altmarius

cultură şi spiritualitate

Informaţii culturale

Joi, 20 Iunie 2013 
 

Lansare de carte „Observarea de sine”, de Red Hawk în prezența autorului, joi 20 iunie, ora 18:30, la Librăria Bastiliei din Pța. Romană.


Anul acesta Good Company a tradus și publicat „Observarea de sine”, o carte transformațională și prețioasă, considerată o contribuție unică la literatura învățăturii despre A Patra Cale.

“Cunoaște-te pe tine însuți” este o străveche învățătură despre trezirea spirituală. Observarea de sine e calea prin care ajungem la această cunoaștere.

Câteodată te întâlnești cu o carte care te lasă atins până în maduva ființei tale, o carte care rescrie într-un fel și ceea ce mai citisei înainte să dai de ea. Astfel de cărți, după ce le termini începi să le recitești, le porți cu tine, te inspiră să scrii și tu, transformă felul în care vezi și întelegi lucruri importante din viața ta.  Observarea de sine este o astfel de carte. Autorul prezintă esența acestei învățături într-un mod unic: combinând analiza profundă cu instrucțiuni practice și cu poezii cu tâlc.

Traducătorii și editorii cărții au căutat ca traducerea să fie cât mai aproape de sensul ediție originale care pe alocuri e criptic, lucru făcut intenționat pentru a încuraja cititorul la o reflecție personală asupra ideilor prezentate și nu a le prelua „nedigerate”, ca pe o obligație „spirituală”.

Good Company l-a invitat în Romania pe autorul cărții, Robert Moore, Ph.D. (a.k.a. Red Hawk), pentru a sărbători împreună publicarea în România a cărții sale „Self Observation” și pentru a susține un seminar de weekend despre practica spirituală străveche a observării de sine. Red Hawk este un poet, scriitor și profesor universitar american, autorul a cinci colecţii de poezie și deținător a mai multe premii de literatură. Red Hawk a susținut seri de lectură cu poeţi celebri precum: Allen Ginsberg, Rita Dove, Miller Williams, Tess Gallagher și Coleman Barks.

Lansarea cărții în prezența autorului va avea loc Joi 20 iunie la ora 18:30 la librăria Bastilia din Piața Romană. Red Hawk va vorbi despre dobândirea atenției interioare, ne va răspunde la întrebări și va oferi dedicații. Evenimentul Facebook este aici.

Puteți citi primele 4 capitole din „Observarea de sine” în biblioteca Good Company.

Seminarul de weekend cu Red Hawk „Observarea de sine: Trezirea la dragoste” va avea loc în zilele 21-23 iunie în București la Centrul Seeds for Happiness.

Această carte este într-adevăr una prețioasă.
Arnaud Desjardins, eminent învățător spiritual cu sediul în Hauteville, Franța

„De când m-am alăturat în tinerețe grupurilor de studiu al lui Gurdjieff, acum 60 de ani la Paris, am citit multe cărți în franceză și engleză pe tema observării de sine, a conștienței de sine și a reamintirii de sine. A fost o surpriză foarte plăcută să descopăr în cartea lui Red Hawk idei importante pe care nu le-am găsit în altă parte sau, în orice caz, nu le-am găsit exprimate într-un mod atât de convingător. Multe dintre cărțile pe tema spiritualității sunt interesante, dar puține sunt cu adevărat de ajutor. Această carte este într-adevăr una prețioasă.”
Arnaud Desjardins, eminent învățător spiritual cu sediul în Hauteville, Franța, autor a numeroase cărți, inclusiv The Jump into Life și Toward the Fulness of Life; a studiat cu Madame Jeanne de Salzmann (1950-1965).

Cartea oferă inspirație și un set excelent de instrucțiuni de folosire.
Robert A. Schmidt, Ph.D., director spiritual al Centrului de meditație Tayu

„Observarea de sine este un element cheie al învățăturii A Patra Cale, care merită atenția specială pe care o primește în acest volum scris admirabil de concis și ușor de citit. Red Hawk scrie despre observarea de sine cu vocea inconfundabilă a autorității neimpuse, ce poate apărea doar ca rezultat al cultivării acestei practici pentru un timp îndelungat, în mod profund și persistent. Atât practicanții experimentați ai observării de sine sau ai altor forme de meditație-martor,  cât și neofiții aflați pe calea riguroasă a explorării de sine, vor găsi un material hrănitor în această contribuție unică la literatura învățăturii despre A Patra Cale. Cartea oferă inspirație și, în același timp, un set excelent de instrucțiuni de folosire. O recomand din inimă.”
Robert A. Schmidt, Ph.D., director spiritual al Centrului de meditație Tayu; editor al volumului Archeology of Sexuality.

Nu există o dizertație mai bună despre acest subiect la ora actuală pe piață.
E.J.Gold, artist; autor, învățător spiritual

„În această carte Red Hawk spune adevărul. Vorbește atât de elocvent despre procesul de trezire și despre puterea observării de sine, încât mi-aș dori să fi avut această carte disponibilă atunci când am început să lucrez cu grupuri. Nu există o dizertație mai bună despre acest subiect la ora actuală pe piață. Urmați-i indicațiile și o să aveți succes, garantat.”
E.J.Gold, artist, autor al multor cărții precum American Book of Dead.

Vă așteptăm cu drag și interes!

 

Vizualizări: 53

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor