altmarius

cultură şi spiritualitate

Vineri din săptămâna a VII-a a Paştelui

Ant. la intrare (Ap 1,5-6)
Cristos ne-a iubit şi ne-a eliberat de păcatele noastre în sângele său şi ne-a făcut o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu şi Tatăl său, aleluia.

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule, care ne-ai deschis poarta veşniciei prin preamărirea Unsului tău şi prin lumina Duhului Sfânt, dă-ne, te rugăm, harul ca, având parte de un dar atât de mare, să creştem în evlavie şi în credinţă. Prin Domnul.

LECTURA I

Isus, care murise, dar despre care Paul zicea că trăieşte.

Citire din Faptele Apostolilor (25,13-21)

În zilele acelea, regele Agripa şi sora sa Berenice au venit la Cezareea, ca să-l salute pe guvernatorul Festus. Rămânând acolo mai multe zile, Festus i-a expus regelui cazul lui Paul: „Este aici un bărbat, lăsat în închisoare de către predecesorul meu Felix. Când am fost la Ierusalim, mi s-au înfăţişat arhiereii şi bătrânii iudeilor, cerând osândirea lui. Eu le-am răspuns că legea romană nu îngăduie să fie condamnat cineva fără ca mai întâi să fie pus faţă în faţă cu acuzatorii şi să i se dea posibilitatea de a se apăra. Atunci ei au venit aici şi, fără nici o întârziere, chiar a doua zi, eu am luat loc pe scaunul de judecată şi am poruncit să fie adus acest bărbat. Puşi faţă în faţă cu el, învinuitorii nu-i reproşau nici una din crimele pe care mi le închipuiam eu. Dar aveau cu el nişte neînţelegeri cu privire la credinţa lor şi cu privire la un oarecare Isus, care murise, dar despre care Paul zicea că trăieşte. Neştiind în ce direcţie să îndrept această cercetare, l-am întrebat pe Paul, dacă vrea să meargă la Ierusalim, ca să fie judecat acolo. Dar Paul a făcut apel la judecata împăratului, aşa că am poruncit să fie ţinut în detenţie, până ce îl voi trimite la împărat”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 102,1-2.11-12.19-20ab (R.: 19a)

R.: Domnul şi-a aşezat tronul său în ceruri.

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi toată fiinţa mea să laude numele său cel sfânt!
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi nu uita nicicând de darurile lui. R.

Cât de mare este distanţa de la cer la pământ,
tot aşa de mare este mila sa faţă de cei care se tem de dânsul,
cât este de departe răsăritul de apus,
atât de mult îndepărtează de la noi păcatele noastre. R.

Domnul şi-a aşezat în ceruri tronul său,
stăpânirea sa se întinde peste toate.
Binecuvântaţi pe Domnul, toţi îngerii lui,
voi, cei puternici, care împliniţi poruncile sale. R.

VERSETUL LA EVANGHELIE (In 14,26)
(Aleluia) Duhul Sfânt vă va învăţa toate, spune Domnul; el vă va aminti tot ce v-am spus eu vouă. (Aleluia)

EVANGHELIA

Paşte mieluşeii mei! Paşte mieii mei! Paşte oile mele!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan (21,15-19)

Isus înviat din morţi a stat la masă cu ucenicii săi pe ţărmul mării. După ce au mâncat, Isus i-a zis lui Simon Petru: „Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” El i-a răspuns: „Da, Doamne, tu ştii că te iubesc”. Isus i-a zis: „Paşte mieluşeii mei!” I-a spus Isus a doua oară: „Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?” Petru i-a răspuns: „Da, Doamne, tu ştii că te iubesc”. Isus i-a zis: „Paşte mieii mei!” Şi i-a spus a treia oară: „Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?” Petru s-a întristat pentru că l-a întrebat a treia oară mă iubeşti şi i-a zis: „Doamne, tu toate le ştii; tu ştii că te iubesc”. Isus i-a zis: „Paşte oile mele! Adevăr, adevăr îţi spun: când erai mai tânăr te încingeai singur şi te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi”. A spus lucrul acesta ca să arate cu ce moarte îl va preamări Petru pe Dumnezeu. Şi, după ce i-a vorbit astfel, i-a zis: „Urmează-mă!”.

Cuvântul Domnului

RUGĂCIUNEA CREDINCIOŞILOR
Prin misiunea pastorală încredinţată lui Petru, Isus i-a chemat pe toţi să participe la slujirea iubirii sale. Să ne rugăm cu credinţă, spunând:
R.: Doamne, ascultă-ne!
– Pentru ca Sfântul Părinte să fie fidel în urmarea lui Cristos chiar până la martiriu, să ne rugăm: R.
– Pentru ca preoţii, dincolo de orice slăbiciune a lor, să iubească din toată inima pe Domnul şi să fie păstori zeloşi ai Bisericii, să ne rugăm: R.
– Pentru ca toţi cei care sunt dispreţuiţi din cauza credinţei, adevărului şi dreptăţii să fie sprijiniţi de solidaritatea fraţilor, să ne rugăm: R.
– Pentru ca puterile civile şi autorităţile publice să fie imparţiale în administrarea dreptăţii şi să apere drepturile celor slabi, să ne rugăm: R.
– Pentru ca noi, cei prezenţi aici, să ne inspirăm din curajul martirilor în înfruntarea încercărilor şi a luptelor contra puterii Celui Rău, să ne rugăm: R.
– Pentru ca aceia care nu cred în învierea lui Cristos, luminaţi de Duhul Sfânt, să observe că totul este trecător şi că doar în Dumnezeu omul îşi poate găsi speranţa, să ne rugăm: R.
Isuse, păstor suprem al turmei tale, care, prin triplul răspuns plin de iubire dat la mărturisirea lui Petru ai voit să-i prevesteşti misiunea de a continua lucrarea ta în Biserică şi în lume, fă din noi membre fidele ale turmei tale până la moarte. Tu, care vieţuieşti şi domneşti în toţi vecii vecilor. Amin.

ASUPRA DARURILOR
Te rugăm, Doamne, priveşte cu îndurare la jertfa pe care ţi-o aduce poporul tău şi, pentru ca ea să-ţi fie bineplăcută, spală cugetele noastre prin revărsarea Duhului Sfânt. Prin Cristos.

Ant. la Împărtăşanie (In 16,13)
Când va veni Duhul adevărului, vă va învăţa tot adevărul, spune Domnul, aleluia.

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Dumnezeule, care ne purifici şi ne hrăneşti cu tainele tale sfinte, dăruieşte-ne, te rugăm, harul ca puterea hranei primite de la tine să ne călăuzească la viaţa fără de sfârşit. Prin Cristos.

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor