altmarius

cultură şi spiritualitate

4 OCTOMBRIE: SF. FRANCISC DIN ASSISI

LECTURA I

Prin cruce, lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Galateni (6,14-18)

Fraţilor, în ceea ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva, decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume. Ceea ce contează nu este nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă. Pacea şi îndurarea să coboare peste toţi cei care urmează această regulă ca şi asupra adevăratului Israel al lui Dumnezeu. De acum înainte nimeni să nu mă supere, căci eu port în trupul meu semnele suferinţelor lui Isus. Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu duhul vostru, fraţilor. Amin.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL 
Ps 15,1-2a şi 5.7-8.11 (R.: cf. 5a)

R.: Tu, Doamne, eşti partea mea de moştenire.

Păzeşte-mă, Dumnezeule, pentru că mă încred în tine. 
Am spus lui Dumnezeu: „Tu eşti Dumnezeul meu!”. 
Domnul este partea mea de moştenire şi cupa mea cu sorţi, 
tu eşti acela care ai în mână soarta mea. R.

Îl binecuvântez pe Domnul care mi-a dat înţelepciune, 
căci până şi noaptea mă îndeamnă inima. 
Îl am mereu în faţa ochilor pe Domnul; 
dacă el este la dreapta mea, nu mă clatin. R.

Tu îmi vei arăta cărarea vieţii; 
în faţa ta sunt bucurii nespuse 
şi desfătări veşnice la dreapta ta. R.

VERSETUL LA EVANGHELIE (Cf. Mt 11,29ab)
Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine, căci sunt blând şi smerit cu inima.

EVANGHELIA

Ai lăsat ascunse acestea celor înţelepţi şi le-ai descoperit celor mici.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei (11,25-30)

În timpul acela, Isus a luat cuvântul şi a spus: „Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că ai lăsat ascunse acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit celor mici. Da, Părinte, căci aşa ai voit tu în bunătatea ta. Toate mi-au fost date de către Tatăl meu; şi nimeni nu-l cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl; nici pe Tatăl nu-l cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi acela căruia Fiul vrea să-i descopere. Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine căci eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul meu e dulce şi povara mea este uşoară”.

Cuvântul Domnului

Vizualizări: 20

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor