altmarius

cultură şi spiritualitate

Toţi Sfinţii - Laudele

IMNUL

Cristoase, ascultă-i pe cei ce cu frică
Privirea şi glasul spre cer îşi ridică;
Păcatul ne-apasă, ne roade, ne doare;
Ne iartă de dragul preasfintei Fecioare.

Oştire de îngeri, ce iadul cutremuri,
Şi voi, patriarhi, din străvechile vremuri,
Profeţi, care-aţi fost purtători de lumină,
Iertarea prin voi aşteptăm să ne vină.

Ioan, cel mai mare născut din femeie,
Şi Petru, cel pus ca în frunte să steie,
Apostolii toţi, cu puterile date,
Dezlege-ne astăzi pe noi de păcate.

Martiri, întru care curajul apare,
Şi preoţi zeloşi, ce-aţi slujit la altare,
Fecioare, pe cap cu cunună de stele,
Sfinţenia voastră păcatul ni-l spele.

Monahi, care-n viaţă trăit-aţi departe
De grijile lumii mărunte, deşarte,
Eroi, care-n luptă învins-aţi vrăjmaşii,
Spre slava cerească purtaţi-ne paşii.

Şi Tatăl, şi Fiul primească-nchinare,
Şi Duhul ce este iubirea lor mare.
Treimea preasfântă reverse-ne minţii
Lumina de care se bucură sfinţii. Amin.

PSALMODIA

Ant. 1 În împărăţia cerească este locuinţa sfinţilor şi acolo îşi află ei odihna în veac, aleluia.

Psalmul 62 (63),2-9
Sufletul însetat de Dumnezeu
Cel care părăseşte lucrările întunericului veghează pentru Dumnezeu.

2 Dumnezeule, tu eşti Dumnezeul meu, *
pe tine te caut dis-de-dimineaţă.
Sufletul meu e însetat de tine, †
pe tine te doreşte trupul meu, *
ca un pământ pustiu, uscat şi fără apă.
3 Astfel te-am căutat în sanctuarul tău, *
ca să contemplu puterea şi măreţia ta.
4 Îndurarea ta preţuieşte mai mult decât viaţa, *
de aceea buzele mele te laudă.

5 Te voi binecuvânta toată viaţa mea *
şi voi ridica mâinile mele invocând numele tău.
6 Ca şi cum m-aş sătura cu măduvă şi grăsime, *
aşa se desfată buzele mele când gura mea te laudă,
7 când îmi amintesc de tine în aşternutul meu *
şi mă gândesc la tine în ceasurile de veghe, noaptea.
8 Pentru că ai fost ajutorul meu, *
la umbra aripilor tale tresalt de bucurie.
9 Mă ataşez de tine cu tot sufletul *
şi dreapta ta mă ocroteşte.

Ant. În împărăţia cerească este locuinţa sfinţilor şi acolo îşi află ei odihna în veac, aleluia.

Ant. 2 Voi, sfinţi ai Domnului, binecuvântaţi-l pe Domnul în veci!

Cântarea Dan 3,57-88.56
Toată creatura să-l laude pe Domnul
Aduceţi laudă Dumnezeului nostru, voi, toţi slujitorii lui! (Ap 19,5).

57 Binecuvântaţi-l, toate lucrările Domnului, pe Domnul, *
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci!
58 Binecuvântaţi-l, ceruri, pe Domnul, *
59 binecuvântaţi-l, îngeri ai Domnului, pe Domnul!

60 Binecuvântaţi-l, toate apele care sunteţi deasupra cerului, pe Domnul, *
61 să-l binecuvânteze orice putere pe Domnul!
62 Binecuvântaţi-l, soare şi lună, pe Domnul, *
63 binecuvântaţi-l, stele ale cerului, pe Domnul!

64 Binecuvântaţi-l, ploi şi rouă, pe Domnul, *
65 binecuvântaţi-l, toate vânturile, pe Domnul!
66 Binecuvântaţi-l, foc şi căldură, pe Domnul, *
67 binecuvântaţi-l, frig şi arşiţă, pe Domnul!

68 Binecuvântaţi-l, rouă şi chiciură, pe Domnul, *
69 binecuvântaţi-l, ger şi îngheţ, pe Domnul!
70 Binecuvântaţi-l, gheţuri şi zăpezi, pe Domnul, *
71 binecuvântaţi-l, nopţi şi zile, pe Domnul!

72 Binecuvântaţi-l, lumină şi întuneric, pe Domnul, *
73 binecuvântaţi-l, fulgere şi nori, pe Domnul!
74 Să-l binecuvânteze pământul pe Domnul, *
să-l laude şi să-l preamărească în veci!

75 Binecuvântaţi-l, munţi şi dealuri, pe Domnul, *
76 binecuvântaţi-l, tot ce răsare pe pământ, pe Domnul!
77 Binecuvântaţi-l, mări şi râuri, pe Domnul, *
78 binecuvântaţi-l, izvoare, pe Domnul!

79 Binecuvântaţi-l, balene şi tot ce mişcă în ape, pe Domnul, *
80 binecuvântaţi-l, toate păsările cerului, pe Domnul!
81 Binecuvântaţi-l, fiare şi dobitoace, pe Domnul, *
82 binecuvântaţi-l, voi, fii ai oamenilor, pe Domnul!

83 Binecuvântează-l, Israele, pe Domnul, *
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci!
84 Binecuvântaţi-l, preoţi ai Domnului, pe Domnul, *
85 binecuvântaţi-l, slujitori ai Domnului, pe Domnul!

86 Binecuvântaţi-l, duhuri şi suflete ale drepţilor, pe Domnul, *
87 binecuvântaţi-l, sfinţi şi smeriţi cu inima, pe Domnul!
88 Binecuvântaţi-l, voi, Anania, Azaria şi Misael, pe Domnul, *
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci!

Să binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, *
să-l lăudăm şi să-l preamărim în veci!
56 Binecuvântat eşti în tăria cerului, *
vrednic de laudă şi preamărit în veci!

La sfârşitul acestei cântări nu se spune Slavă Tatălui.

Ant. Voi, sfinţi ai Domnului, binecuvântaţi-l pe Domnul în veci!

Ant. 3 Cântare tuturor sfinţilor lui, fiilor lui Israel, poporului care îi stă aproape! Mărirea aceasta este pentru toţi sfinţii lui.

Psalmul 149
Noua cântare a sfinţilor
Fiii Bisericii, fiii noului popor, vor tresălta de bucurie pentru regele lor: pentru Cristos (Hesychius).

1 Cântaţi Domnului un cântec nou, *
lauda lui în adunarea credincioşilor săi.
2 Să se bucure Israel de creatorul său, *
să tresalte de bucurie fiii Sionului pentru regele lor.
3 Să laude numele lui în dansuri, *
să-i cânte psalmi cu harpa şi cu cetera.
4 Căci Domnul îl iubeşte pe poporul său *
şi-i încoronează pe cei smeriţi cu mântuire.

5 Să tresalte de bucurie în mărire, credincioşii lui, *
să scoată strigăte de bucurie în aşternutul lor.
6 Gura să le fie plină de laudele Domnului; *
şi săbii cu două tăişuri să fie în mâinile lor,
7 ca să arunce răzbunare asupra neamurilor *
şi pedeapsă asupra popoarelor;
8 ca să-i lege pe regii lor în lanţuri *
şi pe mai-marii lor în cătuşe de fier,
9 ca să facă cu ei judecata care a fost scrisă; *
aceasta este o cinste pentru toţi credincioşii lui.

Ant. Cântare tuturor sfinţilor lui, fiilor lui Israel, poporului care îi stă aproape! Mărirea aceasta este pentru toţi sfinţii lui.

LECTURA SCURTĂ (Ef 1,17-18)
Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl gloriei, să vă dea Duhul înţelepciunii şi al descoperirii, ca să-l cunoaşteţi pe deplin, luminându-vă ochii inimii voastre, ca să cunoaşteţi care este speranţa chemării sale, care este bogăţia gloriei moştenirii sale între cei sfinţi.

RESPONSORIUL SCURT
R. Bucuraţi-vă în Domnul * şi veseliţi-vă, drepţilor! Bucuraţi-vă.
V. Strigaţi de bucurie, toţi cei curaţi cu inima, * şi veseliţi-vă, drepţilor! Slavă Tatălui. Bucuraţi-vă.

Ant. la Benedictus Cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui, aleluia!

Cântarea din Evanghelie – Benedictus Lc 1,68-79
Despre Mesia şi Înaintemergătorul său

68 Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, *
pentru că a vizitat şi a răscumpărat poporul său,
69 şi ne-a înălţat o putere de mântuire *
în casa lui David, slujitorul său,
70 precum a promis prin gura sfinţilor săi profeţi *
care au fost în vechime.
71 Să ne mântuiască de vrăjmaşii noştri *
şi de mâna tuturor acelora care ne urăsc.

72 Astfel îşi arată îndurarea faţă de părinţii noştri *
şi îşi aduce aminte de legământul său cel sfânt.
73 De jurământul pe care l-a făcut lui Abraham, părintele nostru, *
că ne va dărui harul
74 ca, eliberaţi din mâna duşmanilor noştri, *
să-i slujim fără teamă,
75 în sfinţenie şi dreptate, sub privirea lui, *
în toate zilele vieţii noastre.

76 Iar tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema, *
căci vei merge înaintea Domnului să pregăteşti căile sale,
77 pentru a da poporului său cunoştinţa mântuirii *
întru iertarea păcatelor,
78 prin iubirea îndurătoare a Dumnezeului nostru, *
cu care ne va vizita, Cel care Răsare din înălţime
79 ca să lumineze pe cei care se află în întuneric şi în umbra morţii *
şi să îndrepte paşii noştri pe calea păcii.

Slavă Tatălui, şi Fiului, *
şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
şi în vecii vecilor. Amin.

Ant. Cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui, aleluia!

RUGĂCIUNEA UNIVERSALĂ
Să-l rugăm cu bucurie pe Dumnezeu, cununa tuturor sfinţilor:
Prin mijlocirea sfinţilor, mântuieşte-ne, Doamne!
Dumnezeule, izvorul sfinţeniei, care ai făcut să strălucească în sfinţi minunile harului tău celui de multe feluri,
– fă să cinstim în ei măreţia ta.
Dumnezeule veşnic, dătător a toate, care ne-ai arătat în sfinţi chipuri mai apropiate de desăvârşirea Fiului tău,
– dă-ne harul ca exemplul lor să ne îndemne la o tot mai strânsă unire cu Cristos.
Rege al cerurilor, care prin aceia care l-au urmat cu credinţă pe Cristos ne îndemni şi pe noi să ne apropiem de cetatea viitoare,
– fă să învăţăm de la ei calea mai sigură pentru a ajunge acolo.
Dumnezeule, care, prin jertfa trupului Fiului tău, ne uneşti mai strâns cu locuitorii cerului,
– sporeşte-ne evlavia, ca viaţa noastră să fie tot mai aproape de sfinţenia acelora pe care îi celebrăm.
Tatăl nostru.

Rugăciunea de încheiere
Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care ne-ai dat bucuria de a cinsti într-o singură sărbătoare meritele tuturor sfinţilor, te rugăm ca, având în faţa ta asemenea mulţime de mijlocitori, să primim de la tine belşugul mult dorit al îndurării tale. Prin Domnul.

Toţi Sfinţii - Ora Medie

Ora a treia

IMNUL

O Duh Preasfânt, tu ce din veci
Eşti Dumnezeu; stăruitori
În rugă-ţi cerem să cobori
În sufletele noastre reci.

Păstrează dragostea arzând
Mereu în cuget şi în grai,
Şi dorul păcii să ni-l dai,
Să fim o inimă şi-un gând.

Pe Tatăl fă-ni-l cunoscut
Ca să-l iubim neîncetat,
Ca şi pe Fiul ce-a luat
Smeritul nostru chip de lut. Amin.

PSALMODIA

Ant. Domnul va mângâia Sionul, bucurie şi veselie vor răsuna acolo, aducere de mulţumire şi glas de laudă.

Psalmul 119 (120)
Dorinţa de pace
Statornici în încercare, stăruiţi în rugăciune (Rom 12,12).

1 În strâmtorarea mea, am strigat către Domnul *
şi el m-a ascultat.
2 Doamne, scapă sufletul meu de buze mincinoase, *
de limbă vicleană!
3 Ce ţi se va da şi ce câştig vei avea, *
limbă vicleană?
4 Săgeată ascuţită de războinic *
şi cărbuni aprinşi de ienupăr.
5 Vai mie, că sunt străin în Meşek, *
că locuiesc printre corturile din Kedar!
6 Sufletul meu a locuit prea mult *
printre cei care urăsc pacea.
7 Eu sunt un om al păcii, *
dar, de îndată ce o spun, ei caută războiul.

Psalmul 120 (121)
Dumnezeu, ocrotitorul poporului
Nu le va mai fi foame şi nici sete, nu-i va mai arde soarele şi nici arşiţa (Ap 7,16).

1 Îmi ridic ochii spre munţi şi mă întreb: *
De unde-mi va veni ajutorul?”
2 Ajutorul meu vine de la Domnul, *
care a făcut cerul şi pământul.
3 Nu va lăsa să ţi se clatine piciorul *
şi nu va aţipi cel care te păzeşte.
4 Iată, nu aţipeşte, nu doarme *
cel care-l păzeşte pe Israel.
5 Domnul este păzitorul tău, *
Domnul este umbra ocrotitoare la dreapta ta.
6 Ziua, soarele nu-ţi va dăuna, *
nici luna în timpul nopţii.
7 Domnul te va păzi de orice rău, *
Domnul îţi va apăra sufletul.
8 Domnul te va păzi la plecare şi la venire, *
de acum şi până în veac.

Psalmul 121 (122)
Ierusalimul – cetatea sfântă
V-aţi apropiat de muntele Sion, de cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalimul ceresc (Evr 12,22).

1 M-am bucurat când mi s-a spus: †
„Să mergem la casa Domnului”. *
2 Iată, picioarele noastre au ajuns la porţile tale, Ierusalime!
3 Ierusalimul este zidit *
ca o cetate bine întărită.
4 Acolo urcă seminţiile, seminţiile Domnului, †
după legea lui Israel, *
ca să laude numele Domnului.
5 Căci acolo sunt scaunele de judecată, *
tronurile casei lui David.
6 Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului: *
„Să fie în siguranţă cei care te iubesc!
7 Pacea să locuiască între zidurile tale *
şi liniştea în palatele tale”.
8 De dragul fraţilor şi prietenilor mei, *
eu spun: „Pace ţie!”
9 De dragul casei Domnului Dumnezeului nostru, *
mă rog pentru fericirea ta!

Ant. Domnul va mângâia Sionul, bucurie şi veselie vor răsuna acolo, aducere de mulţumire şi glas de laudă.

LECTURA SCURTĂ (Is 65,18-19)
Se vor bucura şi se vor veseli de acum şi până în veac pentru ceea ce voi face, căci iată, voi preface Ierusalimul în veselie şi poporul lui în bucurie. Eu însumi mă voi bucura de Ierusalim şi mă voi înveseli de poporul meu. Nu se va mai auzi în el nici plâns, nici strigăt de durere.

V. Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă cu toţii, sfinţilor.
R. Căci răsplata voastră este mare în ceruri!

Rugăciunea de încheiere
Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care ne-ai dat bucuria de a cinsti într-o singură sărbătoare meritele tuturor sfinţilor, te rugăm ca, având în faţa ta asemenea mulţime de mijlocitori, să primim de la tine belşugul mult dorit al îndurării tale. Prin Domnul.

Ora a şasea

IMNUL

O Dumnezeule Preasfânt,
Lumină tu ne dai în zori,
Iar la amiază ne cobori
De sus căldură pe pământ.

Al patimii năvalnic foc
Tu stinge-l, Doamne, în noi toţi;
Din inimi ura să o scoţi
Şi dragoste să pui în loc.

Să fie Tatăl lăudat,
Şi Fiul cel născut din el,
Şi Duhul dragostei, la fel,
Primească cinste ne-ncetat. Amin.

PSALMODIA

Ant. Înţelepciunea sfinţilor o povestesc popoarele şi lauda lor o vesteşte întreaga Biserică.

Psalmul 122 (123)
Încrederea poporului în Dumnezeu
Doi orbi... au strigat: „Doamne, Fiul lui David, ai milă de noi!” (Mt 20,30).

1 Către tine îmi ridic ochii, *
către tine, care locuieşti în ceruri.
2 Iată, ca ochii slujitorilor spre mâna stăpânilor, *
ca ochii slujitoarei spre mâna stăpânei sale,
aşa sunt ochii noştri îndreptaţi spre Domnul, Dumnezeul nostru, *
până când ne va arăta îndurarea sa.
3 Ai milă de noi, Doamne, ai milă de noi, *
căci suntem prea sătui de ocară.
4 Prea sătul ne este sufletul †
de batjocurile celor care ne urăsc, *
de dispreţul celor îngâmfaţi.

Psalmul 123 (124)
Ajutorul nostru este în numele Domnului
Domnul i-a zis lui Paul: „Nu-ţi fie teamă... căci eu sunt cu tine!” (Fap 18,9-10).

1 De n-ar fi fost Domnul de partea noastră – s-o spună Israel –, †
2 de n-ar fi fost Domnul de partea noastră, *
când oameni s-au ridicat împotriva noastră,
3 atunci ne-ar fi înghiţit de vii *
în focul mâniei lor;
4 atunci ne-ar fi înecat apele, †
ar fi trecut râurile peste sufletul nostru, *
5 atunci ar fi trecut peste noi valuri năprasnice.
6 Binecuvântat să fie Domnul, *
care nu ne-a lăsat pradă dinţilor lor!
7 Sufletul nostru a scăpat †
ca o pasăre din laţul vânătorului: *
laţul s-a rupt şi noi am scăpat.
8 Ajutorul nostru este în numele Domnului, *
care a făcut cerul şi pământul.

Psalmul 124 (125)
Domnul este ocrotitorul poporului său
Pacea lui Dumnezeu asupra lui Israel! (Gal 6,16).

1 Cei care se încred în Domnul sunt ca Muntele Sionului: *
el nu se clatină, ci rămâne în veac.
2 Munţii înconjoară Ierusalimul, †
şi Domnul stă împrejurul poporului său *
de acum şi până-n veac.
3 Sceptrul celui nelegiuit nu va rămâne peste moştenirea celor drepţi, *
ca nu cumva cei drepţi să-şi întindă mâinile spre nelegiuire.
4 Fă bine, Doamne, celor buni *
şi celor drepţi cu inima,
5 iar pe cei ce se abat pe cărări strâmbe †
Domnul îi va aduna cu cei care săvârşesc fărădelegea. *
Pace peste Israel!

Ant. Înţelepciunea sfinţilor o povestesc popoarele şi lauda lor o vesteşte întreaga Biserică.

LECTURA SCURTĂ (1Pt 1,15-16)
Aşa cum este sfânt cel care v-a chemat, deveniţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră, pentru că este scris: Fiţi sfinţi, pentru că eu sunt sfânt.

V. Bucuraţi-vă, drepţilor, în Domnul.
R. Şi lăudaţi memoria sfinţeniei lui!

Rugăciunea de încheiere
Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care ne-ai dat bucuria de a cinsti într-o singură sărbătoare meritele tuturor sfinţilor, te rugăm ca, având în faţa ta asemenea mulţime de mijlocitori, să primim de la tine belşugul mult dorit al îndurării tale. Prin Domnul.

Ora a noua

IMNUL

O Doamne, veşnic neschimbat,
Acuma soarele de sus
Coboară iarăşi spre apus
Şi ziua este pe-nserat.

Noi te rugăm stăruitori
Să fie-al vieţii înserat
De-a ta splendoare luminat;
Apusul să-l prefaci în zori.

Să fie Tatăl lăudat,
Şi Fiul cel născut din el,
Şi Duhul dragostei, la fel,
Primească cinste ne-ncetat. Amin.

PSALMODIA

Ant. Prin credinţă, sfinţii au învins împărăţii, au înfăptuit dreptatea, au dobândit făgăduinţele.

Psalmul 125 (126)
Bucuria şi speranţa în Domnul
Aşa cum sunteţi părtaşi ai suferinţelor, la fel veţi fi părtaşi ai mângâierii (2Cor 1,7).

1 Când Domnul i-a întors pe locuitorii Sionului din robie, *
ni se părea că visăm.
2 Atunci gura ni s-a umplut de strigăte de bucurie *
şi limba de cântări de veselie.
Atunci se spunea printre neamuri: *
„Lucruri mari a făcut Domnul pentru ei”.
3 Lucruri mari a făcut Domnul pentru noi, *
şi suntem plini de bucurie.
4 Întoarce, Doamne, robii noştri, *
ca pâraiele în Negheb.
5 Cei care seamănă cu lacrimi *
vor secera cu bucurie.
6 Plecând, mergeau şi plângeau, aruncând în pământ sămânţa; *
venind, se întorceau cu veselie, adunându-şi snopii.

Psalmul 126 (127)
Zadarnică e truda fără Domnul
Voi sunteţi zidirea lui Dumnezeu (1Cor 3,9).

1 Dacă Domnul n-ar zidi casa, *
în zadar ar trudi cei care o zidesc.
Dacă Domul n-ar păzi cetatea, *
în zadar ar veghea cel care o păzeşte.
2 În zadar vă sculaţi dis-de-dimineaţă şi vă culcaţi târziu, †
mâncându-vă pâinea în oboseală, *
pe când Domnul o dă preaiubiţilor săi în timpul somnului.
3 Iată, moştenire de la Domnul sunt fiii, *
rodul sânului este răsplată de la el.
4 Ca săgeţile în mâna celui viteaz, *
aşa sunt fiii tinereţilor.
5 Fericit bărbatul care-şi umple tolba cu ei; *
nu se va face de ruşine când va vorbi cu duşmanii săi la poartă.

Psalmul 127 (128)
Pacea casei în Domnul
„Să te binecuvânteze Domnul din Sion”, adică din Biserica sa (Arnobius).

1 Fericiţi toţi cei care se tem de Domnul *
şi umblă pe căile sale.
2 Atunci te vei hrăni din munca mâinilor tale; *
vei fi fericit şi toate îţi vor merge bine.
3 Soţia ta va fi ca o viţă roditoare *
înăuntrul casei tale;
copiii tăi vor fi ca vlăstarele măslinului *
împrejurul mesei tale.
4 Iată, aşa va fi binecuvântat omul *
care se teme de Domnul!
5 Să te binecuvânteze Domnul din Sion, *
ca să vezi fericirea Ierusalimului în toate zilele vieţii tale
6 şi să vezi pe fiii fiilor tăi! *
Pace peste Israel!

Ant. Prin credinţă, sfinţii au învins împărăţii, au înfăptuit dreptatea, au dobândit făgăduinţele.

LECTURA SCURTĂ (Ap 21,10-11a; 22,3b-4)
Îngerul m-a luat în duh pe un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, care cobora din cer, de la Dumnezeu. Ea avea gloria lui Dumnezeu. Tronul lui Dumnezeu şi al Mielului va fi în cetate şi servitorii săi îl vor adora. Ei vor vedea faţa lui, iar numele său va fi pe frunţile lor.

V. Sfinţii vor lăuda numele tău, Doamne
R. Şi cei drepţi vor locui în faţa ta.

Rugăciunea de încheiere
Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care ne-ai dat bucuria de a cinsti într-o singură sărbătoare meritele tuturor sfinţilor, te rugăm ca, având în faţa ta asemenea mulţime de mijlocitori, să primim de la tine belşugul mult dorit al îndurării tale. Prin Domnul.

Toţi Sfinţii - Vesperele II

IMNUL

Pentru sfinţii ce se roagă în a cerului splendoare,
Pentru ruga ne-ntreruptă a preasfintei Născătoare,
Cea pe care tu ne-ai dat-o şi de mamă, şi de soră,
O, Cristoase, ochii pleacă-ţi către cei ce te imploră.

Îngeri, voi ce-n înălţime staţi de strajă zi şi noapte,
Ne-ncetat la noi s-ajungă ale voastre bune şoapte;
Când Satana-n drumul nostru stânci din munţii lui prăvale,
La o parte daţi tot răul ce ni-l pune el în cale.

Voi, profeţi, ce-aţi spus cuvinte ce-au căzut ca ploi de grindeni,
Voi, apostoli, ce pe Domnul îl urmarăţi pretutindeni,
Ruga voastră pământenii pe cărarea dreaptă ţie-i,
Spre-a nu fi excluşi la urmă de la masa-mpărăţiei.

Sfinţi martiri, ce haina-n sânge aţi spălat-o ca-ntr-o baie,
Confesori, ce-aţi ars în viaţă de-a iubirii vii văpaie,
De pe noi luaţi mantaua cea făcută din omături,
Ca, iubind, şi noi s-ajungem sus în cer cu voi alături.

Cete sfinte de fecioare, ne-ntinate, diafane,
Voi, monahi şi sfinţi călugări, ce-aţi trăit o viaţă-n strane,
Traiul vostru să ne fie îndreptar de fapte bune,
Ca Isus la el în ceruri după moarte ne adune.

Să aducă azi Treimii, întru slava ei cea mare,
Sfinţi şi îngeri preamărire prin aleasa lor cântare.
Ne unim şi noi cu dânşii glasul nostru totodată:
Trinitatea fie veşnic preamărită, lăudată. Amin.

PSALMODIA

Ant. 1 Am văzut o mulţime mare, pe care nimeni nu o putea număra, din toate neamurile, stând înaintea tronului.

Psalmul 109 (110),1-5.7

1 Aşa vorbeşte Domnul către Domnul meu: „Şezi la dreapta mea, *
până voi pune pe duşmanii tăi aşternut picioarelor tale”.
2 Domnul va întinde din Sion, sceptrul puterii tale: *
„Domneşte în mijlocul duşmanilor tăi!”
3 În ziua puterii tale †
tu domneşti strălucind de sfinţenie; *
din sânul aurorei, ca roua, te-am născut.
4 Domnul s-a jurat şi nu-i va părea rău: *
„Tu eşti preot în veci după rânduiala lui Melchisedec!”
5 Domnul este la dreapta ta, *
el va zdrobi regi în ziua mâniei sale.
7 Va bea din pârâu pe cale *
şi de aceea îşi va înălţa capul.

Ant. Am văzut o mulţime mare, pe care nimeni nu o putea număra, din toate neamurile, stând înaintea tronului.

Ant. 2 Dumnezeu i-a încercat şi i-a aflat vrednici de sine. De aceea, vor primi împărăţia măririi din mâna Domnului.

Psalmul 115 (116 B)

10 Eu mi-am păstrat credinţa chiar şi atunci când spuneam: *
„Sunt foarte nefericit”.
11 Am spus în tulburarea mea: *
„Tot omul nu-i decât minciună!”
12 Ce-i voi da în schimb Domnului *
pentru tot binele pe care mi l-a făcut?
13 Voi lua potirul mântuirii *
şi voi invoca numele Domnului.
14 Voi împlini făgăduinţele făcute Domnului *
de faţă cu tot poporul său.
15 Lucru de preţ este în faţa Domnului *
moartea credincioşilor săi.
16 Ascultă-mă, Doamne, căci sunt slujitorul tău, *
eu, slujitorul tău, şi fiul slujitoarei tale;
tu ai sfărâmat lanţurile mele. †
17 Îţi voi aduce jertfă de laudă *
şi voi invoca numele Domnului.
18 Voi împlini făgăduinţele făcute Domnului *
de faţă cu tot poporul său,
19 în curţile casei Domnului, *
în mijlocul tău, Ierusalime!

Ant. Dumnezeu i-a încercat şi i-a aflat vrednici de sine. De aceea, vor primi împărăţia măririi din mâna Domnului.

Ant. 3 Ne-ai răscumpărat, Doamne Dumnezeule, prin sângele tău, din toate triburile, limbile, popoarele şi naţiunile şi ne-ai făcut împărăţie pentru Dumnezeul nostru.

Cântarea Ap 4,11; 5,9b.10.12b

4,11 Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, *
să primeşti gloria, cinstea şi puterea,
pentru că tu ai creat toate, *
şi prin voinţa ta au fost create şi există!
5,9b Vrednic eşti, Doamne, să primeşti cartea *
şi să-i deschizi peceţile
căci ai fost înjunghiat †
şi în sângele tău ai răscumpărat pentru Dumnezeu *
oameni din toate triburile, limbile, popoarele şi naţiunile
10 şi ai făcut din ei o împărăţie †
şi preoţi pentru Dumnezeul nostru *
care vor domni pe pământ!
12b Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, †
să primească puterea şi bogăţia şi înţelepciunea *
şi tăria şi cinstea şi gloria şi binecuvântarea!

Ant. Ne-ai răscumpărat, Doamne Dumnezeule, prin sângele tău, din toate triburile, limbile, popoarele şi naţiunile şi ne-ai făcut împărăţie pentru Dumnezeul nostru.

LECTURA SCURTĂ (2Cor 6,16b; 7,1)
Voi sunteţi templul Dumnezeului celui viu, după cum a spus Dumnezeu: Voi locui între ei şi voi umbla împreună cu ei; eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul meu. Aşadar, iubiţilor, având noi aceste promisiuni, să ne purificăm de orice pată a trupului şi a sufletului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu.

RESPONSORIUL SCURT
R. Voi, cei sfinţi şi drepţi, * bucuraţi-vă în Domnul! Voi.
V. Pe voi v-a ales Dumnezeu ca moştenire pentru sine: * Bucuraţi-vă în Domnul! Slavă Tatălui. Voi.

Ant. la Magnificat Cât e de slăvită împărăţia în care se bucură cu Cristos toţi sfinţii! Îmbrăcaţi cu veşminte albe, îl urmează pe Miel oriunde se duce.

Cântarea din Evanghelie – Magnificat Lc 1,46-55
Tresăltarea de bucurie a sufletului în Domnul

46 Sufletul meu *
îl preamăreşte pe Domnul
47 şi duhul meu tresaltă de bucurie *
în Dumnezeu, mântuitorul meu,
48 căci a privit la smerenia slujitoarei sale. *
Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită,
49 căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, *
şi numele lui e sfânt.
50 Milostivirea lui dăinuie din neam în neam *
peste cei ce se tem de el.

51 A arătat puterea braţului său, *
i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor,
52 i-a dat jos de pe tron pe cei puternici *
şi i-a înălţat pe cei smeriţi;
53 pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, *
iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale.

54 L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, *
amintindu-şi de îndurarea sa,
55 după cum a promis părinţilor noştri, *
lui Abraham şi urmaşilor lui în veci.

Slavă Tatălui şi Fiului *
şi Sfântului Duh.
Precum era la început şi acum şi pururea *
şi în vecii vecilor. Amin.

Ant. Cât e de slăvită împărăţia în care se bucură cu Cristos toţi sfinţii! Îmbrăcaţi cu veşminte albe, îl urmează pe Miel oriunde se duce.

RUGĂCIUNEA UNIVERSALĂ
Să-l rugăm cu bucurie pe Dumnezeu, cununa tuturor sfinţilor:
Prin mijlocirea sfinţilor, mântuieşte-ne, Doamne!
Dumnezeule preaînţelept, care, prin Cristos, i-ai rânduit pe apostoli temelie Bisericii,
– păstrează-i pe credincioşi statornici în învăţătura lor.
Tu, care ai dăruit martirilor tăria de a da mărturie până la vărsarea sângelui,
– fă-i pe creştini martori credincioşi ai Fiului tău.
Tu, care ai dat fecioarelor sfinte darul ales de a-l imita pe Cristos cel feciorelnic,
– dă-le harul să recunoască în fecioria consacrată ţie un semn deosebit al bunurilor cereşti.
Tu, care în toţi sfinţii îţi arăţi prezenţa, chipul şi cuvântul,
– dăruieşte-le credincioşilor harul ca, cinstindu-i pe ei, să se simtă mai aproape de tine.
Primeşte-i pe cei răposaţi în lăcaşurile veşnice, alături de Fericita Fecioară Maria, de sfântul Iosif şi de toţi sfinţii
– şi, prin mijlocirea lor, dă-ne şi nouă să ajungem, odată, printre ei.
Tatăl nostru.

Rugăciunea de încheiere
Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care ne-ai dat bucuria de a cinsti într-o singură sărbătoare meritele tuturor sfinţilor, te rugăm ca, având în faţa ta asemenea mulţime de mijlocitori, să primim de la tine belşugul mult dorit al îndurării tale. Prin Domnul.

http://www.calendarcatolic.ro/calendar-romano-catolic/calendar/dail...

Vizualizări: 34

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor