altmarius

cultură şi spiritualitate

La iniţiativa unui britanic, petiţie internaţională pentru salvarea casei Lipatti din Bucureşti, de pe bulevardul Lascăr Catargiu

Interviuri

 
Publicat: joi, 18 August 2016 , ora 15.31 
 

Casa Dinu Lipatti din Bucureşti, situată în Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 12, proprietate a tatălui pianistului, a fost scoasă din nou la vânzare pentru suma de 1.908.339 de euro. Casa va putea fi cumpărată prin licitaţie publică, imobilul fiind înregistrat în lista monumentelor din Bucureşti. Proprietatea, construită la 1902, în stil eclectic, este opera arhitectului Petre Antonescu. Salonul avea o mica estradă, unde era amplasat pianul, la care adolescentul Dinu Lipatti repeta, compunea sau susţinea concerte. Imobilul a fost renovat în 2008.

În acelaşi timp, pe cunoscutul site-internaţional www.change.org a apărut o petiţie dedicată salvării acestui imobil, petiţie care propune transformarea ei într-un muzeu dedicat lui Dinu Lipatti. Până în acest moment, petiţia a fost semnată de 1487 de persoane. Iniţiativa îi aparţine domnului Orlando Murrin, cu care am stat de vorbă, pe acest subiect, Radu Mihalache:


Cum a luat naştere ideea petiţiei şi de unde a apărut dragostea pentru Lipatti?

Cânt la pian încă de la o vârstă fragedă şi primul meu profesor de pian mi-a povestit că a existat un mare pianist numit Dinu Lipatti, care a avut o carieră incredibilă dar şi foarte scurtă şi al cărui stil de cântat, foarte probabil, nu va fi depăşit de cineva din generaţiile noastre. Şi iată că au trecut 30-40 de ani de când mi-a spus povestea asta şi tot nu am găsit pe cineva care să-l egaleze.

Am remarcat că se apropie centenarul Lipatti, în 2017, şi m-am gândit că-i datorez acestui mare interpret un articol pe care să-l scriu într-una dintre publicaţiile de aici, din Marea Britanie. Am fost la ziar, deja ştiau de centenar şi au fost interesaţi. Întotdeauna a fost un interes internaţional imens pentru Lipatti, mai ales în Marea Britanie, SUA şi Elveţia. Nu ştiu dacă realizaţi cât de iubit este la nivel internaţional. Aşa că am făcut articolul, o conferinţă şi o emisiune la radio pe tema Lipatti.

Cu această ocazie am început să fac câteva cercetări mai aprofundate. Am venit la Bucureşti şi am văzut Casa Lipatti din Lascăr Catargiu, care este o bijuterie arhitecturală. Când am auzit că este de vânzare m-am gândit că poate fi un lucru foarte bun pentru că, evident, ar avea să fie transformată într-un muzeu. Când am auzit că nu acesta ar fi planul, am fost şocat. Nu cred că România poate, pur şi simplu, să rateze această ocazie şi să vândă casa. Mai ales când am auzit că aceasta ar putea fi demolată şi în locul ei să se ridice o clădire de birouri, am zis că trebuie să acţionez într-un fel. Preţul ei este, într-adevăr, mare, dar la nivel internaţional nu este de neconceput că se pot strânge aceşti bani.

Scopul petiţiei iniţiate a fost acela de a o convinge pe doamna ministru al Culturii, Corina Şuteu, că acest obiectiv este important şi că întreaga lume urmăreşte ce se întâmplă cu el. Petiţia poate fi găsită cu uşurinţă pe site-ul change.org, pentru că este foarte populară. Mai mult, am făcut o scrisoare deschisă pentru minister, pentru care am reuşit în doar câteva zile să strâng semnături şi mărturii de la muzicieni de primă clasă ca Radu Lupu, Dan Grigore, Andras Schiff, Pinchas Zukermann, Luiza Borac şi Horia Andreescu, printre alţii.

Aştept cu interes un răspuns şi noi informaţii despre starea casei. Singura ştire pe care nu vreau s-o aud este că buldozerele s-au pus în mişcare, pentru că atunci voi izbucni în plâns. Nu cred că meritaţi un Lipatti dacă permiteţi să se întâmple aşa ceva, când aveţi acest moment de aur trebuie să salvaţi casa şi să faceţi ceva frumos din ea.


*

În legătură cu dezbaterea asupra casei Lipatti şi, mai ales, cu chestiunea pericolului de a fi demolată, Ministerul Culturii a făcut următoarele precizări printr-un comunicat:

"Ministerul Culturii continuă să urmărească cu atenţie acest caz, considerând necesare anumite precizări. Casa Dinu Lipatti este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice, având codul B-II-m-B-18330, prin urmare, este imobil protejat prin Legea 422/2001 cu privire la protecţia monumentelor istorice. Conform legii, casa nu poate fi vândută spre a fi demolată, demolarea se face doar printr-o procedură de declasare, ceea ce nu este cazul în acest moment. De asemenea, conform legii 422/2001, vânzarea unui imobil monument-istoric trebuie să respecte o serie de reglementări."

Ştefan Costache

Vizualizări: 55

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor