altmarius

cultură şi spiritualitate

Sfântul Ignaţiu de Loyola

Comemorare

Ant. la intrare (Cf. Fil 2,10-11)
În numele lui Isus să se plece tot genunchiul: al celor din ceruri, al celor de pe pământ şi al celor de dedesubt; şi orice limbă să dea mărturie că Isus Cristos este Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl.

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule, care l-ai rânduit pe sfântul Ignaţiu de Loyola să lucreze în Biserică spre mai marea glorie a numelui tău, prin mijlocirea şi exemplul lui, dă-ne, te rugăm, harul ca, purtând pe pământ lupta cea bună, să ne învrednicim a primi cununa biruinţei alături de el, în ceruri. Prin Domnul nostru Isus Cristos.

LECTURA I

Totul să faceţi spre slava lui Dumnezeu.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni (10,31–11,1)

Fraţilor, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, totul să faceţi spre slava lui Dumnezeu. Să nu fiţi piatră de poticneală pentru nimeni: nici pentru iudei, nici pentru greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu. Faceţi ca mine: în toate împrejurările, mă străduiesc să le fiu tuturor pe plac, căutând nu folosul meu, ci acela al tuturor, pentru ca să ajung la mântuire. Mergeţi pe urmele mele, aşa cum eu merg pe urmele lui Cristos.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 111,1-2.5-6.7-8.9

R.: Fericit este omul care îl preamăreşte pe Domnul.

Fericit este omul care se teme de Domnul,
care îşi află bucuria în poruncile sale!
Seminţia lui va fi puternică în lume
şi neamul celor drepţi va fi binecuvântat. R.

Fericit este omul care are milă şi ajută cu bucurie,
el îşi rânduieşte bunurile cu dreptate.
El nu se clatină niciodată şi dreptatea lui va fi amintită veşnic. R.

El nu se teme de vorbele rele,
inima lui e tare şi se încrede în Domnul.
Inima lui este în siguranţă, nu are nici o teamă,
în cele din urmă îi va vedea nimiciţi pe duşmanii săi. R.

El este darnic faţă de cei săraci,
dărnicia lui nu cunoaşte margini,
iar puterea lui se înalţă în slavă. R.

VERSETUL LA EVANGHELIE (Cf. Mt 19,27.29)
(Aleluia) Voi care aţi lăsat totul pentru mine şi pentru evanghelie veţi primi însutit şi împărăţia cerului ca moştenire. (Aleluia)

EVANGHELIA

Oricine dintre voi nu renunţă la toate bunurile sale, nu poate fi ucenicul meu.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca (14,25-33)

În timpul acela, o mare mulţime de oameni mergea împreună cu Isus. El s-a întors către ei şi le-a spus: „Dacă vine cineva la mine, şi nu mă iubeşte mai mult decât pe tatăl său, pe mama sa, pe soţia sa, pe copiii săi, pe fraţii şi surorile sale şi chiar decât viaţa sa proprie, nu poate fi ucenicul meu. Acela care nu-şi poartă crucea şi nu mă urmează, nu poate fi ucenicul meu. Cine dintre voi, voind să zidească un turn nu stă mai întâi să calculeze cheltuielile şi să vadă dacă are cu ce să-l termine? Altfel s-ar putea întâmpla ca, după ce a pus temelia să nu-l poată termina şi astfel toţi cei care-l văd, să râdă de el, zicând: «Iată un om care a început să zidească, dar nu a fost în stare să-şi termine lucrul!». Sau care rege porneşte la război împotriva altui rege fără să vadă mai întâi dacă poate, cu zece mii de oameni, să ţină piept celui care vine împotriva lui cu douăzeci de mii. În caz contrar, când celălalt este încă departe, trimite o solie pentru a cere pace. Tot astfel, nimeni dintre voi nu poate fi ucenicul meu, dacă nu renunţă la toate bunurile sale”.

Cuvântul Domnului

RUGĂCIUNEA CREDINCIOŞILOR
Chemarea Domnului înseamnă începutul unei vieţi noi, în care sunt necesare jertfa şi înţelepciunea. Împreună cu sfântul Ignaţiu, printr-o încredere filială, să spunem:
R.: Părinte sfânt, dă-ne să iubim voinţa ta!
– Pentru ca fiecare creştin să simtă bucuria şi responsabilitatea de a fi parte vie a Bisericii, să ne rugăm: R.
– Pentru ca mai ales laicii să redescopere frumuseţea şi măreţia vocaţiei lor în Cristos, să ne rugăm: R.
– Pentru ca prin mărturia creştinilor lumea să experimenteze puterea învierii lui Cristos, să ne rugăm: R.
– Pentru ca evanghelia şi cultura să se poată reîntâlni şi dialoga pentru binele omenirii, să ne rugăm: R.
– Pentru ca fiecare dintre noi să descopere înţelepciunea care să ne facă dispuşi să pierdem totul pentru a-l întâlni pe Cristos, să ne rugăm: R.
– Pentru ca toţi cei care încearcă să iasă din starea păcatului să găsească în persoana preoţilor adevăraţi medici sufleteşti, să ne rugăm: R.
Părinte atotputernic, care te îngrijeşti atât de construirea cetăţii pământeşti, cât şi a celei cereşti, primeşte cererile noastre, ca să putem pregăti un viitor mai bun şi tot mai apropiat de împărăţia ta. Aşa te rugăm, prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

ASUPRA DARURILOR
Să-ţi fie plăcută, Doamne Dumnezeule, ofranda pe care ţi-o aducem în sărbătoarea sfântului Ignaţiu şi fă ca preasfintele taine, pe care le-ai rânduit să fie izvorul a toată sfinţenia şi să ne sfinţească şi pe noi întru adevăr. Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie (Cf. Lc 12,49)
Domnul spune: Foc am venit să arunc pe pământ, şi ce altceva vreau decât să se aprindă?

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Jertfa de laudă pe care ţi-am adus-o, Doamne, ca mulţumire în sărbătoarea sfântului Ignaţiu de Loyola, să ne călăuzească spre lauda veşnică a măreţiei tale. Prin Cristos, Domnul nostru.

Vizualizări: 50

Comentariu publicat de silvian dobre pe Iulie 31, 2010 la 11:33pm
va multumesc ! Doamne ajuta !

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor