa noastră, în lucrurile mari, ca şi în cele mici, întotdeauna. „Luaţi jugul meu asupra voastră”, a spus Isus. E vorba, deci, despre un jug, dar este un jug plăcut şi uşor, tocmai pentru că el se confundă cu poruncile sale. Aceasta este marea diferenţă faţă de poruncile legii vechi.

În prima lectură vedem cum primii creştini au înţeles să fie liberi de o serie infinită de precepte şi că lucrul cel mai important era să fie uniţi cu Cristos prin intermediul credinţei şi prin împlinirea voinţei sale în viaţa lor, căutând să-l cunoască în modul cel mai viu, în loc să-l caute în preceptele rigide stabilite pentru totdeauna. În Vechiul Testament, unele precepte au o valoare educativă şi chiar de protecţie socială: Dumnezeu a făcut ca poporul său să fie separat de celelalte printr-o serie de precepte, în special privitoare la alimente. Şi astăzi iudeii observanţi sunt separaţi de ceilalţi, nu au facilitatea de comunicare pentru că trebuie să fie încontinuu atenţi la prescripţii precise care nu permit să trăiască în simplitate cu alţii.

Acum, poruncile lui Isus nu sunt aşa, ba chiar sunt porunci care favorizează comunicarea, comuniunea. Isus are o singură poruncă: „Să vă iubiţi unii pe alţii”; restul este o explicitate a acestei unice porunci. „Să vă iubiţi unii pe alţii”, căutaţi voinţa mea ştiind că ea este, în circumstanţele momentului, expresia iubirii mele faţă de voi şi faţă de alţii. Şi în orice faceţi, gândiţi-vă la unirea voastră cu mine, gândiţi-vă că trebuie să fiţi credincioşi poruncilor mele, că trebuie să căutaţi cu sârg voinţa lui Dumnezeu.

Sfântul Paul vorbeşte despre aceasta de multe ori în scrisorile sale: „Să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun, plăcut lui şi desăvârşit” (Rom 12,2). Voinţa lui Dumnezeu este o voinţă vie, care ne împinge înainte, care nu ne permite să rămânem ataşaţi de trecut.

Dacă păziţi poruncile mele, veţi rămâne în iubirea mea, după cum şi eu am păzit poruncile Tatălui meu şi rămân în iubirea lui”. Isus a căutat voinţa Tatălui în toate circumstanţele şi în mod particular în circumstanţele dramatice ale pătimirii sale, ştiind că ea era o voinţă de mântuire universală. Şi el ne spune aceste lucruri nu pentru a ne doborî sub poveri insuportabile, ci pentru a ne da bucuria sa: „Acestea vi le-am spus pentru ca bucuria mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină”. Dacă noi căutăm iubirea lui Dumnezeu, găsim bucuria. Multe persoane caută bucuria şi n-o găsesc tocmai pentru că nu bucuria trebuie s-o căutăm, ci iubirea, adică voinţa lui Dumnezeu în toate lucrurile: atunci vom găsi pacea sa şi bucuria sa, o bucurie plină de exaltare pentru că este bucuria de a fi uniţi cu Dumnezeu prin intermediul lui Isus, Fiul său.