- Arpeggio, 26 noiembrie
Acum mai bine de 15 ani primea un premiu simbolic intitulat: "O viață dedicată muzicii" și nu s-a oprit. A continuat să fie - stagiune după stagiune - un etalon de profesionalism al primei scene lirice românești, ca o constantă a înaltei calități interpretative a ansamblului pe care l-a format ca profil artistic, conducându-i și străjuindu-i devenirea prin timp: Corul Operei Naționale București.
Câte afișe, câte distribuții, câte baghete, câți directori s-au înșirat în istoria acestei instituții în peste o jumătate de veac de activitate ai Maestrului Stelian Olariu aici ? Greu de... numărat ! ... Practic, doar clădirea a rămas aceeași - e adevărat, cu unele "reformulări" de culoare, de dotare tehnică... Oamenii s-au perindat, generații după generații întâlnindu-se cu statornicia reperelor de profesionalism ale dirijorul Stelian Olariu al cărui Cor a fost mereu coordonata apreciată a spectacolelor, indiferent de vedete, de stilul montărilor, de viziuni interpretative.
Din mărturisirile Maestrului
A crescut în spiritul cultural românesc al Banatului, cu respectul pentru învățătură, pentru tradiția cântului coral, pentru ...muzică ! A studiat de altfel vioara la Timișoara, chiar dacă păinții săi au dorit să îl îndrepte spre medicină. In anii adolescenței timișorene mărturisea că a avut ocazia de a întâlni - în casa unei mătuși cu preocupări muzicale - pe marii dirijori, interpreți, autori care treceau prin orașul de pe malurile Begăi.
Și-a început cursurile universitare la Conservatorul de Stat din Timișoara având ca profesori nume de prestigiu ale pedagogiei și componisticii vremii: Sabin Drăgoi, Nicolae Ursu, Liviu Rusu sau Mircea Hoinic. A fost apoi îndrumat să își continue pregătirea la Conservatorul bucureștean, unde i-a întâlnit - printre alții - pe Dumitru D. Botez și Ion D. Vicol. Coincidența a făcut ca în compartimentul de tren care îl purta ca student spre capitală să aibă vecini pe tinerii Iosif Conta - al cărui nume a rămas atât de mult legat de Orchestra Națională Radio, Nicolae Țăranu - tenorul care a fost mulți ani solist al Operetei și Nicolae Oancea - mai târziu profesor la Conservator!
Inceputurile dirijorale
S-a afirmat prin activitatea la Corul de copii al Palatului Pionierilor - cum se numea pe atunci - o formație care a susținut concerte, care a colaborat cu stagiunea Filarmonicii bucureștene, pe vremea lui George Georgescu și apoi a lui Mihai Brediceanu. Rigoarea pregătirii și disciplina, concepția artistică și grija pentru detaliu l-au impus atenției pe Stelian Olariu într-o perioadă în care, în viața muzicală românească, ansamblurile corale erau în ascensiune. A asistat la pregătirile unora dintre marile spectacole ale Operei bucureștene încă înainte de a colabora cu instituția, ca asistent al maestrului de cor Gheorghe Kulibin, titulatură oficializată în 1962... Cum activitatea la Operă a devenit din ce în ce mai "acaparatoare", maestrul Stelian Olariu a renunțat treptat la celelalte colective vocale pe care le îndruma iar stagiunile primei scene lirice românești au purtat - în plan coral - amprenta personalității sale.
Argumente sonore găsiți în paginile corale grupate în "Fila de calendar" a emisiunii Arpeggio din 26 noiembrie, ora 11.30.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius