altmarius

cultură şi spiritualitate

“Tovarãşe Ceauşescu, doriţi sã mã despart de soţie?”


de Octavian Silivestru

După moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, Gheorghe Apostol a fost convins că el va urma la conducerea Partidului Muncitoresc Român. Considera că îndeplinește toate criteriile cerute de partid: avea origine muncitorească, fusese ilegalist și făcuse mulți ani de închisoare alături de Gheorghiu Dej. Apostol se baza pe o promisiune verbală făcută de  prietenul său Dej înainte de a muri. În același timp, spera că va fi susținut de vechii lui tovarăși din ilegalitate: Ion Gheorghe Maurer, Chivu Stoica, Emil Bodnăraș. Numai că l-a subestimat pe tânărul Nicolae Ceaușescu, care avea funcția de secretar cu probleme organizatorice – adică locul 2 în ierarhia Partidului Muncitoresc Român.  Spre surprinderea lui Apostol, Nicolae Ceaușescu,  prin aranjamente de culise, i-a convins pe greii partidului să-l susțină și, astfel, a  ajuns în  fruntea Partidului Muncitoresc Român. De aceea, Apostol s-a considerat nedreptățit și a manifestat ulterior resentimente puternice față de Ceaușescu. La rândus său,  Ceaușescu  a fost convins că Apostol o sa-i facă greutăți, o să-l critice, o să se opună proiectelor inițiate de el.  Așa că s-a hotărât să-l înlăture  din viata politică. Nu a putut să se lege de dosarul  politic (vechi ilegalist, cu mulți ani de închisoare). Așa că s-a legat de viața personală. Ceaușescu nu a plăcut-o pe cea de a treia soție a lui Apostol  – o solistă de operă  – și i-a cerut să divorțeze.  Așa cum era de așteptat, Gheorghe “Ghiță” Apostol a refuzat să divorțeze. Pentru Ceaușescu  a fost pretextul de a-l izola pe Apostol de ceilați membri din conducerea  partidului.

 


„STIRE PE FLUX” ROMPRES Foto/ Alex TUDOR

Gheorghe Apostol :  “Ca o regulă, în ajunul zilei de 23 august, se făcea o adunare festivă  şi-n ziua de 23 august aveau loc demonstraţii militare, civile. În dimineața zilei de 22 august, mă cheamă Ceaușescu la partid.    De față a fost și Maurer. Ceaușescu mi-a spus: “Tovarăşe Apostol, vrem să discutăm cu d-ta o problemă foarte delicată”. “S-auzim !” “La adunarea festivă din seara asta nu trebuie să vii cu soţia”. “Păi, de ce? Toţi membrii Biroului Politic știu că am soţie. Cum să nu vin?!…  Toți vor veni cu soţiile şi eu să nu vin?! Ce-o să spună membrii Biroului Politic ? Ce-o  spună soţiile lor?” “O să discutăm noi, după 23 august!” Am venit acasă, i-am spus nevestei mele că  nu este cazul să meargă la adunarea festivă, să stea liniştită acasă.  Era solistă la Tearul de Operetă şi își luase liber  în seara de 22 august. Dar s-a dus și a cîntat în seara când își luase liber. Şi i-a trecut supărarea care, fără îndoială că a avut-o. A trecut  23 august. Mă duc la Ceauşescu.” Hai să discutăm problema care ai spus că trebuie s-o discutăm după 23 august”. “Păi, acum nu avem timp”…  Şi m-a “dus” câteva luni de zile. Eu nu l-am lăsat deloc. Așa că mi-a spus: “Du-te şi vorbeşte cu Maurer!” “M-am dus la Maurer, la Consiliul de Miniştri. Maurer: “Ce este, mă?” “Pentru ce… n-a fost voie ca soţia mea să vină la adunarea festivă de 23 august? Au trecut atâtea luni şi nu vreţi să lămurim lucrurile?” “N-am timp acum”. Şi-atunci l-am înjurat pe moldoveneşte şi i-am spus : “Eşti un mare boier şi nu mai ţii cont de slugi! Am terminat cu slugărnicia la tine!” Şi-am plecat.

După discuția pe care am avut-o cu  Maurer, sînt chemat la o şedinţă a Prezidiului Permanent. Ceauşescu stătea în capul mesei. Chivu Stoica, Bodnăraș,  Drăghici și Maurer [care era primul- ministru] erau și ei prezenți. Eu eram la mijloc. Şi ridică Ceauşescu problema soţiei mele. Că soţia mea a  fost promovată la Teatrul de Operetă pentru că este  soţia mea. La fel, în străinătate, nu a primit nişte premii pe merit, ci numai pentru faptul că e soţia vice-prim ministrului român. Apoi a luat cuvîntul Drăghici [care era ministrul de intene și șeful Securității]… A susţinut “pe bază de informaţii certe”  că soţia mea a fost promovată la Operetă plecând de la un taraf ţigănesc. Că a fost la un concurs muzical la Toulouse unde a luat premiul II pentru că era soția mea.  Apoi a cântat  la Televiziunea şi Radioul din Paris. După spectacol, ambasadorul român a organizat o masă restrânsă la care a participat şi fratele președintelui de Gaulle. Și, la presiunile soției mele, ambasadorul a fost nevoit să servească pe invitaţi cu şampanie şi icre negre.

Sigur că a trebuit să intervin.  Nu e adevărat că a cântat într-un taraf de lăutari. După terminarea Conservatorului a fost angajata Teatrului Muzical.  La Operetă a participat la un concurs deschis şi-a obţinut cele mai mari note. Așa a angajat-o [tenorul] Ion Dacian ca solistă la Operetă.   Iar la Toulouse a fost o plecare pe cont personal. Nu a plecat pe cheltuiala statului, n-a fost trimisă de Ministerul Culturii.  [Soprana] Arta Florescu a insistat foarte mult să participe la acest concurs şi a făcut cu ea repetiţii acasă. La Televiziunea Franceză a fost invitată pentru că era bună. Altfel nu o invitau. După Drăghici a intervenit  Chivu Stoica. Că într-o discuție pe care a avut-o la Ploieşti cu unii tovarăşi a aflat că soţia mea a fost botezată de Corneliu Zelea Codreanu – șeful legionarilor. Că de-asta o cheamă Codreanu. I-am răspuns pe loc : “Măi, Chivule, Dej mi-a spus mie de multe ori  că  ești un mare mincinos. Cum spui o asemenea minciună?  Mă,  te degradezi singur! Îmi este silă să mai mă uit la tine.  Nu m-am aşteptat la o asemenea poziţie din partea ta!”  A intervenit Bodnăraş, care se afla lîngă mine şi avea un dosar de cadre primit de la Constanța Crăciun – Ministerul Culturii.  Prima declaraţie din dosar era a lui Dacian, directorul Teatrului de  Operetă. A doua – special pusă – era din partea unei soliste netalentate de la Operetă, care spunea nişte lucruri urâte la adesa soţiei mele. L-am rugat pe Bodnăraş să citească şi conţinutul declaraţiei lui Dacian. “Citeşte-o tu, că tu ai adus-o aici!”  Erau nişte aprecieri excepţionale la adresa soţiei mele. Şi ca activitate profesională, dar şi ca activitate pe linie obştească – că era preşedinta sindicatului.

            Şi, văzând care este atmosfera, mi-am dat seama că oamenii ăştia doresc să mă despart de soţie. Şi-am întrebat : “Tovarăşe Ceauşescu, doriţi să mă despart de soţie?” “Da !” “Şi voi, ceilalţi, la fel ?” “Da!” Şi-am cerut atuncea să mi se acorde 48 de ore timp de gândire. Am fost la Timiş şi-am stat acolo două nopţi şi-o zi şi m-am hotărît să fac o scrisoare adresată lui Ceauşescu, în care am spus: “Dacă căsnicia mea  cu Adriana Codreanu vine în contradicţie cu funcţiile pe care le am pe linie de partid şi de stat, eu renunţ la ele şi merg în Valea Jiului să lucrez ca miner”. Ceaușescu a luat scrisoarea, a citit-o şi mi-a spus : “Dragă Ghiţă, rămâi în continuare cu soţia ta !” Şi s-a-nchis problema. După această ședință, când mă duceam la şedinţele Biroului Politic, dădeam “bună dimineaţa” sau “bună ziua” şi aproape nu răspundea nimeni. Dacă până atunci am simţit o răceală, după acest caz răceala s-a simţit mai mult”.

[Arhiva de istorie orală. Interviu realizat de Ioan Scurtu. Virginia Călin, 1994]

Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor