cultură şi spiritualitate
Ant. la intrare (Ap 5,9-10) RUGĂCIUNEA ZILEI LECTURA I Dumnezeu şi-a împlinit promisiunea, înviindu-l pe Isus. Citire din Faptele Apostolilor (13,26-33) În zilele acelea, vorbind celor adunaţi în sinagoga din Antiohia Pisidiei, Paul spunea: „Fraţilor, fii din neamul lui Abraham şi voi care vă închinaţi Dumnezeului nostru, tuturor ne-a fost adresat acest mesaj al mântuirii. Dar locuitorii Ierusalimului şi mai marii lor n-au vrut să-l recunoască pe Isus şi nici să înţeleagă cuvintele profeţilor, care se citesc în fiecare sâmbătă. Şi totuşi ei au adus la îndeplinire aceste cuvinte atunci când l-au condamnat. Fără să fi aflat în el nici un motiv pentru condamnare la moarte, ei i-au cerut lui Pilat să-l ucidă. Iar după ce au îndeplinit toate cele scrise despre el, l-au dat jos de pe cruce şi l-au pus în mormânt. Dar Dumnezeu l-a înviat din morţi. Timp de mai multe zile el s-a arătat celor care urcaseră împreună cu el din Galileea la Ierusalim. Aceştia sunt martorii lui către popor. Şi noi vă aducem acum această veste bună: făgăduinţa pe care a făcut-o părinţilor, Dumnezeu a împlinit-o în întregime pentru noi, copiii lor, înviindu-l pe Isus, după cum este scris în psalmul al doilea: «Fiul meu eşti tu eu astăzi te-am născut!”». Cuvântul Domnului PSALMUL RESPONSORIAL R.: Fiul meu eşti tu; eu astăzi te-am născut! „Eu sunt acela care l-am uns Cere-mi şi-ţi voi da popoarele ca moştenire Acum, dar, împăraţi, purtaţi-vă cu înţelepciune, VERSETUL LA EVANGHELIE (In 14,6) EVANGHELIA Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan (14,1-6) În timpul acela, Isus a spus ucenicilor săi: „Să nu se tulbure inima voastră. Credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în mine. În casa Tatălui meu sunt lăcaşuri multe. Dacă nu ar fi aşa, n-aş fi spus: mă duc să vă pregătesc un loc. După ce mă voi duce să vi-l pregătesc, mă voi întoarce ca să vă iau cu mine, ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu. Voi cunoaşteţi calea unde mă duc eu”. Toma i-a zis: „Doamne, nu ştim unde te duci şi cum putem şti calea?” Isus i-a răspuns: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl meu decât prin mine”. Cuvântul Domnului RUGĂCIUNEA CREDINCIOŞILOR ASUPRA DARURILOR Ant. la Împărtăşanie (Rom 4,25) DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE |
Numar de steaguri: 262
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Tari lipsa: 44
1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)
3 state au peste 10.000 clickuri (Italia, Franta,
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, Ungaria, Spania )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
23 state au un click
1. ANTICARIAT ALBERT
2. ANTICARIAT ODIN
3. TARGUL CARTII
5. MAGAZINUL DE CARTE
http://www.magazinul-de-carte.ro/
6 ANTICARIAT PLUS
7. DEPOZITUL DE CARTI
8. CARTEA DE CITIT
9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/
10. ANTICARIATUL DE NOAPTE
http://www.anticariatuldenoapte.ro/
12. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
13. ANTICARIAT ALEPH
https://www.anticariataleph.ro/
14. ANTIKVARIUM.RO
15.ANTIKVARIUS.RO
16. ANTICARIAT LOGOS
http://www.anticariat-logos.ro/
17. ANTICARIAT.NET
http://www.anticariat.net/informatii-contact.php
18. TIMBREE
19. FILATELIE
20 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
22. LIBMAG
23. BUCURESTIUL MEU DRAG
24. MAGIA MUNTELUI
http://magiamuntelui.blogspot.com
25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
26.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1
28. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
29 ORIZONTURI CULTURALE
http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html
30. SA NU UITAM
31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o
32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA
33. KORUNK
Septembrie 8, 2019 la 10pm spre Ianuarie 19, 2020 la 7pm – Muzeul Frederic si Cecilia Storck
0 Comentarii 0 Îi placeSeptembrie 18, 2019 la 10am spre Martie 22, 2020 la 6pm – Muzeul Theodor Aman
0 Comentarii 0 Îi placeOctombrie 25, 2019 la 10am spre Aprilie 19, 2020 la 6pm – Palatul Culturii Tirgu Mures
0 Comentarii 0 Îi placeNoiembrie 2, 2019 la 10am spre Februarie 16, 2020 la 7pm – Szepmuveszeti Museum
0 Comentarii 1 Îmi placeNoiembrie 29, 2019 la 10am spre Ianuarie 15, 2020 la 6pm – Muzeul Bruckenthal
0 Comentarii 1 Îmi place Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.
Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.
Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.
© 2019 Created by altmarius.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius