altmarius

cultură şi spiritualitate

Duminica a IV-a de peste an
Ant. la intrare (Ps 105,47)
Mântuieşte-ne, Doamne, Dumnezeul nostru, şi adună-ne dintre neamuri, ca să aducem mulţumire numelui tău sfânt şi să ne bucurăm că te putem lăuda!

RUGĂCIUNEA ZILEI
Doamne Dumnezeul nostru, dă-ne, te rugăm, harul să te adorăm cu suflet neîmpărţit şi să-i iubim pe toţi oamenii cu iubirea ta. Prin Domnul.

LECTURA I

Vreau să fac din tine un profet pentru popoare.

Citire din cartea profetului Ieremia (1,4-5.17-19)

În zilele lui Iosia, Domnul mi s-a adresat zicându-mi: „Mai înainte de a te forma în sânul mamei tale, eu te cunoşteam deja; mai înainte de a te naşte, eu te-am consacrat; vreau să fac din tine un profet pentru popoare. De aceea, ridică-te şi spune în faţă poporului meu tot ce-ţi voi porunci. Nu tremura în faţa lor, ca nu cumva să te fac eu să tremuri înaintea lor. Eu însumi fac din tine astăzi o cetate întărită, o coloană de fier şi un zid de aramă, ca să te poţi împotrivi ţării întregi, regilor lui Iuda, căpeteniilor lui, preoţilor şi poporului întreg. Ei vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui, căci eu sunt cu tine, ca să te eliberez” – spune Domnul.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 70,1-2.3-4a.5-6ab.15 şi 17 (R.: cf. 15a)

R.: Gura mea va vesti în toate zilele dreptatea şi îndurarea ta.

La tine, Doamne, îmi aflu adăpostul,
nicicând nu voi fi dat de ruşine.
Eliberează-mă şi apără-mă în dreptatea ta,
pleacă-ţi urechea spre mine şi salvează-mă. R.

Fii pentru mine stâncă şi cetate de refugiu,
pentru că numai tu eşti stânca şi cetatea mea de apărare.
Scoate-mă, Dumnezeule, din mâna celui fărădelege. R.

Pentru că tu, Doamne, eşti speranţa mea,
în tine mi-am pus încrederea din copilărie.
În tine mi-am găsit sprijin din sânul mamei mele,
de atunci tu ai fost ocrotitorul meu. R.

Gura mea va vesti în toate zilele dreptatea şi îndurarea ta
a căror măsură nu o pot cunoaşte.
Dumnezeule, m-ai învăţat din copilărie,
iar eu povestesc şi astăzi minunile tale. R.

LECTURA A II-A

Acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre toate acestea este dragostea.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni (12,31–13,13)

Fraţilor, râvniţi la darurile cele mai bune, şi eu vă voi arăta o cale care le întrece pe toate: Dacă aş vorbi limbile oamenilor şi ale îngerilor, dacă nu am dragoste, sunt ca o aramă sunătoare sau ca un chimval zăngănitor. De aş avea darul profeţiei, de aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa şi de aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii din loc, dacă nu am dragoste, nu sunt nimic. De aş împărţi toată averea mea săracilor şi de mi-aş lăsa trupul să fie ars de viu, dacă nu am dragoste nu-mi foloseşte la nimic. Dragostea este îndelung răbdătoare, dragostea este binevoitoare; dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se umflă de mândrie. Nu se poartă necuviincios, nu caută propriile interese, nu se mânie, nu ţine seama de răul primit, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le iartă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le îndură. Dragostea nu va înceta niciodată. Într-o zi, profeţiile vor dispărea, darul limbilor va înceta, cunoaşterea – pe care o avem despre Dumnezeu – se va sfârşi, pentru că cunoaşterea noastră este imperfectă, imperfectă este şi profeţia noastră; dar când va veni ceea ce este desăvârşit, va dispărea ceea ce este imperfect. Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil. Acum, când am devenit un om matur, am părăsit cele copilăreşti. Acum vedem nelămurit, ca într-o oglindă, dar atunci vom vedea faţă în faţă; acum cunosc în mod imperfect, atunci însă voi cunoaşte pe deplin aşa cum sunt şi eu cunoscut pe deplin de Dumnezeu. Acum, aşadar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre toate acestea este dragostea.

Cuvântul Domnului

VERSETUL LA EVANGHELIE (Lc 4,18ab)
(Aleluia) Duhul Domnului m-a trimis să vestesc săracilor evanghelia; să propovăduiesc celor închişi eliberarea. (Aleluia)

EVANGHELIA

Isus, ca şi Ilie şi Elizeu, nu este trimis numai pentru evrei.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca (4,21-30)

În timpul acela, în sinagoga din Nazaret, Isus a spus: „Aceste cuvinte ale Scripturii pe care le-aţi auzit acum s-au împlinit astăzi”. Toţi îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele pline de har, care ieşeau din gura lui. Ei se întrebau: „Nu este el oare fiul lui Iosif?”. Însă el le-a zis: „Desigur, îmi veţi spune zicala: «Doctore, vindecă-te pe tine însuţi». Noi am auzit tot ce s-a petrecut la Cafarnaum. Fă la fel şi aici, în cetatea ta natală”. Apoi a adăugat: „Vă spun adevărul: nici un profet nu este bine primit în locul său de baştină. Vă spun adevărul că multe văduve erau în zilele lui Ilie în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a venit o foamete mare peste toată ţara, dar la nici una dintre ele nu a fost trimis Ilie; în schimb a fost trimis la o văduvă străină în Sarepta Sidonului. Şi mulţi leproşi erau în Israel, pe vremea profetului Elizeu, dar nici unul nu a fost curăţit; în schimb a fost curăţit Naaman, un sirian”. Când au auzit aceste lucruri, toţi cei din sinagogă s-au umplut de mânie. Ridicându-se, l-au scos afară din localitate şi l-au dus la un povârniş al colinei pe care era clădită cetatea lor, ca să-l arunce în prăpastie. Dar el, trecând prin mijlocul lor, a plecat de acolo.

Cuvântul Domnului

RUGĂCIUNEA CREDINCIOŞILOR
Dumnezeu şi-a trimis întotdeauna profeţii săi în lume, pentru a revela tuturor planul său de mântuire. Să-i cerem în rugăciunea noastră să ne facă şi pe noi semănători ai speranţei. Să ne rugăm şi să spunem:
R.: Părinte, fă-ne martorii iubirii tale!
– Pentru ca sfânta Biserică să fie în lume, prin puterea care vine de la Domnul, o permanentă pavăză în faţa a ceea ce este rău, precum şi sprijin pentru cei care săvârşesc binele, să ne rugăm: R.
– Pentru ca aceia care suferă de pe urma vestirii evangheliei să accepte suferinţa ca semn de autenticitate şi izvor de rodnicie al misiunii lor, să ne rugăm: R.
– Pentru ca generaţiile tinere ispitite de indiferenţă religioasă sau apostazie să se îndrepte spre acela pe care l-a trimis Dumnezeu, să ne rugăm: R.
– Pentru ca în comunitatea noastră să fie depăşite toate greutăţile prin dragoste şi suportare reciprocă, să ne rugăm: R.
– Pentru ca noi, cei prezenţi la sfânta Liturghie să reînnoim spiritul celebrărilor noastre euharistice, pentru a face din ele un aliment mai fecund de viaţă spirituală şi de dragoste fraternă, să ne rugăm: R.
– Pentru ca toţi cei care au murit pentru că l-au vestit pe Cristos să fie primiţi la banchetul tău ceresc, să ne rugăm: R.
Doamne, Dumnezeul speranţei şi al bucuriei, menţine mereu trează conştiinţa noastră creştină, pentru ca Biserica ta să fie, într-adevăr, în lume un popor de profeţi. Aşa te rugăm, prin Cristos, Domnul nostru.

ASUPRA DARURILOR
Doamne, noi aducem pe altarul tău darurile slujirii noastre: primeşte-le, te rugăm, cu bunătate şi transformă-le în sacramentul răscumpărării noastre. Prin Cristos.

Ant. la Împărtăşanie (Ps 30,17-18)
Luminează faţa ta peste slujitorul tău şi mântuieşte-mă întru îndurarea ta; Doamne, să nu fiu ruşinat că am strigat spre tine!

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Întăriţi cu sacramentul răscumpărării noastre, te rugăm, Doamne, ca acest izvor de mântuire veşnică să sporească necontenit în noi credinţa adevărată. Prin Cristos.

Vizualizări: 31

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor