Meditatia zilei - 27 aprilie 2012

[altmariustotal catolic]

VINERI DIN SĂPTĂMÂNA A III-A A PAŞTELUI

http://www.arcb.ro/index.php?option=com_eventlist&view=details&...

Fap 9,1-20; Ps 116; In 6,52-59

Ne impresionează realismul cuvintelor lui Isus în această evanghelie. Pentru iudei era un lucru extraordinar şi chiar scandalos să-l audă spunând că ar trebui să mănânce carnea unui om, şi noi, de asemenea, am fi avut o reacţie similară: „Cum poate acesta să ne dea trupul să-l mâncăm?” Isus ar fi putut răspunde atenuând duritatea cuvintelor sale. În prima parte a discursului, el vorbise mai degrabă despre credinţă: pâinea vieţii este pâinea credinţei, necesară pentru a fi atraşi la el de Tatăl. Ar fi putut, deci, să explice că nu era vorba de a mânca trupul său, ci de a adera în credinţă la persoana sa. În schimb, a ales să insiste asupra realismului celor spuse: „Dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele lui, nu veţi avea viaţă în voi”. Era cu adevărat un cuvânt dificil de acceptat şi tocmai pentru aceasta înţelegem importanţa Sacramentului.

Isus nu ne lasă numai cu credinţa, ci şi cu trupul şi cu sângele său, cu toată structura care formează trupul, adică Biserica. Asta înseamnă că noi trebuie să mergem la el ca la unul care este în afara noastră, nu numai ca la unul care e viu în intimitatea noastră. Există întotdeauna în viaţa spirituală tentaţia de a crede că totul se întâmplă în intimitatea sufletului şi că lucrurile exterioare sunt lipsite de importanţă. În schimb, Isus insistă asupra adeziunii chiar şi externe la el. Nu putem singuri să ne dăm trupul şi sângele lui Isus pentru a avea viaţa: trebuie să le primim din afară. Este foarte important: credinţa are o expresie externă. A mânca trupul şi a bea sângele Fiului Omului nu este un lucru pe placul celor care, o dată cu secularizarea, ar dori să dispară orice semn al realităţilor sacre.

E cert că Euharistia nu poate fi secularizată: ea este prezenţa între noi a trupului şi sângelui lui Isus şi noi trebuie să-i facem un loc larg în viaţa noastră. N-o gândim ca un simplu rit, ci ca o realitate pe care o primim din extern, şi devenită hrana noastră interioară: este vorba despre un nou mod de existenţă: „Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el… Acela care mănâncă din mine va trăi prin mine”.

Să-i cerem Domnului ca viaţa noastră să dea mereu mărturie despre adevărul acestor cuvinte, ca noi să trăim „prin el”, pentru el şi ca împreună cu toţi creştinii să ştim să-l primim pe Isus aşa cum el se prezintă în lumea de astăzi.