Istoria dacilor / Getia II (partea a 2-a) Misi si geti

[altmariusistoric]

Misi şi geţi

Sînt pomeniţi în scrierile grecilor încă din secolul Xlll î.e.n. sau mai devreme. Ei amintesc de Cărţile Misilor ce cuprindeau istoria şi credinţele acestui neam fiind prima scriere din istoria lumii cu caracter sacru a unui cult monoteist! Jupîn Orfeu, de neam trac adică de un neam cu geţii şi unul dintre argonauţi, este părintele poemelor argonautice iar vechii greci susţin toţi că el a scris primul despre această expediţie. Platon, Pindar şi alţii susţin că puţin se păstrase din poem în vremurile lor dar şi aceea era foarte alterată. În limba lidiană orfus are sensul de şarpe, simbol specific religiei născută în Carpaţi în mileniul V î.e.n. şi care alături de cruce s-a răspîndită în cele patru zăriÎn poemul Argonautice latinul Valerius Flaccus ne lasă mărturii despre expediţia argonauţilor în ţinutul hiperboreenilor/geţilor şi nivelul de civilizaţie găsit la curtea regelui Aetes iar pe porţile templului era consemnată o istorioară despre luptele acestui neam cu egiptenii dar în vremuri uitate de vreme! Sub numele Ta ciclica era cunoscută la greci o colecţie de poezii, astăzi pierdută, unde autori foarte vechi - Protesilaos, Arctinios, Sofocle, Eschil(525-455) - adunaseră multe texte pentru a lăsa posterităţii tradiţiile antice preistorice ale grecilor. Informaţiile păstrate la alţi autori despre Ciclul epic arată că regele geţilor Telefos a participat la războiul troian unde a făcut minuni de vitejie iar faptele se petrec pe la mijlocul secolului Xlll î.e.n. sau mai tîrziu cu cîteva zeci de ani după alte aprecieri. Vine în ajutorul troienilor, se răneşte în lupta cu Ahile şi se retrage pentru a se vindeca iar fiul său Euripil, cade în aceste lupte după ce a ucis pe Mahaon, chirurgul cel vestit al grecilor cîntat cu mult patos de Homer. Flavius Philostratus care a scris pe la sfîrşitul secolului ll e.n. despre Ciclul epic descrie aşa pe regele geţilor. ,,Înainte de a începe războiul Troadei, precum scrie şi Protesilaos, grecii devastau Misia pe cînd domnea peste ea Telefos, stînd în război contra grecilor pentru a se apăra, s-a rănit în lupta cu Ahile. Acestea ni se încredinţează şi de poeţi, pentru că li se dusese vestea că misii sînt cei mai fericiţi dintre locuitorii continentului şi pentru că grecii se temeau ca nu cumva misii să fie chemaţi mai tîrziu în ajutorul Troadei. Dar Telefos fiind voinic şi domnul unei ţări cu oaste puternică, nu putea suferi acestea. El pregăti multă cavalerie şi multă oaste. El a adunat ostaşi din Misia supusă domniei sale(şi mi se pare că el domnea peste toată Misia cea dinspre mare) şi mai luă sub conducerea sa ca aliaţi şi pe locuitorii Misiei superioare, pe care poeţii îi numesc abii şi păstori de cai, adăugînd că se hrănesc cu laptele acestora…Deci cîmpia se acoperi de neamurile înarmate ale misilor şi sciţilor. Mai zice Protesilaos, că bătălia dintre aceştia şi greci a fost mai crîncenă decît toate luptele ce au urmat sub Troada şi cîte au fost vreodată între barbari şi între greci, căci oştirea lui Telefos era grozavă şi vitează nu numai în totalul ei dar şi în fiecare luptător, fiind copii voinici ai Istrului din Sciţia. Misii lăsau pe greci să debarce, aruncînd de pe uscat săgeţi şi suliţe cu mare furie. Misii veneau de dicolo de Istru se zice că şi femeile misilor se băteau de călare contra grecilor ca amazoanele şi că femeia lui Telefos, Hiera, comanda această cavalerie de femei…Protesilaos zice apoi că doamna Hiera, a fost totodată cea mai înaltă de stat femeie şi cea mai frumoasă din toate cîte au fost vestite de frumoase. Şi cu toate acestea, Homer nu vorbeşte nici de viteaza misilor, nici de faptele acestei eroine, ca să nu fie femeie mai frumoasă decît Elena şi voinic mai mare decît Ahile”! În acelaşi Ciclu epic Aristofan spune că Telefos regele misilor purta pe cap căciula numită pilou adică pileus cum îi spune Iordanes în Getica sau ţurcană cum am zice cei de astăzi, şi purtată în vechime nu de tot neamul tracilor ci numai de daci şi geţi cum precizează Dio Chrysostomos care i-a cunoscut personal timp de 10 ani cît a fost mazîlit printre ei din ordinul lui Domiţian. Pausanias spune în secolul l al erei noastre că în călătoria sa a văzut în Arcadia, pe frontonul templului Minervei, bătălia dintre Telefos şi Ahile pe cîmpiile Caicului. Tot după Ciclul epic amazoana Pentesilea vine şi ea în ajutorul Troiei şi moare pe cîmpul de luptă sub loviturile lui Ahile, care dezbrtăcînd-o de armură să o prade, rămîne uimit de frumuseţea ei şi o plînge cu mare jale. Pentesilea era din Tracia, tracă de neam, cum zice Arctinios din care neam erau şi geţii, numiţi de romani daci ca să mai aibă istoria grija unui nou popor. Eschil şi Sofocle au scris Aleadae, Telephus şi Mysi, scrieri pierdute şi care puteau să dea informaţii preţioase despre istoria geţilor din perioada Troiei. Fragmentele păstrate justifică adevărul că neamul geţilor era vrednic şi falnic în avele vremuri. Homer în Iliada povesteşte conflictul dintre troieni şi greci la care i-au parte şi misii, adică geţii din Misia ca vecini ai lor precum şi tracii şi pelasgii. Iordanes în Getica la paragraful 47 îi înlocuieşte pe geţi cu goţi ca să fie şi acestui neam furtişagul de folos aşa cum le-a fost grecilor şi ivriţilor, îi aminteşte pe goţi că s-ar fi luptat cu egiptenii şi la întoarcerea o parte dintre aceşti vîntură-lume s-au stabilit în Canaan. La paragraful 58 spune despre ,,istoricul Dio, cel mai harnic cercetător de antichităţi(de ce oare nu o fi ,,monitorizat” el antichitatea aşa cum fac astăzi fel de fel de tonţi proptiţi pe banii noştri ca gornişti de fîsă sau de-o bleagă), care a dat operei sale titlul de Getica(şi despre geţi am dovedit mai înainte că au fost goţi) după cum spune Paul Orosius, acest Dio aminteşte că, după multă vreme au avut un rege numit Telef… 59 Aşadar, acest Telef, fiu al lui Hercule, au fost născut de Auge şi s-a căsătorit cu o soră a lui Priam… Strămoşii au numit regatul acestuia Moesia…” Mai spune el spre înţelegerea rădăcinilor neamului get sau got cum îi este drag mincinosului, că getul Telef se înrudea cu familia regală din Troia iar această legătură l-a îndemnat pe viteazul conducător să se lupte cu tîlharii greci. Poetul Actinus din Milet care a trăit pe la 777 î.e.n., în scrierea Aethiopiada, spune că zeiţa Thetis, luînd de pe rugul de incinerare pe fiul său Ahile îl duse în insula Alba. Iar Pindar care a trăit în sec. Vl î.e.n. ne spune în Nemea că Ahile are o insulă strălucitoare în Pontus adică Marea Neagră. Multe informaţii venite de la scriitorii antici spun că în Hiperboreea era insula fericiţilor unde se duceau sufletele eroilor iar acest ţinut era la nord de Istru adică plaiurile noastre mioritice.În capitolul X, 61 Iordanes ne povesteşte despre vizita nepoftită a persanului Cirus (557-530 î.e.n.) – citîndul tot pe Pompeius Trogus – pe capul reginei geţilor Tomiris care nu l-a primit nici cu flori nici cu pupături aşa cum fac trădătorii de astăzi cînd îşi primesc stăpînii. Ea a pus mîna pe sabie şi pe mulţi persani şi alte seminţii i-a dat hrană pămîntului geţilor după mai multe lupte nimicitoare. Geţii le-au luat perşilor toată prada pe care aceştia au adunat-o în înaintarea lor pînă către Istru. Şi spune el că în amintirea acestei bătălii crîncene, regina geţilor a construit cetatea Tomis ca să fie spre aducere aminte. Darius(522-486 î.e.n.), fiul marelui nepoftit şi sluţit de cerbicia geţilor – continuă Iordanes în Getica – a cerut în căsătorie de la regele Antirus al geţilor, pe fiica acestuia în căsătorie. Pentru că a fost refuzat, a pus mîna pe sabie şi a venit cu puhoi de oştire peste Istru să spele insulta adusă bărbii sale regale. Dar nici lui nu i-a fost priincioasă vizita pe melea-gurile geţilor pentru că mulţi dintre ei şi-au lăsat oasele zălog cutezanţei şi trufiei persane. Fiul acestuia Xerxes(486-465 î.e.n.) vrînd să spele ruşinea părintelui, adună în juru-i urdiile întregului imperiu şi în surle, trîmbiţe şi tobe, spaima lumii se mişcă cu mare vînzoleală spre cuibul neînfricaţilor geţi care brăzdau nemărginirea ţinuturilor ca balaurii curcubeului pe cer. Auzind zarva iscată de perşi, olăcarii geţi care pîndeau tulburarea liniştii tărîmurilor lui Sîntu au dat fuga la Sarmisetuza pentru sfat şi grabnică chemare la datorie. Purificîndu-şi trupul şi sufletul cu apa sfîntă a Istrului, cetele de năluci s-au îmbulzit în lumina soarelui să-i întrebe pe nepoftiţi ce poftesc! Mult venin a adunat şi acest rigă persan în preumblarea pe care a făcut-o în lumea geţilor, pentru că a fost primit doar cu ascuţiş de sabie şi ploaie de săgeţi trimise măiastru de neînfricaţii nemuritori pămînteni.

Sofocle(496-406) scria pe la 455 î.e.n. în drama Triptolemos despre geţi şi Geţia: ,,Şi ai lui Carnabon, care domneşte acum peste geţi…” Un alt fragment scăpat de urgia timpului spune că acest conducător al geţilor era un bun gospodar ce s-a aplecat cu mare sîrguinţă asupra agriculturii. Laetus istoric grec foarte vechi, a tradus în greacă scrierile lui Teodor, Ipsicrat şi Mochus, istorici fenicieni sub numele de Istoria fenicienilor iar Suidas îl citează cu privire la Zamolxe spunînd că învăţatul era scit, trac sau get şi a venit din Fenicia în Getia! Informaţia este confirmată de tăbliţele de plumb care spun că Zamolxe a fost în insula Samos la o zvîrlitură de băţ de Fenicia, s-a mai plimbat şi prin Egipt pentru ceva cunoaşteri profunde apoi a venit în Geţia, dar cum ei îl amintesc că a venit din Fenicia însemnă că după egipteni el a vrut să-i cunoască şi pe fenicieni. Porfiriu aminteşte pe filozoful, istoricul şi geograful grec Dicearch ce a trăit pe la anul 320 î.e.n., că a scris o cartea intitulată Vieţile filozofilor unde se găsea şi o biografie a lui Pitagora şi relaţiile acestuia cu Zamolxe al geţilor.Anacarsis recunoscut de greci ca un mare înţelept scit, trăitor către sfîrşitul secolului Vll şi prima parte a secolului Vl î.e.n. a scris mai multe Epistole şi un poem în opt sute de versuri în care descria obiceiurile şi legile sciţilor fiind foarte cunoscut şi apreciat de eleni.

Hellanicos a trăit la sfîrşitul secolului lV î.e.n. şi a scris o carte despre geţi precum şi Legile barbarilor în care trata despre religia şi legile geţilor, de unde se vede treaba că erau strămoşii noştri străini/barbari dar cu multă căutare la subţirii greci. Abaris/Zamolxe spune tradiţia grecilor că era fiul regelui scit Senta, ori în realitate el era fiul spiritual al lui Sentu ca mare preot al geţilor. Sentu/Sîntu în religia strămoşilor noştri era Creatorul şi apare menţionat de mai multe ori pe tăbliţele de plumb aflate ascunse la Institutul de Arheologie din Bucureşti. În Getica lui Iordanes, Senta este scris Zeuta, datorită copierii şi citirii greşite a numelui Senta. Herodot(485-425) care a trăit după acesta, dar ca mare mincinos, are alte adevăruri şi scrie în Historiae lV, 1 ,,Înainte de a sosi la Istru, primul popor pe care îl supuse Darius(514 î.e.n.), au fost geţii, care cred că sînt nemuritori, căci tracii care stăpînesc părţile Salmindessului şi care locuiesc mai sus de cetăţile Apollonia şi Mesembria şi care se numesc scyrmiazi şi nipsei, se predară lui Darius fără de luptă, iar geţii hotărîndui-se la o împotrivire îndărătnică, fură supuşi îndată cu toate că sînt cei mai cinstiţi şi mai drepţi dintre traci”. Mai departe povesteşte despre felul prin care geţii îşi trimit solie la Zamolxe iar drept concluzie: ,,Tot aceşti traci cînd fulgeră şi tună, aruncă săgeţi în sus spre cer ca să ameninţe divinitatea, căci ei nu cred că există o altă divinitate decît a lor… Dar destul e atît cît am spus, fie că a existat un om cu numele Zamolxis, fie că a fost o divinitate indigenă a geţilor... V…Poporul tracilor, este după cel al inzilor cel mai mare dintre toate popoarele. Dacă ei ar fi guvernaţi de unul singur sau dacă ar fi uniţi, ar fi de neînvins, şi după mine cei mai puternici din lume. Această unitate este greu de realizat şi nu se va înfăptui niciodată. De aceea, ei sînt slabi. Ei poartă diferite numiri după regiunile în care trăiesc. Toţi au aceleaşi obiceiuri şi aceleaşi instituţii în afară de geţi şi de trausi şi de cei ce locuiesc dincolo de Crestonia. Mai la nord de această regiune – Crestonia – nimeni nu poate să spună sigur cine locuieşte. Pare însă că dincolo de Istru este un deşert nemărginit. Am putut totuşi să aflu că peste Istru locuiesc nişte oameni care se numesc sigynni, avînd veşminte ca mezii. Caii acestora sînt plini cu păr lung de cinci degete, că ei sînt mici şi cîrni şi puţini sînt în stare să du-că în spate un bărbat, înhămaţi la care sînt însă foarte iuţi, din această cauză indi-enii merg în care. Ţara lor se întinde pînă la eneţii care locuiesc la Adria. Ei spun că sînt urmaşii mezilor. N-aş putea spune cum ei să fi fost colonişti ai mezilor. Tracii mai povestesc, că teritoriile de dincolo de Istru ar fi ocupat de albine şi că din această cauză oamenii n-ar putea merge mai departe. Lucrul mi se pare puţin probabil, deoarece aceste insecte nu pot suporta frigul, din pricina frigului cred eu că nu sînt locuite aceste regiuni”. Alelei cucoane Herodote rău ai brodit-o!!! O ameţeşti cu Zamolxe astfel ca nimeni să nu mai ştie nimic chiar dacă erau informaţii gîrlă ca să scrii adevărul! Herodot a fost foarte interesat să-i prezinte pe geţi în general şi pe cei de la nordul Istrului în special ca un popor lipsit total de cultură iar Zamolxe nu putea face excepţie. Deja din acele vremuri a apărut la greci nebunia că ei sînt singurii care gîndesc deşi foarte multe din valorile pe care pretind că au lăstărit de sub freză elenă, au fost luate de la egipteni, din culturile Asiei şi de la geţi. Ne lasă totuşi o informaţie foarte preţioasă: geţii erau monoteişti şi zeul lor nu avea statui, asta cu siguranţă că se ştia cu mult înainte iar informaţiile lui Strabon despre Zamolxe dovedesc faptul că le-a ştiut şi Herodot dar ca un bun mincinos a crezut că istoria va rămîne aşa cum a plăsmuit-o el. Şi iarăşi cu neruşinare minte cînd spune că la nordul fluviului este un imens pustiu unde patrulează oştirea lui Buz-buz deasupra apei cu şpăngile lucind în soare şi cum cutează unul a se apropia de iadul terestru, vajnicii paznici îi fac fundul ciur. Prea miroase a lălăială pentru ţîncăi! Şi el ştia ca şi cei dinaintea lui că la nord de Istru era neamul geţilor care avea destulă glagorie de unde să le dea grecilor şi chiar fudulului Pitagora. Pentru că îi plăcea să-şi laude propria cioară spunea despre neamul său: ,,Neamul carienilor ajunse şi el pe acea vreme, să se bucure între toate celelalte neamuri de o faimă fără pereche”. Bine cucoane că numai carienii erau moţaţi iar geţii aşa i-ai mirosit din Ionia sau de aiurea că erau nişte sălbătăciuni, pas de nu te vom căptuşi mişelule! Carienii numiţi şi lelegi – pe tăbliţe am găsit un neam numit telegi care era de-o mamă cu geţii - vorbeau o limbă asemănătoare cu pelasga sau poate chiar această limbă pentru că Herodot îi numeşte pe greci ,,barbari”(ll, 154) şi ,,vorbind o limbă străină” sau ,,străini”(ll, 169).

Platon(427-347 î.e.n.) care a trăit imediat după moartea lui Herodot, spune despre Zamolxe că acesta a existat ca personaj şi a studiat scrierile lui, adică magistrul Herodot a minţit cu mare neruşinare fiind convins că numai ce iese din gura lui este adevăr. Şi în ziua de astăzi practica este folosită de toţi iar istoria la noi este mai mult un fel de jurnal al maimuţoilor politici.În zilele lui Aristofan(445-386 î.e.n.) oracolele lui Abaris/Zamolxe se citeau încă în public în lumea grecilor, iar acest text este încă o dovadă că Herodot cel prea iubit de unii istorici minte ca o curvă. Ce ciomege merită istoricii români care ne tot vîntură prin cap puhoaie de indo-europeni şi alte seminţii că nu le mai ştii de unde le scot ca să ne îndobitocească pînă ne vor plesni căpăţînele. O afumătură de ardei iuţi secăturilor, v-ar face minţile mai sprinţare! Cratipos a scris o amplă istorie a războiului peloponesian purtat între anii 431-404 î.e.n. Atenienii cheamă în ajutor pe Sitalkes regele tracilor-odrizi, care vine cu o oaste de 50000 de luptători formată din traci, geţi şi sciţii de la Istru din care 17000 erau călăreţi iar după terminarea luptelor 1300 de traci-dai sau dii rămîn ca mercenari cu o drahmă pe zi! Pe tăbliţa 13 apare un conducător al geţilor cu numele de Sicte, apropiat de cel pomenit de greci. Dacă ţinem seamă de năravul grecilor de a ,,greciza” numele străinilor se poate ca personajul care a turnat tăbliţa să fie cel menţionat de ei pentru că au trăit în acelaşi timp. Inscripţia lui Acornion de la Dionysopolis-Balcic din anul 48 î.e.n. ne spune că boero Bisto era şi stăpîn al Traciei aşa cum confirmă şi tăbliţele de plumb dar nişte istorici mili-tari la minte îl fac pe marele get că ar fi trac, adică din Tracia ori el scrie pe tăbliţe că este mato al geţilor. Autorul ne spune că ,,dimpreună cu tovarăşii, căutînd scăpare se duse la Argedavon, la tatăl regelui Burebista… Luînd apoi coroana zeilor din Samothrace pe viaţă, îndeplini jertfele şi ceremoniile religioase ale iniţiaţilor şi ale oraşului. În tinereţea sa, pe cînd era rege Burebista, cel dintîi şi cel mai mare dintre regii stăpînitori asupra Traciei…să se aducă aceste laude publice lui Acorneon fiul lui Dionysius…” Vedem că chiar grecii nu aveau reţinere în a practica cultele geţilor cum ar fi cel al zeilor cabiri din Samothrace cunoscut şi sub numele de mitraism. (Text din carte)

www.ariminia.ro