Iubirea este tema ediţiei din 2017 a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), a anunţat, luni, directorul acestuia, Constantin Chiriac. Ediţia 2017 a FITS va avea loc în perioada 9-18 iunie, iar organizatorii anunţă că primele bilete vor fi scoase la vânzare în luna aprilie.
Constantin Chiriac spune că, datorită numărului de spectacole care participă la Festival, începând cu ediţia 2016, manifestarea de la Sibiu a ajuns să fie cel mai mare festival de artele spectacolului din lume, după ce mai mulţi ani s-a situat pe locul al treilea în acest clasament, după festivalurile de la Avignon şi Edinburgh.
Tema festivalului este «iubirea». Am ţinut la această temă pentru că suntem într-o perioadă de ură, de dezbinare şi de sfâşiere îngrozitoare. Încercăm să dăm sens muncii noastre, făcând apel către oameni, către societate, către structuri, că frumosul poate să ne unească, iar acest sentiment, aşa cum spunea Albert Einstein, este cea mai mare forţă din Univers şi trebuie luată în considerare. – Constantin Chiriac
Foto: Festivalul de Teatru de la Sibiu – sibfest.ro
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera 2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii 12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius