altmarius

cultură şi spiritualitate

Luminita Constantinescu despre tenorul Florin Diaconescu, stins din viata pe 15 martie 2020

Bookmark and Share
Publicat: duminică, 15 Martie 2020 , ora 11.17

Dintre toţi foştii solişti ai Operei Naţionale din Bucureşti, cred că a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai familiei mele, chiar dacă ne vedeam destul de rar. Când vorbeam la telefon, aveam multe să ne spunem, iar discuţia decurgea dens şi fluent, de parcă ne-am fi despărţit ieri. Asta şi pentru că, Florin Diaconescu a fost un om informat, cult şi original, la curent cu noutăţile muzicale din ţară şi nu numai.

Ne-am cunoscut prin anul 1970, adică, la puţină vreme de la debutul său bucureştean, în opereta Liliacul de Johann Strauss (13 martie 1970), alături de: Elena Simionescu, Cornel Rusu şi Lucreţia Covali. Relaţiile noastre amicale s-au întărit şi mai mult, în timpul repetiţiilor sau spectacolelor în care era partenerul soţului meu (baritonul Nicolae Constantinescu), în: Boema, Madama Butterfly, Gianni Schicchi de Puccini, Lakme de Delibes, Manon de Massenet, Lucia di Lammermoor de Donizetti, Hamlet de Pascal Bentoiu, Motanul încălţat şi Bălcescu de Cornel Trăilescu, Oedipe de George Enescu, Freischutz de Weber, Don Carlo de Verdi. Dar, Florin Diaconescu a mai cântat şi în: Faust de Gounod, Traviata, Falstaff, Nabucco, Bal mascat şi Rigoletto de Verdi, Evgheni Oneghin de Ceaikovski, O noapte furtunoasă de Paul Constantinescu, Răpirea din Serai, Bastien şi Bastienne, Flautul fermecat şi Don Giovanni de Mozart, Norma de Bellini, Ariadna la Naxos de Richard Strauss.

De multe ori, după spectacol, "prelungeam" emoţia, la un pahar de vin la Codrii Cosminului, în compania regretatului om de teatru şi neegalatului secretar al Studiilor Muzicale de la Operă, Ştefan Şachim. Câte amintiri nu păstra uluitoarea sa memorie despre acele vremi!...

Florin Diaconescu a mai cântat până la 73 de ani. Dealtfel, Teatrul de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa (oraşul în care şi-a început cariera), l-a sărbătorit la împlinirea a 50 de ani de activitate, printr-o frumoasă Gală a Tenorilor (în care a cântat şi a prezentat) şi un spectacol de Turandot de Puccini (în care a interpretat rolul Altoum).

S-a născut la Buşteni, la 2 iulie 1942, dar părinţii săi locuiau la Predeal. Deşi nu aveau prea multe posibilităţi materiale, tatăl său reuşeşte să-i ofere lecţii particulare de vioară, pian şi franceză. Mai întâi a visat să ajungă violonist şi să susţină concerte la Ateneul Român, după care, absolvind Institutul de Muzică, începe cariera de profesor. N-a continuat, deoarece, un spectacol de Evgheni Oneghin cu Valentin Teodorian, declanşează în suflet "microbul" cântului vocal. Părăseşte catedra şi devine figurant la Teatrul Muzical din Galaţi. Apar şi primele roluri, atât de operă, cât şi de operetă (Voievodul ţiganilor, Sânge vienez, Liliacul de Johann Strauss, Marco Polo de Lopez, Lăsaţi-mă să cânt de Gherase Dendrino), la Constanţa, Galaţi şi Bucureşti.

- Ce partenere nu poţi uita?

- Pe Veronica Diaconu (cu care am făcut peste 400 de spectacole la Constanţa), pe Silvia Voinea (o colegă ideală vocal, scenic şi intelectual) în Lakme, Lucia, Rigoletto, Răpirea din Serai, Bastien şi Bastienne şi în tot ce am mai făcut, pe distinsa soprană Eugenia Moldoveanu, în: Manon, Traviata, Freischutz, Boema, Faust, pe Maria Slătinaru-Nistor, cu vocea sa de excepţie în Boema şi Faust, pecum şi pe profesionista mea colegă Elena Simionescu, în multe, multe spectacole. Să nu le uit şi pe: Marina Mirea, Ligia Grosu, Mihaela Mija şi...Mady Mesple. Numai amintindu-le simt cum mă cuprind din nou emoţiile... Doamne, vorbesc de mii de seri, de timpul care s-a scurs şi mi-a luat cu el cea mai mare parte a vieţii.

- Care a fost relaţia ta cu publicul?

- Una de onestitate reciprocă. Am simţit din parte lui, uneori cu fluctuţii, că aşa e viaţa, încurajare şi respect. Chiar şi când nu am mai fost favoritul lui principal, nu m-a părăsit complet.

- Îţi simt un oarecare regret în voce. Ce ai să-ţi reproşezi?

- Faptul că nu am avut o carieră mai spectaculoasă, mai diversă. Asta se datorează şi lipsei unui impresar care să mă fi speculat mai mult şi mai bine. Aşadar, îmi reproşez că nu m-am interesat, că m-am mulţumit doar cu ceea ce mi-au oferit condiţiile vechiului regim. Am avut turnee în: Rusia, Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia, Austria, Germania, Grecia, Italia, Spania, Anglia, Turcia, Israel, Egipt, Tailanda, dar nu m-am bătut, n-am insistat, ca alţi colegi ai mei, care s-au bucurat de cariere mai sonore.

(Interviu pentru TVR, anul 2005)

Florin Diaconescu a avut o carieră bogată şi diversă, formată din 50 de roluri de operă şi operetă, zeci de concerte vocal-simfonice şi recitaluri cu lieduri din literatura universală, dar, mai ales, din creaţia compozitorilor români: Mihail Jora, Paul Constantinescu, Pascal Bentoiu, Felicia Donceanu şi alţii.

După propriile-i mărturisiri, perioada sa de glorie a fost între anii 1970 şi 1983, când a abordat rolurile cele mai potrivit vocii sale lirice: Gerald, Des Grieux, Rodolfo, Lenski, Edgardo, Faust, Hamlet, Tamino, etc.

- Am traversat multe conduceri ale primei scene lirice a ţării, începând cu Octav Enigărescu. Toate m-au preţuit, m-au stimulat şi mi-au dat încredere. Mare parte însă din ceea ce am făcut bine în viaţă, datorez soţiei mele , Daniela, şi ea solistă a Teatrului de Operetă Ion Dacian. Cu ea nu am cântat decât o singură dată, atunci când ne-am cunoscut, într-o producţie de televiziune, în opereta Gondolierii de Arthur Sullivan, regizată de Marianti Banu. Eu am fost în general norocos, dacă mă gândesc la părinţi, la soţie, la prieteni, la vocile pe care le ascultam cu "nodu-n gât": Garbis Zobian, Dinu Bădescu, Cornel Stavru,,Valentin Teodorian, la întâlnirile pe care le-am avut cu oameni importanţi ca: dirijorul Silviu Zavulovici din Galaţi, Jean Rânzescu, Nicuşor Constantinescu, Pascal Bentoiu, în Bucureşti. Şi-apoi, nu tot un noroc a fost şi faptul că v-am cunoscut pe tine şi pe Bebe?!...

(Interviu pentru TVR, anul 2005)

Adio, prieten drag, mare artist şi om!

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor