altmarius

cultură şi spiritualitate

Miercuri din săptămâna a XXII-a de peste an

Ant. la intrare (Cf. Ps 85,3.5)
Ai milă de mine, Doamne, către tine strig toată ziua, căci tu, Doamne, eşti bun şi îndurător, plin de dragoste faţă de cei care te cheamă.

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule al puterilor, de la care vine tot darul desăvârşit, sădeşte în inimile noastre iubirea faţă de numele tău; uneşte-ne tot mai strâns cu tine, spre a hrăni în noi ceea ce este bun, şi veghează cu grijă, ca să păstrezi ce ai sădit în noi. Prin Domnul.

LECTURA I

Noi suntem colaboratorii lui Dumnezeu, iar voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu şi edificiul lui Dumnezeu.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni (3,1-9)

Fraţilor, când m-am adresat vouă, n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni trupeşti, ca unor prunci în Cristos. V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi mânca şi nici acum nu puteţi, pentru că tot trupeşti sunteţi. Câtă vreme este între voi invidie şi ceartă, nu sunteţi voi oare oamenii trupului şi nu trăiţi voi ca cei de rând? Când unul dintre voi zice: „Eu sunt al lui Paul” şi altul: „Eu sunt al lui Apolo” nu vă comportaţi voi ca nişte oameni slabi? De fapt, cine este Apolo? Şi cine este Paul? Ei sunt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi fost aduşi la credinţă şi care au muncit, fiecare după darurile pe care le-a primit de la Domnul: Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. Astfel nici cel care sădeşte nu e ceva, nici cel care udă, ci numai Dumnezeu, care face să crească. Cel care sădeşte şi cel care udă sunt deopotrivă şi fiecare îşi va primi răsplata după osteneala pe care şi-a dat-o. Noi suntem colaboratorii lui Dumnezeu, iar voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu şi edificiul lui Dumnezeu.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 32,12-13.14-15.20-21 (R.: cf. 12b)

R.: Fericit este poporul pe care Domnul şi l-a ales ca moştenire.

Fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul,
fericit este poporul pe care el şi l-a ales de moştenire.
Domnul priveşte din înălţimea cerului, el îi vede pe toţi fiii oamenilor. R.

El priveşte din lăcaşul său şi-i observă pe toţi locuitorii pământului.
Cel care a format inimile lor le cunoaşte toate faptele. R.

Sufletul nostru îl aşteaptă pe Domnul,
pentru că este ajutorul şi apărătorul nostru.
De aceea, de la el vine bucuria inimii noastre,
în numele lui cel sfânt ne-am pus nădejdea. R.

VERSETUL LA EVANGHELIE (Lc 4,18-19)
(Aleluia) Domnul m-a trimis să vestesc săracilor evanghelia; să predic celor închişi eliberarea. (Aleluia)

EVANGHELIA

Trebuie să merg şi în celelalte cetăţi ca să predic, căci pentru aceasta am fost trimis.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca (4,38-44)

În timpul acela, Isus, după ce a ieşit din sinagoga din Cafarnaum, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon avea febră mare şi l-au rugat s-o vindece. El s-a aplecat spre ea, a poruncit febrei şi febra a lăsat-o, iar ea s-a sculat de îndată şi a început să le slujească. La asfinţitul soarelui, toţi cei care aveau bolnavi cu fel de fel de suferinţe i-au adus la el. Iar Isus, punându-şi mâinile peste fiecare din ei, îi vindeca. Duhurile rele ieşeau din mulţi dintre ei, strigând: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!”. Dar el le dojenea şi nu le lăsa să vorbească, pentru că ştiau că el este Cristos. Când s-a făcut ziuă, Isus a ieşit din cetate şi s-a dus într-un loc pustiu. Dar mulţimile au început să-l caute şi, când l-au găsit, au voit să-l reţină ca să nu plece de la ei. Dar el le-a zis: „Trebuie să merg şi în celelalte cetăţi ca să duc vestea cea bună a împărăţiei lui Dumnezeu, căci pentru aceasta am fost trimis”. Şi mergea predicând în sinagogile din Iudeea.

Cuvântul Domnului

RUGĂCIUNEA CREDINCIOŞILOR
Suntem chemaţi să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu, învingând obstacolele umanităţii noastre rănite de păcat. Să înălţăm către Domnul cererile noastre şi să spunem:
R.: Fiul lui Dumnezeu, vino în ajutorul nostru!
– Isuse, tu doreşti ca tot omul să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului. Fă ca Biserica să ducă în toată lumea mesajul dreptăţii şi înţelegerii. Să ne rugăm: R.
– Isuse, tu vrei să faci din omenire o singură mare familie. Ajută popoarele să depăşească orice rivalitate ideologică, politică şi religioasă. Să ne rugăm: R.
– Isuse, tu eşti primiţia oricărui bine. Fă din comunitatea noastră un semn eficace al împărăţiei tale. Să ne rugăm: R.
– Isuse, tu ţi-ai arătat iubirea faţă de cei bolnavi şi suferinzi. Dă-le harul celor apăsaţi de suferinţă să o ofere Tatălui în unire cu pătimirile tale pentru mântuirea lumii, să ne rugăm: R.
– Isuse, tu ai experimentat refuzul din partea celorlalţi. Fii alături de toţi cei care sunt victime ale exploatării şi violenţei. Să ne rugăm: R.
– Isuse, tu ai fost trimis pentru toţi oamenii. Prin puterea acestei sfinte Liturghii, ajută-ne să-i slujim pe fraţii noştri. Să ne rugăm: R.
Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care în planul tău universal de mântuire cuprinzi întreaga omenire, dă-ne ca, prin harul sacramentelor pe care le primim, să colaborăm la venirea împărăţiei tale. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

ASUPRA DARURILOR
Te rugăm, Doamne, ca jertfa sfântă pe care ţi-o aducem să ne dăruiască pururi binecuvântarea ta aducătoare de mântuire, pentru ca ceea ce săvârşeşti acum sub semnele sacramentale, prin puterea ta, să ajungă la desăvârşire. Prin Cristos.

Ant. la Împărtăşanie (Ps 30,20)
Cât de mare este bunătatea ta, Doamne, pe care ai pregătit-o pentru cei care se tem de tine!

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Îndestulaţi cu pâinea ospăţului ceresc, te rugăm, Doamne, ca această hrană să întărească în inimile noastre iubirea, astfel încât să fim mereu gata să te slujim în fraţii noştri. Prin Cristos.

Vizualizări: 33

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor