altmarius

cultură şi spiritualitate

Sâmbătă din săptămâna a VIII-a de peste an

Ant. la intrare (Cf. Ps 17,19-20)
Domnul s-a făcut ocrotitorul meu şi m-a scos la loc larg, m-a mântuit, pentru că mă iubeşte.

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dăruieşte-ne, te rugăm, Doamne, harul ca mersul lumii să fie călăuzit de orânduirea ta dătătoare de pace şi Biserica ta să cunoască bucuria de a te sluji în linişte. Prin Domnul nostru Isus Cristos.

LECTURA I

Dumnezeu vă poate feri de cădere, ca să vă prezentaţi nepătaţi în faţa lui.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Iuda (17.20b-25)

Preaiubiţii mei, amintiţi-vă de ceea ce v-au spus mai dinainte apostolii Domnului nostru Isus Cristos. Credinţa voastră preasfântă să fie temelia construcţiei spirituale care sunteţi voi înşivă; rugaţi-vă prin Duhul Sfânt. Păstraţi-vă în iubirea lui Dumnezeu; aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Cristos, care vă dăruieşte viaţa veşnică. Aveţi milă de cei şovăitori: salvaţi-i, scăpaţi-i de foc. Să aveţi milă şi de ceilalţi, dar cu teamă, detestând şi haina aceluia al cărui trup a fost întinat. Mărire lui Dumnezeu, care vă poate feri de cădere, ca să vă prezentaţi în faţa măreţiei lui nepătaţi şi plini de bucurie; Dumnezeului unic, care ne mântuieşte prin Domnul nostru Isus Cristos, lui să-i fie slava, maiestatea, puterea şi stăpânirea dinainte de toate veacurile, acum şi pentru totdeauna. Amin.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 62,2.3-4.5-6 (R.: 2b)

R.: Sufletul meu e însetat de tine, Doamne.

Dumnezeule, tu eşti Dumnezeul meu,
pe tine te caut dis-de-dimineaţă.
Sufletul meu e însetat de tine,
pe tine te doreşte trupul meu,
ca un pământ pustiu, uscat şi fără apă. R.

Mi-a fost dat să te văd în sanctuarul tău,
să văd puterea şi măreţia ta.
Bunătatea ta preţuieşte mai mult decât viaţa,
de aceea buzele mele te laudă. R.

Te voi binecuvânta toată viaţa mea
şi voi ridica mâinile mele invocând numele tău.
Ca şi cum m-aş sătura cu mâncăruri alese,
aşa se desfată buzele mele, când gura mea te laudă. R.

VERSETUL LA EVANGHELIE (Col 3,16a.17c)
(Aleluia) Cuvântul lui Cristos să locuiască în voi în toată bogăţia sa; aduceţi-i mulţumiri lui Dumnezeu Tatăl prin Isus Cristos. (Aleluia)

EVANGHELIA

Cu ce drept faci aceste lucruri?

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu (11,27-33)

În timpul acela, Isus şi ucenicii săi s-au întors din nou la Ierusalim. În timp ce Isus umbla prin templu, au venit la el mai marii preoţilor, cărturarii şi bătrânii şi l-au întrebat: „Cu ce drept faci aceste lucruri? Cine ţi-a dat puterea să faci acestea?”. Isus le-a spus: „Vă pun şi eu o întrebare, dacă îmi veţi răspunde, vă voi spune cu ce drept fac eu acestea. Botezul lui Ioan provenea din cer, sau de la oameni? Răspundeţi-mi!”. Ei au cumpănit şi au spus unul către altul: „Să spunem «din cer?», - el va zice: «De ce atunci nu i-aţi dat crezare?», - sau să spunem: «De la oameni?»; dar se temeau de popor, căci toţi erau încredinţaţi că Ioan era cu adevărat un profet. De aceea i-au răspuns: «Nu ştim». Atunci Isus le-a spus: „Nici eu nu vă spun cu ce drept fac acestea”.

Cuvântul Domnului

RUGĂCIUNEA CREDINCIOŞILOR
Dumnezeu se lasă găsit de acela care doreşte să-l întâlnească. El se revelează şi se dăruieşte în cuvântul şi lucrarea lui Isus. Să ne dispunem pentru această întâlnire cu încredere filială şi să spunem:
R.: Doamne, dă-ne harul de a te recunoaşte!
– În miile de perfecţiuni ale naturii: R.
– În fascinaţia misterioasă a cerului înstelat: R.
– În umila haină a câmpiilor: R.
– În culmile artei şi ale gândirii: R.
– În profunzimea inimii omeneşti: R.
– În iubirea gratuită a părinţilor şi prietenilor noştri: R.
– În momentele de durere şi de bucurie: R.
– În strigătul celui care este lovit de viaţă: R.
– În privirea săracului care cere: R.
– În misterul lui Cristos răstignit şi înviat: R.
– În cuvintele binecuvântate ale evangheliei: R.
– În darul acestei sfinte Euharistii: R.
Părinte bun, care te-ai descoperit celor săraci şi mici, întăreşte dorinţa noastră de a te întâlni, înmoaie împietrirea inimii noastre şi dă-ne privirea credinţei. Aceasta ţi-o cerem, în numele lui Isus, Fiul tău preaiubit şi Mântuitorul nostru, care împreună cu tine vieţuieşte şi domneşte în toţi vecii vecilor. Amin.

ASUPRA DARURILOR
Dumnezeule, de la tine primim ceea ce aducem în dar numelui tău, iar tu primeşti ofranda slujirii noastre ca faptă vrednică de răsplată. De aceea, implorăm bunătatea ta, ca darul primit de la tine, singura noastră avuţie, să rodească pentru noi răsplată veşnică. Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie (Cf. Ps 12,6)
Îi voi cânta Domnului, pentru că m-a copleşit cu bunuri, şi voi preamări numele Dumnezeului Preaînalt!

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Îndestulaţi cu darul mântuitor, implorăm, Doamne, îndurarea ta, ca, prin acelaşi sacrament prin care ne întăreşti în această viaţă trecătoare, să binevoieşti a ne face părtaşi la viaţa veşnică. Prin Cristos, Domnul nostru.

Vizualizări: 32

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor