altmarius

cultură şi spiritualitate

SFINŢI ŞI MINUNI
Va prezenta oamenii care au trăit aici, de la cei care au fost canonizaţi, care au făcut istoria lăcaşului, până la cei mai puţin cunoscuţi nouă, dar mai apropiaţi ca timp, martirii şi minunile pe care le-au făcut sau le-au trăit.

INFLUENŢE
Doar puţine mănăstiri au reuşit să rămână ascunse cu totul de lume (mai ales azi); rubrica este dedicată impactului mănăstirii asupra istoriei lumii înconjurătoare, a ţării de care aparţine.

TEZAUR
Va descrie şi comenta cele mai importante dintre obiectele de cult ale mănăstirii, care pot fi moaşte, cărţi sfinte, morminte, clopote, icoane, broderii sau obiecte personale ale celor care au trăit acolo.

GHID
Vă va prezenta ansamblul mănăstiresc, din punct de vedere arhitectonic, dar şi schiturile şi metocurile adiacente acestuia; după caz, vom vizita chiar şi Turnul Clopotniţei.

VIAŢA MONAHALĂ AZI
Tema secţiunii se referă la felul în care se desfăşoară în prezent viaţa comunităţii monahale, la implicarea mănăstirii în viaţa religioasă a comunităţii din jurul ei.

CUVINTE ÎNŢELEPTE
Va cuprinde comentarii ale unor personalităţi ecleziastice, pe una sau mai multe teme.

PENTRU COPII
O cale de a-i ajuta pe părinţi să-şi familiarizeze copiii cu învăţăturile religioase, prin parabole sau episoade biblice
Pina in prezent, au aparut:
1 - PUTNA
2 - AGAPIA
3 - VORONET
4 - COZIA
5 - SUCEVIŢA
6 - HUREZI
7 - NEAMŢ
8 - MOLDOVIŢA
9 - MAREA LAVRĂ (ATHOS, GRECIA)
10 - SECU
11 - GOVORA
12 - VĂRATEC
13 - ROHIA
14 - MĂNĂSTIREA DINTR'UN LEMN
15 - MĂNĂSTIREA SFÎNTUL SERGHIE (RUSIA)
16 - MĂNĂSTIREA BISTRIŢA - VÎLCEA
17 - SFINŢII TREI IERARHI
18 - NICULA
19 - HUMOR
20 - CURTEA DE ARGEŞ
21 - SIHĂSTRIA
22 - TISMANA
23 - MĂNĂSTIREA BISTRIŢA DE NEAMŢ
24 - MĂNĂSTIREA CETAŢUIA
25 - MĂNĂSTIREA SFÎNTA CRUCE - IERUSALIM (PALESTINA)
26 - RÂMEŢ
27 - ARNOTA
28 - DERVENT
29 - PROBOTA
30 - STUDENICA (SERBIA)
31 - GOLIA
32 - FELEACU
33 - SLATINA
34 - RÂŞCA
35 - VIFORÂTA
36 - DRAGOMIRNA
37 - HORAIŢA
38 - BRÂNCOVEANU SÂMBĂTA DE SUS
39 - MĂNĂSTIREA DEALU
40 - SFÂNTUL IOAN CEL NOU (SUCEAVA)
41 - LAINICI
42 - PEŞTERA SFÂNTUL ANDREI
43 - LUPŞA
44 - MĂNĂSTIREA NUCET
45 - MĂNĂSTIREA VATOPEDU (ATHOS; GRECIA)
46 - MĂNĂSTIREA BÂRSANA
47 - MĂNĂSTIREA MAMU
48 -  CETATUIA NEGRU VODA
49 - GALATA
50 - COTMEANA
51 - SURPATELE
52 - SCHITUL DE SUPT PIATRĂ
53 - NEGRU VODĂ CÎMPULUNG
54 - COŞULA
55 - FRĂSINEI
56 - SFÂNTA ECATERINA MUNTELE ATHOS
57 - CORBII DE PIATRĂ
58 - PÂNGĂRAŢI
59 - JITIANU
60 - FRUMOASA
61 - RILA (BULGARIA)
62 - MĂNĂSTIREA RARĂU
63 - STREHAIA
64 - MĂNĂSTIREA SIHĂSTRIA VORONEI
65 - ROBAIA
66 - ALMAŞ
67 - PEC (SERBIA)
68 - STELEA
69 - SĂPINŢA PERI
70 - MĂNĂSTIREA SADOVA
71 - BÂRNOVA
72 - POLOVRAGI
73 - ANTIM (BUCURESTI)
74 - PRODROMU (ATHOS, GRECIA)
75 - COŞUNA
76 - STAVROPOLEOS (BUCURESTI)
77 - CELIC DERE
78 - SLANIC
79 - BUCIUM
80 - SFÂNTA ANA (ORŞOVA)
81 - SNAGOV (BUCURESTI)

82 - RĂZBOIENI

83 - COCOŞ

84 - IEZER

85 - NOUL NEAMŢ (REPUBLICA MOLDOVA)

86 - CĂLDĂRUŞANI

87 - HLINCEA

88 - PRISLOP

89 - DARVARI (BUCURESTI)

90 - SCHITUL PUTNEI

91 - ANINOASA

92 - SAON

93 - PASĂREA

94 - HODOS-BODROG

95 - CRASNA

96 - AFTEIA

97 - RADU VODA (BUCURESTI)

98 - POPINZALESTI

99 - DECANI (SERBIA)

100 - DOBROVĂŢ

101 - POCEAEV (UCRAINA)

102  - TURNU

103 - PECERSKA (UCRAINA)

104 - BOGDANA

105 - GURA MOTRULUI

106 - MĂNĂSTIREA GAI

107 - COMANA

108 - MĂNĂSTIREA SĂRACA

109 - MĂNĂSTIREA SINAIA

110 - HADIMBU

111 - GLAVACIOC

112 - SAMURCASESTI - CIOROGIRLA

113 - SFINTUL SAVA (ISRAEL)

114 - PISSIOTA (GRECIA)

115 - MĂNĂSTIREA NĂMĂIEŞTI

116 - MĂNĂSTIREA TOPOLNIŢA

117 - MĂNĂSTIREA CERNICA

118 - MĂNĂSTIREA STRÂMBA

119 - MĂNĂSTIREA POPĂUŢI

120 - CATEDRALA PATRIARHALA

121 - MĂNĂSTIREA MUNTELE IERUSALIM (ISRAEL)

122 - SVIATOGORSK (UCRAINA)

123 - NOVODEVICIE (RUSIA)

124 - VALAAM (RUSIA)

125 - SRETENSKI (RUSIA)

126 - DIVEEVO (RUSIA)

127 - IPATIEV (RUSIA)

128 - SF. ALEXANDRU NEVSKI (RUSIA)

129 - POKROV (RUSIA)

130 - IVERSKI (RUSIA)

131 - OPTINA (RUSIA) 

132 - ALEKSANDR SVIRSKI (RUSIA)

133 - BAHCISARAI (RUSIA)

134 - SPASO - PREOBRAJENSK (RUSIA)

135 - DANILOV (RUSIA)

136 - MOGHILIOV (RUSIA)

137 - DONSKOI (RUSIA)

138 - SOLOVET (RUSIA)

139 - ELETK (RUSIA)

va apărea:

140 - SFINTA NINA (GEORGIA)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


















































Vizualizări: 2398

Comentariu publicat de silvian dobre pe Decembrie 28, 2010 la 11:20pm
multumim mult !!
Comentariu publicat de lenuta pe Iunie 14, 2011 la 12:04pm
DOAMNE AJUTA!
Comentariu publicat de lenuta pe Iunie 14, 2011 la 12:06pm

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor