altmarius

cultură şi spiritualitate

LECTURA I

Dacă datorită unui singur om a domnit moartea, cu atât mai mult cei drepţi vor domni în viaţă datorită unuia singur, lui Isus Cristos.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 5,12.15b.17-19.20b-21

Fraţilor, 12 după cum printr-un singur om, păcatul a intrat în lume, iar prin păcat moartea, tot astfel moartea a trecut la toţi oamenii, deoarece toţi oamenii au păcătuit în cel dintâi om. 15b Dar dacă prin greşeala unuia toţi au fost daţi morţii, cu cât mai mult nu i-a copleşit pe toţi harul lui Dumnezeu care a fost dat printr-un singur om, Isus Cristos. 17 Dacă datorită greşelii unui singur om care a păcătuit, a domnit moartea, cu atât mai mult, datorită unuia singur, lui Isus Cristos, vor domni în viaţă cei care primesc cu prisosinţă harul care îndreptăţeşte. 18 Aşadar, precum prin greşeala unuia a venit osânda pentru toţi oamenii, tot aşa prin dreptatea unuia a venit pentru toţi oamenii îndreptăţirea care dă viaţă. 19 Căci precum prin neascultarea unui om au devenit păcătoşi cei mulţi, tot aşa prin ascultarea unuia vor deveni drepţi cei mulţi. 20b Acolo unde a prisosit păcatul, harul a prisosit şi mai mult; 21 după cum păcatul a domnit aducând moartea, tot aşa trebuie să domnească şi harul care, aducând dreptatea, să dea viaţă veşnică prin Isus Cristos Domnul nostru.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 39,7-8a.8b-9.10.17 (R.: cf. 8a şi 9a)

R.: Iată, vin, Doamne, ca să împlinesc voinţa ta!

7 Tu nu doreşti nici jertfe, nici ofrande;

tu mi-ai deschis urechile:

nu ceri nici arderi de tot, nici jertfă de ispăşire.

8a Atunci am zis: „Iată, vin!” R.

 

8b În sulul cărţii este scris despre mine:

9 trebuie să împlinesc voinţa ta, Dumnezeule.

Aceasta mă bucură,

legea ta este în adâncul inimii mele. R.

10 Vestesc îndurarea ta, în adunarea cea mare;

nu-mi închid buzele, tu ştii lucrul acesta, Doamne! R.

 

17 Să se bucure şi să se veselească în tine

toţi cei care te caută;

cei care doresc mântuirea ta să zică fără încetare:

„Preamărit fie Domnul!” R.

 

ALELUIA Lc 21,36

(Aleluia) Vegheaţi mereu şi rugaţi-vă, spune Domnul;

ca să vă învredniciţi să staţi drept înaintea Fiului Omului. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Fericiţi sunt servitorii pe care stăpânul, la întoarcere, îi va găsi veghind.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 12,35-38

În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 35 „Fiţi gata, îmbrăcaţi şi cu făcliile aprinse; 36 să fiţi ca nişte oameni care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, gata să-i deschidă îndată când va veni şi va bate la uşă. 37 Fericiţi sunt servitorii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind. Vă spun adevărul: îşi va lua haina de lucru, le va porunci să se aşeze la masă şi îi va servi. 38 Fie că va veni la miezul nopţii, fie că va veni spre ziuă, şi-i va găsi veghind, ferice de ei”.

Cuvântul Domnului

Vizualizări: 11

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor