altmarius

cultură şi spiritualitate

MIERCURI DIN SĂPTĂMÂNA A XII-A DE PESTE AN

http://www.arcb.ro/index.php?option=com_eventlist&view=details&...

2Rg 22,8-13; 23,1-3; Ps 118; Mt 7,15-20

Prima lectură şi psalmul responsorial corespund foarte bine rugăciunii săptămânale. La Liturghie ne rugăm: „Mântuieşte pe poporul tău, Doamne, binecuvântează moştenirea ta şi fii călăuză pentru totdeauna”, şi apoi: „Părinte, dă poporului tău harul să trăiască mereu în veneraţie şi în iubire faţă de numele tău sfânt, pentru că tu nu încetezi niciodată să îi conduci pe cei pe care i-ai aşezat pe stânca iubirii tale”.

Să fim conduşi de Dumnezeu, să dorim ca şi alţii să fie conduşi. Mulţi se tem de voinţa lui Dumnezeu ca de ceva care oprimă, ceva fatal; el, în schimb, pentru că este milostivire şi iubire infinită, pentru că ne iubeşte, vrea ca să trăim bucuroşi şi supuşi voinţei sale, care este întotdeauna o voinţă de iubire.

În Cartea a doua a Regilor, regele Iosia, cu poporul său, constata că părinţii lor nu au urmat voinţa lui Dumnezeu şi promite solemn să adere „din toată inima şi din tot sufletul” la cuvintele alianţei, scrise în Cartea Deuteronomului regăsită în templu.

Partea din psalmul 118, care este rugăciunea noastră de astăzi, este atât de frumoasă, deoarece exprimă dorinţa de a fi conduşi pe cale de Domnul. „Dă-mi înţelepciune să păzesc Legea ta şi s-o împlinesc din toată inima”. Iată iubirea autentică, ce caută voinţa celuilalt pentru a-i fi plăcut. Isus a făcut întotdeauna voinţa Tatălui. „Călăuzeşte-mă pe cărarea poruncilor tale, căci ea este bucuria mea”. Nu există o altă bucurie adevărată pentru om. Va spune sfântul Augustin: „Ne-ai creat pentru tine, Doamne, şi neliniştit este sufletul nostru până nu se va odihni în tine”. „Închide ochii mei să nu privească la lucruri deşarte şi dă-mi viaţă după cuvântul tău”.

„Lucrurile deşarte” nu sunt întotdeauna rele, pot fi chiar bune, dar nu şi atunci când ele ne îndepărtează de la calea sa.

Este uşor pentru noi să uităm puţin câte puţin voinţa lui Dumnezeu, mai ales în lucrurile pe care le considerăm mici, şi să ajungem aproape fără să ne dăm seama să nu facem voinţa sa, ci a noastră; să-i cerem lui harul atât de preţios de a şti mereu să revenim cu credinţă pe calea sa.

Vizualizări: 43

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor