altmarius

cultură şi spiritualitate

Locaşurile de cult de la începuturi până astăzi

Theologica
Locaşurile de cult de la începuturi până astăzi

Sfinţii Apostoli şi cei dintâi creştini se adunau, la început, să săvârşească Taina Sfintei Jertfe a lui Hristos în casa unuia dintre ei, iar mai târziu, în biserici anume zidite.

Faptele Apostolilor vorbesc de mai multe ori despre cele dintâi adunări ale creştinilor din Ierusalim (Fapte 2, 46). De bună seamă, casa în care Domnul nostru Iisus Hristos a săvârşit Cina cea de Taină (Matei 26, 26) şi cea în care se găseau Sfinţii Apostoli cu Maica Domnului adunaţi în ziua Cincizecimii (Fapte 1, 13-14; 2, 1-3) au slujit drept model, după care s-au zidit celelalte. Foişorul, în care Mântuitorul a săvârşit Cina cea de Taină, era o încăpere mare, iar camera în care se aflau adunaţi Sfinţii Apostoli când S-a pogorât Sfântul Duh era o încă­pere la catul întâi al unei case. Acestea sunt cele dintâi biserici creştine. Asemenea biserici prin case aflăm în Troa, la catul al treilea al unei case (Fapte 20, 6-9); la Roma, în casa negustorilor creş­tini Acvila şi Priscila (Rom. 16, 6); la Colose, în casa lui Nimfan (Col. 4, 15); în casa lui Filimon (Filimon 1, 2) şi altele.

Pe măsură ce credinţa creştină se răspândea, se ridicau însă, în localităţile în care se aflau mulţi creştini, şi biserici anume zidite (Fapte 11, 26). În veacul al II-lea se zideau biserici peste tot unde se aflau comunităţi însemnate de creştini. Multe dintre ele au scă­pat nedărâmate de prigoanele păgâne şi, după mărturisirea Sfântului Iustin, într-unul din aceste locaşuri de cult se adunau creştinii duminica dimineaţa. Acolo însă unde prigoana era necruţătoare, creştinii îşi făceau locaşuri pentru rugăciune şi pentru săvârşirea Sfintei Liturghii la mormintele Sfinţilor Mucenici, în peşteri şi în catacombe, cum sunt cele din Roma. De aici a rămas obiceiul de a se zidi biserici pe mormintele Sfinţilor Mucenici şi, unde nu se află asemenea morminte, să se aşeze sfinte moaşte de martir în piciorul Sfintei Mese din Altarul bisericii.

După ce persecuţiile au încetat şi Biserica a dobândit pacea, adică din vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare (313) şi până astăzi, Sfânta Liturghie se slujeşte în chip obişnuit numai în biserici anume zidite, pe o Sfântă Masă (sau Jertfelnic) aşezată în mijlocul Altarului. 

Vizualizări: 65

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor