altmarius

cultură şi spiritualitate

Gen 18,16-33; Ps 102; Mt 8,18-22

 

Curajoasa mijlocire a lui Abraham este un exemplu de minunată familiaritate şi de respect faţă de Dumnezeu. Abraham îi vorbeşte ca şi cum ar vorbi unui om: „Şi dacă ar fi cincizeci de drepţiY Dacă ar fi patruzeciY treizeciY douăzeciY zece”; el ştie însă că nu are dreptul: „Voi îndrăzni să vorbesc cu Domnul, eu, care nu sunt decât praf şi cenuşă!Y„. Dar s-ar putea spune că Dumnezeu, în condescendenţa sa, doreşte să fie rugat aşa, şi de fiecare dată se lasă înduplecat la cererea lui Abraham: „Nu-i voi distrugeY„. Se confirmă, astfel, rolul mântuitor al sfinţilor în lume.

Abraham, însă, nu îndrăzneşte să meargă până la capăt în rugăciunea sa; ar fi trebuit să ceară: „Şi dacă nu ar fi decât un singur drept?” În timpurile cele mai îndepărtate ale Vechiului Testament, era foarte puternic sensul responsabilităţii colective, aşa încât o asemenea rugăciune nici nu era de gândit. Isus va fi singurul drept care va mântui toată umanitatea, luând asupra sa păcatul lumii.

În evanghelia de astăzi, îl vedem pe Isus, blândeţea infinită şi infinita condescendenţă, afirmând cu tărie urgenţa de a-l urma şi înlăturând posibilele iluzii. Cărturarului, care-i zice cu entuziasm: „Învăţătorule, te voi urma oriunde vei merge”, el îi răspunde ca ultimul sărman, ca ultimul dintre oameni: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-şi plece capul”. „Mergi, vinde tot ce aiY„. Este aceeaşi exigenţă: trebuie să se elibereze de orice bine pământesc pentru a-l urma pe Isus, pe deplin liber. Apoi, deja pe acest pământ, el îi va da însutit, dar cine caută însutitul nu-l caută pe Isus. Răspunsul dat discipolului care îi cere permisiunea de a merge mai întâi să-l îngroape pe tatăl său este afirmativ, dar peremptoriu: „Urmează-mă şi lasă morţii să-şi îngroape morţii lor”. Isus nu vrea să spună că trebuie să avem mai puţină pietate pentru trupurile celor morţi; vrea să afirme doar importanţa urmării lui, şi încă imediat, trecând peste realităţile şi datoriile cele mai importante.

Isus se revelează şi în acest mod Fiu al lui Dumnezeu. El ştie ce bogăţii divine vrea să ne comunice şi, de aceea, este foarte decis: „Urmează-mă!”; restul nu are importanţă în faţa faptului de a fi cu el.

Noi avem deja fericirea de a-l urma; trebuie, însă, să fim întotdeauna vigilenţi şi să ne întrebăm: „Îl urmez eu cu adevărat pe el sau poate urmez înclinaţiile mele?”, pentru a putea relua drumul cel drept în urma lui, dacă este necesar, spre plinătatea vieţii.

Vizualizări: 10

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor