altmarius

cultură şi spiritualitate

LECTURA I

Totul să faceţi spre slava lui Dumnezeu.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 10,31–11,1

Fraţilor, 31 fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, totul să faceţi spre slava lui Dumnezeu. 32 Să nu fiţi piatră de poticneală pentru nimeni: nici pentru iudei, nici pentru greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu. 33Faceţi ca mine: în toate împrejurările, mă străduiesc să le fiu tuturor pe plac, căutând nu folosul meu, ci acela al tuturor, pentru ca să ajung la mântuire. 11,1 Mergeţi pe urmele mele, aşa cum eu merg pe urmele lui Cristos.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 111,1-2.5-6.7-8.9

R.: Fericit este omul care îl preamăreşte pe Domnul.

1 Fericit este omul care se teme de Domnul,

care îşi află bucuria în poruncile sale!

2 Seminţia lui va fi puternică în lume

şi neamul celor drepţi va fi binecuvântat. R.

 

5 Fericit este omul care are milă şi ajută cu bucurie,

el îşi rânduieşte bunurile cu dreptate.

6 El nu se clatină niciodată

şi dreptatea lui va fi amintită veşnic. R.

 

7 El nu se teme de vorbele rele,

inima lui e tare şi se încrede în Domnul.

8 Inima lui este în siguranţă, nu are nici o teamă,

în cele din urmă îi va vedea nimiciţi pe duşmanii săi. R.

 

9 El este darnic faţă de cei săraci,

dărnicia lui nu cunoaşte margini,

iar puterea lui se înalţă în slavă. R.

ALELUIA Cf. Mt 19,27.29

(Aleluia) Voi care aţi lăsat totul pentru mine şi pentru evanghelie

veţi primi însutit

şi împărăţia cerului ca moştenire. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Oricine dintre voi nu renunţă la toate bunurile sale, nu poate fi ucenicul meu.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 14,25-33

În acel timp, 25 o mare mulţime de oameni mergea împreună cu Isus. El s-a întors către ei şi le-a spus: 26„Dacă vine cineva la mine, şi nu mă iubeşte mai mult decât pe tatăl său, pe mama sa, pe soţia sa, pe copiii săi, pe fraţii şi surorile sale şi chiar decât viaţa sa proprie, nu poate fi ucenicul meu. 27 Acela care nu-şi poartă crucea şi nu mă urmează, nu poate fi ucenicul meu. 28 Cine dintre voi, voind să zidească un turn nu stă mai întâi să calculeze cheltuielile şi să vadă dacă are cu ce să-l termine? 29 Altfel s-ar putea întâmpla ca, după ce a pus temelia să nu-l poată termina şi astfel toţi cei care-l văd, să râdă de el, 30 zicând: «Iată un om care a început să zidească, dar nu a fost în stare să-şi termine lucrul!». 31 Sau care rege porneşte la război împotriva altui rege fără să vadă mai întâi dacă poate, cu zece mii de oameni, să ţină piept celui care vine împotriva lui cu douăzeci de mii. 32 În caz contrar, când celălalt este încă departe, trimite o solie pentru a cere pace. 33 Tot astfel, nimeni dintre voi nu poate fi ucenicul meu, dacă nu renunţă la toate bunurile sale”.

Cuvântul Domnului

Vizualizări: 3

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor