altmarius

cultură şi spiritualitate

''Mărţişor'', casa pe care Tudor Arghezi a construit-o pentru ca nevasta să vină cu mâncarea caldă în cazul în care va fi închis

Oana Bujor | 06.25.2018 | ● 
 

Casa Memorială ''Mărţişor'' este o altă frumuseţe iscată de poetul Tudor Arghezi. În 1926, pe când Tudor Arghezi se afla încarcerat în închisoarea Văcăreşti, vede prin geamul chiliei sale o bucată de pământ. Astfel i-a venit ideea să-şi construiască acolo o casă pentru ca în cazul în care ar fi fost din nou încarcerat, soţia sa, Parascheva, să poată ajunge la închisoare cu mâncarea caldă.

Tudor Arghezi, autorul „Florilor de mucigai”, pe numele său adevărat Ion Nae Theodorescu, poate fi considerat o personalitate complexă a culturii româneşti. La 19 ani trăieşte prima dramă a vieţii sale. După moartea iubitei sale, autorul se călugăreşte la Mănăstirea Cernica şi îşi ia apelativul de Iosif. În urma relaţiei cu profesoara Constanţa Zissu şi a naşterii fiului său ilegitim, Eliazar Lotar Teodorescu, autorul renunţă la călugărie şi pleacă în Paris. Urmează o perioadă în care bărbatul trăieşte în Freiburg şi Geneva, unde lucrează ca ceasornicar. Din 1912, după ce se întoarce în România, devine ziarist şi publică pamflete şi articole polemice sub pseudonimul  Tudor Arghezi. 

Galerie foto

Casa memorială ''Mărţişor'' - Tudor ArgheziCasa memorială ''Mărţişor'' - Tudor ArgheziCasa memorială ''Mărţişor'' - Tudor ArgheziCasa memorială ''Mărţişor'' - Tudor Arghezi

În 1916, după izbucnirea Primului Război Mondial, Arghezi împreună cu alţi autori ai vremii (Ioan Slavici, S. Grossman, D. Karnabatt si Dem. Theodorescu) se pronunţă în favoarea neutralităţii ţării, fapt pentru care sunt încarceraţi în Penitenciarul Văcăreşti. Aici este scrisă printre alte opere şi celebra poezie „Testament”. Tot aici, autorul ia decizia de a cumpăra un teren de aproape două hectare ce se afla în apropierea închisorii. După un an de detenţie, este eliberat, iar din 1928 începe construirea „Mărţişorului”. Din 1930 el, împreună cu soţia sa Paraschiva Burda şi cei doi copii ai lor, se mută în locuinţă. 

Denumirea de „mărţişor” a casei şi străzii provine de la obiceiul localnicilor din zonă de a lega, primăvara, şnururi din lână albă şi roşie în arbori pentru a fi roditori. Astfel, poetul decide să discute cu autorităţile locale pentru ca strada să primească denumirea de „Mărţişor”. Însă culorile şi simbolistica acestei sărbători se regăsesc şi în interiorul casei memoriale. Pe tabliile paturilor sunt sculptate firele de mărţişor, iar scara ce leagă parterul de etaj şi pod este roşie, în timp ce pereţii casei sunt albi. 

A rămas cu sufletul şi cu amintirea la haina monahală

Casa compusă din 18 camere şi dependinţe este inspirată de stilul arhitectural al unei mănăstiri. Cele două turnuleţe de pe acoperişul casei semânând cu o cruce. „Poetului i-a venit această idee pentru că a rămas cu sufletul şi cu amintirea la haina monahală. În amintirea acelor vremuri şi-a dorit ca această casă să semene cu o mănăstire în miniatură”, a declarat Marieta Mihăiţă, muzeograf „Casa Memorială Tudor Arghezi”. De fapt, casa este amplasată în mijlocul livezii de cireş asemănător cu Mănăstirea Văcăreşti, transformată ulterior în închisoare.

În apropierea casei, poetul şi-a construit şi propria tipografie, unde în prezent sunt expuse volume, documente şi imagini cu poetul. Dintre cele 18 camere, Arghezi îşi petrecea cel mai mult timp în camera de reverie, unde şi în prezent se află biroul autorului. Locul pare oprit în timp, pe birou fiind aşezate stiloul, călimara şi ochelarii autorului. În aceeaşi cameră se află şi un pat de fier, unde pe parcursul nopţii poetul îşi scria operele pe care le citea a doua zi familiei, iar de cealaltă parte a camerei se află biblioteca ce adăposteşte peste 7.000 de volume. Una dintre cele mai valoroase cărţi din biblioteca poetului este „Noul Testament'', scris în  greacă şi latină.  

Născut în zodia iertării

Muzeograful Marieta Mihăiţă consideră că poetul s-a născut în zodia iertării, deoarece îşi învăţa copiii, pe Mitzura şi Baruţu, ca în fiecare seară să nu adoarmă supăraţi. „Poetul făcea acest lucru, dacă simţea că nu are sufletul destul de curat obişnuia să se roage întreaga noapte. Îşi cerea iertare de la prieteni, de la cei ce nu îi erau prieteni, de la cei apropiaţi sufletului său, dar şi de la steaua de deasupra casei”, detaliază Marieta Mihăiţă. 

Pe 14 iulie 1967, poetul moare şi este îngropat în curtea casei alături de soţia sa Parascheva. Din 25 octombrie 2015, alături de cei doi a fost înmormântată şi Mitzura Arghezi, iar într-o altă parte a curţii regăsim cuşca şi mormântul câinelui Zdreanţă. În prezent, pe crucile acestora sunt atârnate fire de mărţişor. 

Casa iubită a lui Argezi nu s-a bucurat întodeauana de linişte. În 1977, regimul comunist dorea să transforme imobilul într-o grădiniţă, iar 10 ani mai târziu, în 1987, casa s-a aflat pe punctul de a fi demolată pentru a se construi o autostradă. A rezistat vremurilor, de mai bine de 44 de ani, din 1974, funcţionează ca muzeu, conform dorinţei testamentale a mareului autor.

În anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, Descopera.ro te invită să cunoşti, prin intermediul campaniei „Case de poveste”, istoria unor clădiri impresionante şi a oamenilor ei.

Vizualizări: 26

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

Statistici

Free counters!
Din 15 iunie 2009

191 state (ultimul: Mozambic)

Numar de steaguri: 255

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 51

1 stat are peste 550,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 75.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

9 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Austria, IrlandaIsraelGreciaElvetia , Brazilia, Suedia)

35 state au peste 100 clickuri

26 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. COLTUL COLECTIONARULUI

http://www.coltulcolectionarului.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

29. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

30. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

31. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

32. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2018   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor