Meditatia zilei - 27 iunie 2012

[altmariustotal catolic]

MIERCURI DIN SĂPTĂMÂNA A XII-A DE PESTE AN

http://www.arcb.ro/index.php?option=com_eventlist&view=details&...

2Rg 22,8-13; 23,1-3; Ps 118; Mt 7,15-20

Prima lectură şi psalmul responsorial corespund foarte bine rugăciunii săptămânale. La Liturghie ne rugăm: „Mântuieşte pe poporul tău, Doamne, binecuvântează moştenirea ta şi fii călăuză pentru totdeauna”, şi apoi: „Părinte, dă poporului tău harul să trăiască mereu în veneraţie şi în iubire faţă de numele tău sfânt, pentru că tu nu încetezi niciodată să îi conduci pe cei pe care i-ai aşezat pe stânca iubirii tale”.

Să fim conduşi de Dumnezeu, să dorim ca şi alţii să fie conduşi. Mulţi se tem de voinţa lui Dumnezeu ca de ceva care oprimă, ceva fatal; el, în schimb, pentru că este milostivire şi iubire infinită, pentru că ne iubeşte, vrea ca să trăim bucuroşi şi supuşi voinţei sale, care este întotdeauna o voinţă de iubire.

În Cartea a doua a Regilor, regele Iosia, cu poporul său, constata că părinţii lor nu au urmat voinţa lui Dumnezeu şi promite solemn să adere „din toată inima şi din tot sufletul” la cuvintele alianţei, scrise în Cartea Deuteronomului regăsită în templu.

Partea din psalmul 118, care este rugăciunea noastră de astăzi, este atât de frumoasă, deoarece exprimă dorinţa de a fi conduşi pe cale de Domnul. „Dă-mi înţelepciune să păzesc Legea ta şi s-o împlinesc din toată inima”. Iată iubirea autentică, ce caută voinţa celuilalt pentru a-i fi plăcut. Isus a făcut întotdeauna voinţa Tatălui. „Călăuzeşte-mă pe cărarea poruncilor tale, căci ea este bucuria mea”. Nu există o altă bucurie adevărată pentru om. Va spune sfântul Augustin: „Ne-ai creat pentru tine, Doamne, şi neliniştit este sufletul nostru până nu se va odihni în tine”. „Închide ochii mei să nu privească la lucruri deşarte şi dă-mi viaţă după cuvântul tău”.

„Lucrurile deşarte” nu sunt întotdeauna rele, pot fi chiar bune, dar nu şi atunci când ele ne îndepărtează de la calea sa.

Este uşor pentru noi să uităm puţin câte puţin voinţa lui Dumnezeu, mai ales în lucrurile pe care le considerăm mici, şi să ajungem aproape fără să ne dăm seama să nu facem voinţa sa, ci a noastră; să-i cerem lui harul atât de preţios de a şti mereu să revenim cu credinţă pe calea sa.