altmarius

cultură şi spiritualitate

SÂMBĂTĂ DIN SĂPTĂMÂNA A XXVIII-A DE PESTE AN

LECTURA I

Dumnezeu l-a rânduit pe Cristos capul Bisericii, care este trupul lui.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni (1,15-23)

Fraţilor, auzind despre credinţa voastră în Domnul Isus şi despre dragostea voastră către toţi sfinţii, nu încetez a mulţumi pentru voi, amintindu-vă în rugăciunile mele, pentru ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Părintele slavei, să vă dăruiască duhul înţelepciunii şi al descoperirii, ca să îl cunoaşteţi pe deplin. El să vă lumineze ochii inimii voastre, ca să puteţi înţelege speranţa pe care o dă chemarea sa şi comorile de mărire pe care voi le moşteniţi împreună cu cei sfinţi, puterea nemărginită, pe care ne-o manifestă nouă credincioşilor. Această putere măreaţă el a dovedit-o în Cristos, când l-a înviat din morţi şi l-a făcut să şadă de-a dreapta sa în ceruri. El l-a înălţat deasupra tuturor domniilor, puterilor, tăriilor, stăpânirilor şi oricărei demnităţi, oricare i-ar fi numele, atât din lumea aceasta, cât şi din cea viitoare. Lui i-a supus toate şi, punându-l mai presus de toate, l-a orânduit capul Bisericii, care este trupul lui şi plinătatea aceluia care desăvârşeşte toate în toţi.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 8,2-3a.4-5.6-7 (R.: cf. 7)

R.: Tu, Doamne, l-ai pus pe Fiul tău stăpânitor peste toate.

Doamne Dumnezeul nostru,
cât de minunat este numele tău pe tot pământul!
Slava ta se înalţă mai presus de ceruri.
Din gura copiilor şi a pruncilor ţi-ai pregătit laudă. R.

Când privesc cerurile, lucrările mâinilor tale,
luna şi stelele pe care le-ai făcut,
mă întreb: „Ce este omul că te gândeşti la el,
sau fiul omului că-l iei în seamă?” R.

L-ai făcut numai cu puţin inferior îngerilor,
l-ai încununat cu cinste şi măreţie.
I-ai dat în stăpânire lucrările mâinilor tale,
toate le-ai pus la picioarele lui. R.

VERSETUL LA EVANGHELIE (In 15,26b.27a)
(Aleluia) Duhul adevărului va da mărturie despre mine, spune Domnul; de asemenea veţi da mărturie despre mine şi voi. (Aleluia)

EVANGHELIA

Duhul Sfânt vă va învăţa ce trebuie să spuneţi.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca (12,8-12)

În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: „Pe acela care va da mărturie despre mine oamenilor şi Fiul Omului va da mărturie despre el înaintea îngerilor lui Dumnezeu; dar cel care mă va tăgădui înaintea oamenilor va fi şi el tăgăduit înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Celui care va vorbi împotriva Fiului Omului i se va ierta, dar celui care va rosti cuvinte de ocară împotriva Duhului Sfânt nu i se va ierta. Când vă vor trage la judecată în faţa sinagogilor şi în faţa autorităţilor şi demnitarilor, nu fiţi îngrijoraţi cum vă veţi apăra sau ce veţi vorbi, căci Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela ce va trebui să spuneţi”.

Cuvântul Domnului

Vizualizări: 23

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor