altmarius

cultură şi spiritualitate

Prima lecturã ne aratã cum a cãzut în greșealã poporul israelit fãcându-și un idol, dar și cum l-a iertat Dumnezeu pentru rugãciunea lui Moise. În evanghelie, cele trei parabole reunite de sfântul Luca, ne aratã fiecare în felul sãu, iubirea statornicã și mila pe care o are Dumnezeu fațã de cei pãcãtoși. Pãcãtosul iertat, persecutorul devenit apostol, în Scrisoarea cãtre Timotei, își exprimã recunoștința fațã de Cristos, care a venit în lume pentru a-i mântui pe cei pãcãtoși. De aceea, evanghelia sa este cea a iertãrii și a împãcãrii cu Dumnezeu, care face din pãcãtoși sfinți.

LECTURA I

Domnul a renunţat la pedeapsa cu care voise să lovească poporul său.

Citire din cartea Exodului 32,7-11.13-14

În zilele acelea, Domnul i-a spus lui Moise pe muntele Sinai: „Mergi, coboară! Căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a stricat. Foarte curând s-au abătut de la calea pe care le-am hotărât-o eu; şi-au turnat un viţel din metal topit, s-au închinat până la pământ înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: «Israele! Iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului!»”. Domnul i-a zis lui Moise: „Văd că poporul acesta este un popor încăpăţânat. 10 Acum, lasă-mă; mânia mea se va aprinde împotriva lor şi-i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare”. 11 Moise s-a rugat Domnului Dumnezeului său, zicând: „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia ta împotriva poporului tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu tăria braţului tău şi puterea mâinilor tale? 13 Adu-ţi aminte de Abraham, de Isaac şi de Iacob, slujitorii tăi, cărora le-ai spus, jurându-te pe tine însuţi: «Voi înmulţi seminţia voastră ca stelele cerului, voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, pe care am promis-o, şi ei o vor stăpâni în veci»”. 14 Iar Domnul a renunţat la pedeapsa cu care voise să lovească poporul său.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 50,3-4.12-13.17 şi 19 (R.: Lc 15,18)

R.: Mă voi ridica şi voi merge la Tatăl meu.

Ai milă de mine, Dumnezeule, după marea ta bunătate,

şi după mulţimea îndurărilor tale şterge fărădelegea mea.

Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea

şi curăţă-mă de păcatul meu. R.

 

12 Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule,

şi un duh drept înnoieşte înăuntrul meu.

13 Nu mă alunga din faţa ta

şi Duhul tău sfânt nu-l lua de la mine. R.

 

17 Doamne, deschide-mi buzele

şi gura mea va vesti mărirea ta.

19 Jertfa mea, Dumnezeule, este duhul smerit,

inima căită şi smerită, Dumnezeule, n-o dispreţui. R.

 

LECTURA A II-A

Cristos a venit în lume pentru a-i mântui pe cei păcătoşi.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Timotei 1,12-17

Preaiubitule, 12 aduc mulţumiri lui Cristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit şi m-a socotit vrednic de încredere, chemându-mă în slujba lui 13 pe mine care altădată nu ştiam decât să hulesc, să prigonesc şi să batjocorăsc, dar Cristos m-a iertat, pentru că o făceam din ignoranţă, fiind încă departe de credinţă. 14 Astfel, harul Domnului a biruit împreună cu credinţa şi cu iubirea care este în Cristos Isus. 15 Iată un cuvânt adevărat, care merită să fie primit fără nici o reţinere: Cristos Isus a venit în lume pentru a-i mântui pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. 16 Şi dacă Cristos Isus m-a iertat, a făcut-o pentru ca eu să fiu cel dintâi în care să se arate îndelunga lui răbdare şi cel dintâi exemplu pentru cei care aveau să creadă în el spre a dobândi viaţa veşnică. 17 Mărire şi cinste să fie regelui veacurilor, singurului, nemuritorului şi nevăzutului Dumnezeu în vecii vecilor. Amin.

Cuvântul Domnului

 

ALELUIA 2Cor 5,19

(Aleluia) Dumnezeu a împăcat lumea cu sine prin Cristos,

iar nouă ne-a încredinţat

misiunea de a vesti lumii împăcarea. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Bucurie va fi în cer pentru un păcătos care se converteşte.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 15,1-32

În acel timp, văzând cum vameşii şi păcătoşii se apropie de Isus, ca să-l asculte, fariseii şi cărturarii cârteau împotriva lui spunând: „Acest om se arată prietenos cu cei păcătoşi şi stă la masă cu ei”. Atunci Isus le-a spus această parabolă: „Dacă unul dintre voi are o sută de oi şi pierde una dintre ele, nu le lasă oare pe cele nouăzeci şi nouă în pustiu şi merge s-o caute pe cea pierdută până o găseşte? Şi când a găsit-o, cu bucurie o pune pe umeri şi, sosind acasă, îi cheamă pe prieteni şi pe vecini şi le spune: «Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci am găsit oaia cea pierdută!». Vă spun: tot aşa va fi bucurie şi în cer pentru un păcătos care se converteşte, mai mult decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de convertire. Sau dacă o femeie are zece monede şi pierde una dintre ele, nu aprinde oare lampa, nu mătură casa şi nu caută cu grijă până o găseşte? Iar după ce a găsit-o, cheamă prietenele şi vecinele şi le zice: «Bucuraţi-vă împreună cu mine căci am găsit moneda de argint pe care o pierdusem». 10 Vă spun: tot aşa se vor bucura îngerii lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se converteşte”. 11 Şi a continuat: „Un om avea doi fii. 12 Cel mai tânăr dintre ei i-a zis tatălui: «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine». Şi tatăl le-a împărţit averea. 13 După câteva zile, fiul cel mai tânăr a strâns tot ce avea şi a plecat într-o ţară îndepărtată, unde şi-a risipit averea, ducând o viaţă destrăbălată. 14 După ce a cheltuit totul, a venit o mare foamete în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă. 15 Atunci s-a dus şi s-a aciuat pe lângă unul dintre locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis la ţarina sa, ca să-i păzească porcii. 16 Acum ar fi fost bucuros să-şi umple stomacul cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nici pe acestea nu i le dădea nimeni. 17 Venindu-şi în fire, şi-a zis: «Câţi argaţi ai tatălui meu au pâine din belşug, iar eu mor aici de foame! 18 Mă voi ridica, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta; 19 nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Primeşte-mă ca pe unul dintre argaţii tăi». 20 S-a ridicat deci şi s-a dus la tatăl său. Pe când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi l-a cuprins mila, i-a alergat în întâmpinare, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat de nenumărate ori. 21 Fiul i-a zis: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău...» 22 Dar tatăl a spus servitorilor săi: «Aduceţi repede haina cea mai frumoasă şi îmbrăcaţi-l; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare; 23 aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l, să mâncăm şi să ne veselim, 24 căci acest fiu al meu era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit». Şi au început să petreacă. 25 Fiul cel mai mare era la câmp. La întoarcere, când s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri. 26 L-a chemat pe unul dintre servitori şi l-a întrebat ce se întâmplă. 27 Servitorul i-a răspuns: «Fratele tău s-a întors, iar tatăl tău, pentru că l-a redobândit sănătos şi teafăr, a tăiat viţelul cel îngrăşat». 28 Atunci fiul mai mare, cuprins de mânie, nu voia să intre. Tatăl său a ieşit să-l înduplece. 29 El însă i-a răspuns tatălui: «Iată, eu de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată nu ţi-am călcat porunca, mie însă niciodată nu mi-ai dat măcar un ied, ca să petrec cu prietenii mei. 30 Dar când soseşte acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, îi tai viţelul cel îngrăşat!» 31 «Fiule, i-a zis, tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce-i al meu este şi al tău. 32 Trebuia, aşadar, să petrecem şi să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit!»”.

Cuvântul Domnului

 

forma scurtă:

 

ALELUIA 2Cor 5,19

(Aleluia) Dumnezeu a împăcat lumea cu sine prin Cristos,

iar nouă ne-a încredinţat

misiunea de a vesti lumii împăcarea. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Bucurie va fi în cer pentru un păcătos care se converteşte.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 15,1-10

În acel timp, văzând cum vameşii şi păcătoşii se apropie de Isus, ca să-l asculte, fariseii şi cărturarii cârteau împotriva lui spunând: „Acest om se arată prietenos cu cei păcătoşi şi stă la masă cu ei”. Atunci Isus le-a spus această parabolă: „Dacă unul dintre voi are o sută de oi şi pierde una dintre ele, nu le lasă oare pe cele nouăzeci şi nouă în pustiu şi merge s-o caute pe cea pierdută până o găseşte? Şi când a găsit-o, cu bucurie o pune pe umeri şi, sosind acasă, îi cheamă pe prieteni şi pe vecini şi le spune: «Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci am găsit oaia cea pierdută!». Vă spun: tot aşa va fi bucurie şi în cer pentru un păcătos care se converteşte, mai mult decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de convertire. Sau dacă o femeie are zece monede şi pierde una dintre ele, nu aprinde oare lampa, nu mătură casa şi nu caută cu grijă până o găseşte? Iar după ce a găsit-o, cheamă prietenele şi vecinele şi le zice: «Bucuraţi-vă împreună cu mine căci am găsit moneda de argint pe care o pierdusem». 10 Vă spun: tot aşa se vor bucura îngerii lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se converteşte”.

Cuvântul Domnului

Vizualizări: 11

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor