altmarius

cultură şi spiritualitate

Israel în teologia lui Marcion și provocarea marcionismului contemporan pentru Biserica Ortodoxă

http://revistateologica.ro/israel-in-teologia-lui-marcion-si-provoc...

Dr. Alexandru IONIȚĂ*

Într-o lume în care diversitatea bulversantă a confesiunilor creștine nu încetează să discrediteze însuși mesajul creștin, iar – în ciuda coexistenței de două milenii și a constrângerilor de tot felul – iudaismul nu încetează să mărturisească un drum paralel, aparent opus creștinismului, se pare că discuțiile teologice legate de raportul Bisericii cu Iudaismul devin din ce în ce mai interesante nu numai pentru dialogul interreligios, ci și pentru cel inter-creștin[1]. Dacă în ultimele decenii marile tradiții creștine din Vest au găsit un drum aproximativ comun referitor la teologia creștină despre Israel, nu se poate spune același lucru despre tradiția sau Biserica Răsăritului creștin. Întrucât revenirea la origini și discuțiile despre păstrarea neschimbată a credinței sunt dintotdeauna teme predilecte în mediul ortodox, considerăm că o reluare a figurii primului mare eretic, Marcion, și aprecierea învățăturii lui cu privire la Israel sau Iudaism, împreună cu provocările aduse de adepții moderni ai acestui gânditor antic la adresa Bisericii, ar putea ajuta în special Biserica Ortodoxă în conștientizarea și depășirea unor dificultăți valabile – de altfel – pentru fiecare generație creștină.

Marcion – „lupul din Pont”

Deși conform unor păreri exprimate recent este discutabil dacă Marcion poate fi catalogat ca gnostic[2], consensul general al specialiștilor a demonstrat faptul că Marcion poate fi considerat un „reprezentant radical al gnosticismului”, axat în principal pe Biblie și interpretarea ei[3]. Fără o prealabilă cunoaștere a gnosticismului este dificilă sau, în orice caz inadecvată o abordare a personalității lui Marcion, supranumit în primele secole ale defensivei teologice creștine ca „arhieretic”[4] și „întâiul născut al Satanei”[5].

Profilul teologic al acestui personaj nu poate fi trasat cu precizie, deoarece nu mai avem acces direct la opera lui. Majoritatea cercetătorilor sunt de părere că Marcion provine dintr-un mediu puternic influențat de gnosticism și Iudaism[6], datorită căruia preocupările filozofice nu îi erau străine, dar vom vedea că Marcion este prin excelență un interpret al Scripturii[7].

Marcion venea la Roma din zona țărmului sudic al Mării Negre, motiv pentru care a fost supranumit de teologii Bisericii „lupul din Pont”[8]. Era un neguțător înstărit, de aceea a putut să facă o donație consistentă comunității creștine din Roma în anul 140, dar odată cu excomunicarea lui în 144 va primi banii înapoi, prilej cu care își va fonda propria biserică[9], despre care H. Räisänen găsește dovezi patristice pentru a susține faptul că aceasta a fost rivala cea mai puternică a Bisericii universale până în secolul al IV-lea, când ierarhia bisericească reușește să o extirpe doar cu ajutorul puterii politice.

Impactul puternic al acestui teolog și influența lui bogată în rândul oamenilor simpli se datorează viziunii sale dualiste[10], unei împroprieri puternic selective și eclectice a tradiției creștine[11] și accentului pus pe imaginea unui Dumnezeu bun și milostiv, în contrast puternic cu Dumnezeul dreptăți și judecății, așa cum este descris în Vechiul Testament.

Deși există printre cercetătorii moderni ipoteza că Marcion ar fi devenit creștin abia în Roma[12], totuși consensul actual dă în ultimul timp crezare izvoarelor patristice, desigur cu reticențe legate de anumite detalii din viața lui, care nu au aici niciun rost. Așadar, amintim numai că este foarte posibil ca Marcion să fi fost chiar fiul episcopului din Sinope, în Pont, orașul din care venea faimosul filozof cinic Diogenes, dar în același timp patria unei puternice comunități evreiești. Nu trebuie uitat faptul că din acest oraș venea Acquila, colaboratorul Ap. Pavel (FA 18, 2) și tot de aici provenea un alt Acquila, contemporan cu Marcion, care a făcut una din traducerile Scripturii iudaice în limba greacă în sec. al II-lea, fiind nemulțumit de versiunea numită Septuaginta. Aceste indicii par să confirme destule ipoteze legate de contactele lui Marcion cu Iudaismul[13], de care A. von Harnack presupune că Marcion ar fi fost inițial foarte apropiat, ca și Ap. Pavel, dar s-ar fi distanțat odată cu trecerea timpului, asemenea „învățătorului” său[14].

Tangențele clare cu Iudaismul, moștenirea creștină și gnostică prelucrate intensiv și predilecția specială pentru Ap. Pavel îl conduc pe Marcion la o teologie foarte solid fundamentată biblic, dar în același timp și foarte selectivă și critică la adresa creștinismului oficial. Spre deosebire de grupările gnostice, care au subzistat tacit în sânul multor comunități creștine pe o durată greu de definit, Marcion a fost foarte repede sancționat de Biserică la numai patru ani de la ajungerea în Roma[15], dar influența lui în creștinismul primar a rămas atestată în tratate „contra Marcionem”, care aproape că nu lipseau din portofoliul marilor teologi creștini din primele secole.

Motivele excomunicării urgente a lui Marcion la numai patru ani de la ajungerea sa în Roma nu stau numai în modificările operate asupra textului biblic, despre care vom vorbi în cele ce urmează, ci mai ales în învățăturile sale legate de Dumnezeul Vechiului Testament, ca demiurg rău și judecător aspru, în antiteză cu adevăratul Dumnezeu, revelat lumii abia prin Hristos, la care se adaugă succesul rapid al învățăturii lui în rândul credincioșilor și implicita sciziune în comunitatea creștină[16]. Dacă teologii gnostici susțineau că divinitatea este incomprehensibilă pentru oameni, că nu poate fi cuprinsă într-un discurs pozitiv și că cel ce a creat lumea este numai un demiurg, pentru Marcion acest demiurg creator este Dumnezeul Vechiului Testament, un despot rău și neiertător, care stă în totală discrepanță cu Dumnezeul adevărat, descoperit lumii prin Iisus Hristos[17]. Acest Dumnezeu milostiv și iubitor este subiectul Noului Testament iar creștinii trebuie să se ghideze în viața spirituală numai după cărțile Noului Legământ, care-l desființează pe primul.

Însă Marcion merge mai departe susținând cu tărie respingerea Vechiului Testament ca Scriptură creștină, iar din Noul Testament lasă numai o singură evanghelie (după Sf. Ev. Luca[18]) și zece epistole pauline epurate de orice element iudaic sau veterotestamentar, care nu consună cu imaginea despre Dumnezeul lui Marcion. Pentru Marcion, Dumnezeul Vechiului Testament, al Legii și al profeților, era Dumnezeul creator, un Dumnezeu al dreptății și al mâniei. Marcion respingea acest Dumnezeu, susținând că Hristos, așa cum L-a predicat Pavel, este Dumnezeul iubirii iertătoare și al libertății, deci nu mai are niciun rost supunerea și frica față de „primul dumnezeu”.

Deoarece în ramele unui articol nu poate fi tratată exhaustiv atitudinea lui Marcion față de Israel și Iudaism, ne vom îndrepta atenția în mod special asupra textului paulin din Romani 9-11, care în ultimele decenii este recunoscut ca textul biblic cel mai dezvoltat cu privire la relația Bisericii cu Israel[19] și interpretarea lui la Marcion.

Romani 9-11 în Apostoliconul lui Marcion

Paulinismul lui Marcion în general, ca și interpretarea sa la Romani, ne sunt cunoscute doar prin mijloace secundare ale unei complexe și minuțioase reconstituiri făcute pe baza autorilor patristici anti-gnostici și anti-marcioniți, în primul rând din monografia monumentală a lui A. von Harnack, admiratorul și restauratorul studiilor marcionite în modernitate[20]. În urma cercetărilor întreprinse în ultimele decenii se pare că interpretările la Romani din sânul Bisericii orthodoxe sub forma de comentariu integral încep să existe în mare parte ca reacție la tradiția exegetică gnostică și marcionită[21].

În cazul lui Marcion pasajul din Rm 9-11 nu numai că a fost interpretat greșit, ci a fost cu totul exclus din corpul epistolei. La fel a procedat cu epistola către Evrei și epistolele pastorale[22]. Este vorba așadar de excizia textului din corpusul epistolei, şi nu de interpretare, iar în acest sens Sf. Irineu acuză în mod ironic pe Marcion, adeptul emancipării totale a creștinismului față de Iudaism, că a „circumcis” Scriptura[23].

Dar operația de „critică textuală” întreprinsă de Marcion nu a fost pur și simplu o excludere aleatorie. Anumite pasaje sunt scoase deliberat din textul manuscriselor biblice aflate la îndemâna sa în prima jumătate a sec. al II-lea, deoarece Marcion considera mesajul genuin al lui Hristos și al Ap. Pavel ca fiind corupt deja în primele generații de tahigrafi și copiști (iudei)[24]. El a redus masiv textul epistolei cătreRomani, eliminând pasaje întregi și adăugând alte mici amănunte. Printre locurile excluse total sunt capitolele 4, 8:19-22, iar din cap. 9-11 a lăsat doar câteva versete, care oricum nu mai spun nimic din ce înseamnă această parte a epistolei în întregul ei[25]. Mai exact, dinApostoliconul lui Marcion lipsește textul cuprins între Rm 10, 5 – 11, 32, deci aproape în întregime capitolele 10 și 11 (care cuprind viziunea pozitivă asupra mântuirii lui Israel). Din cap. 9 folosește cel puțin aluziv câteva versete care se potriveau cu învățătura gnosticizantă despre predeterminare[26].

Rezultatul operației în textul biblic paulin conduce la realitatea că după versetul din Rm 10, 4 („Hristos este sfârșitul Legii”) ar trebui să urmeze în textul și accepțiunea lui Marcion direct v. 11, 33, care aparține deja doxologiei finale pentru întreaga parte cuprinsă între cap. 9-11 („O, adâncul bogăției și al înțelepciunii și al științei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecățile Lui și cât sunt de nepătrunse căile Lui!”). De aici reiese clar că pentru Marcion singura afirmație curat paulină este cea legată de Hristos ca desființare a Legii, care trebuie etalată ca apogeu al epistolei[27]. În plus, trebuie subliniat că nici detalii mai mici, precum expresia „cât de necercetate sunt judecățile Lui” din doxologia amintită (Rm 11, 33) nu-i scapă criticii textuale a lui Marcion, de aceea elimină fraza aceasta, pentru că Dumnezeul Noului Testament nu este un judecător aspru, ca cel al Vechiului Testament[28]. Epistola se termina cu v. 14, 23, după care urma direct salutul paulin de încheiere[29], dar nu de la sfârșitul capitolului 16, ci de la cap. 15, ceea ce înseamnă că Marcion a evitat, de asemenea, prima parte a cap. 15, în care Ap. Pavel reia în termeni aproape imnici părtășia neamurilor la alegerea lui Israel („Cântați neamuri cu poporul Lui”, Rm 15,10).

Este fără îndoială că Marcion a fost un biblist, mai mult decât un dogmatician sau filozof gnostic[30]. Unii autori de astăzi îl consideră primul biblist creștin în sens „științific”[31] și chiar laudă uneori „sinceritatea” cu care Marcion a procedat în înlăturarea unor texte al căror înțeles nu ar fi deslușit nici astăzi în creștinism[32]. Dar înainte de a urmări influența lui Marcion în secolele următoare și moștenirea lui până în zilele noastre mai ales în mediile academice, sunt necesare câteva precizări mai exacte cu privire la atitudinea lui Marcion față de Iudaism.

Marcionism și Iudaism

Marcion recunoaște valoarea istorică a Scripturii ebraice cu tot ceea ce promite dumnezeul Vechiului Testament lui Israel, numai că acest Dumnezeu nu este Dumnezeul creștin și Mesia așteptat de poporul evreu nu este Iisus Hristos. Evreii pot să-și aștepte pe Mesia conform profețiilor lor, dar acesta nu are nimic de a face cu Hristosul creștin. În lucrarea sa Antiteze Marcion se folosește de fiecare ocazie din Biblie pentru a scoate în evidență contrastele ireconciliabile dintre acești doi dumnezei. De exemplu, „Iosua a cucerit țara sfântă cu violență și cruzime, dar Hristos interzice violența predicând mila și pacea”[33]; „profetul creatorului a oprit soarele până a învins pe toți dușmanii (Iosua 10,12 ff.), dar Domnul spune: să nu lăsați soarele să apună peste mânia voastră (Ef 4, 26)”[34]; „profetul creatorului și-a întins mâinile spre Dumnezeu ca să ucidă pe mulți în război, dar Domnul Şi-a întins mâinile (pe cruce) ca să salveze oameni”[35].

Viziunea lui Marcion față de Vechiul Testament și Iudaism era în general una similară cu cea a gnosticismului, însă mult mai concis articulată într-o teologie clară, simplă și implicit mai accesibilă unui public mult mai larg decât pletora de teologi ai Antichității creștine. Din interpretările lui la Romani și mai ales din selecția pasajelor excluse, Marcion dă de înțeles că intenția sa a fost aceea de a extirpa orice urmă de asentiment sau aprobare pe care Ap. Pavel ar fi putut să o aibă față de Iudaism și instituțiile sale. Din această cauză Marcion este adesea portretizat de cercetători nu numai ca arhi-eretic, ci și ca dușman neîntrecut al evreilor sau mare anti-iudeu al Antichității[36], și a fost de curând recunoscut și de către teologi ortodocși ca „cea mai mare provocare pentru Biserica postapostolică”[37].

Dacă „biserica marcionită” a fost pentru o bună vreme principala rivală a celei ortodoxe universale, este interesant să vedem că un autor evreu contemporan atestă faptul că Marcion aducea o provocare considerabilă nu numai la adresa Bisericii, ci și asupra Iudaismului rabinic[38]. Rabinii s-au simțit la rândul lor, provocați de tezele teologice și antitezele biblice ale lui Marcion, dar nu sunt cunoscute în istorie conflicte directe între comunități marcionite și sinagogi. Așadar, la prima vedere se pare că radicala sa diferențiere între Dumnezeul Vechiului Testament și cel al Noului Testament, renunțarea completă și explicită la cărțile Scripturii ebraice pentru un canon creștin (și acela mult redus), plus respingerea imaginii mesianice și a tradițiilor iudaice, fac din Marcion primul și cel mai mare anti-iudeu din întreaga istorie. Așa a fost el înțeles mai ales prin filieră creștină, însă o privire mai atentă asupra teologiei și afirmațiilor lui, comparate cu cele ale teologilor creștini ortodocși, arată faptul că Marcion considera Iudaismul inferior, că nu accepta formele și nici conținuturile religiozității lui, iar asta se concretiza pentru el mai degrabă într-o separație totală de Iudaism, fără pretenția vreunei continuități sau dorința de împropriere a vreunei moșteniri iudaice, așa cum au încercat unii teologi ai Bisericii universale[39].

Problema continuității cu Iudaismul și a identității comunității creștine: Marcion întreGalateni șiRomani

De la început trebuie subliniat faptul că pentru Marcion Biserica era o „noutate absolută”, care nu avea nimic de a face cu Iudaismul sau cu altă religie străveche[40]. H. Räisänen, apărătorul neîntrecut al lui Marcion în contemporaneitate, recunoaște că Marcion „reprezenta o poziție extremă: el credea că nu există nici o conexiune între Iudaism și creștinism”[41].

Majoritatea celor care s-au ocupat cu teologia marcionită sunt de acord că sursele ei cele mai directe sunt epistolele pauline și în mod special epistola către Galateni. Pavel vorbește în Gal 3, 19-20 pe un ton foarte negativ despre Vechiul Testament, încât un autor ca M. Simon afirmă că în aceste versete nu suntem foarte departe de atitudinea lui Marcion față de Scriptura ebraică. El numai ar fi tras „concluzia logică” din gândirea Apostolului[42], fiind la rândul său determinat de premizele construite în sânul grupării „păgâno”-creștine deja majoritare în care trăia. Dar H. Räisänen adaugă faptul că „Marcion a fost nevoit să facă mai mult decât să tragă concluzia logică izvorâtă din lectura scrierilor pauline: o regulă care își pierde validitatea nu mai poate fi divină”[43]. De aici rezultă o depreciere a Iudaismului în sine, considerat de Marcion clar ca fiind o religie inferioară.

  1. Räisänen punctează pe bună dreptate importanța raportului dintre epistola către Galateni și cea către Romani ca esențial pentru coerența și integritatea teologiei pauline, dar în aceeași măsură relevant pentru discuția noastră despre Marcion:

„Cheia contrastului dintre vechiul și noul Legământ era derivată din teologia paulină și în special din epistola sa către Galateni. […] Dacă Marcion și-a făcut o imagine unilaterală asupra teologiei pauline, acest lucru nu este de mirare, deoarece însăși epistola către Galatenieste unilaterală, mai ales atunci când aceasta este comparată cu epistola către Romani. Chiar și în interpretarea modernă a epistolelor pauline, conturul general al teologiei Apostolului depinde în mare măsură dacă epistola către Galatenieste citită în lumina celei către Romanisau invers”[44].

Independent de orice problemă ridicată de Marcion, astăzi este recunoscut faptul că întreGalateni șiRomani există o gradație, că în prima epistolă Apostolul este mai acid, scrie ocazionat de problemele urgente ivite în Galatia, în timp ce epistola către Romani, deși nu poate fi considerată chiar un „tratat” teologic, ea este totuși o autoprezentare detaliată a teologiei pauline, concepută ca o „carte de vizită” pentru o comunitate la care Ap. Pavel încă nu a ajuns și de la care are multe așteptări. Mai ales în domeniul teologiei despre Israel se poate observa între cele două epistole o diferență considerabilă: în prima Apostolul este extrem de furios pe iudaizanții din Galatia, iar în a doua epistolă, mai ales în Rm 9-11, avem acces la o viziune reflectată de autor asupra rostului acestui popor în istoria mântuirii în ciuda necredinței lui la venirea lui Hristos după trei călătorii misionare și ani grei de prigoană, necazuri și implicit reflecţie teologică[45]. Astfel că din perspectiva epistolei către Romani și în mod special Rm 9-11 – în interpretarea actuală – se poate da dreptate părerii exprimate de Simon și Räisänen cu privire la Marcion și Galateni.

Aceiași autori contemporani atrag atenția asupra faptului că dacă Marcion a prezentat o soluție radicală asta „nu înseamnă că el a inventat o problemă”. Dar în acest moment al argumentării autorii noștri exagerează și pun chiar sub semnul întrebării mai degrabă întreaga tradiție a Bisericii universale decât teoriile marcionite:

„Un Dumnezeu care își schimbă gândul (înlocuind evreii cu neamurile și abandonează mult din ritualurile prescrise) pare insuficient […]; o Biblie presupusă a fi sfântă pentru creștini, dar a cărei legislație rituală ei nu o respectă; un accent pus pe noutate ce pare inconsistentă cu pretenția de continuitate sau antichitate. Ceva nu era în regulă… Iustin, Irineu, Tertulian și Origen au condamnat unul după altul pe Marcion, dar ceea ce au oferit ei cu greu se poate spune că era o soluție pentru problema ridicată”[46].

Este adevărat că problema continuității și a discontinuității era inerentă încă de la începuturile creștinismului, dar nu trebuie pus totul sub semnul întrebării din cauza lui Marcion și a interpretării lui în sec. al XX-lea. Biserica în multele ei confesiuni a respins și respinge viziunea marcionită despre Vechiul Testament și Israel, cel puțin în Vestul Europei. Rămâne destul de mare provocarea la adresa tradiției și a răspunsului ei la aceste întrebări accentuate de bibliștii menționați, însă ea nu poate fi abordată satisfăcător decât după efortul de considerare a întregii literaturi patristice exegetice și liturgice legate de Israel. Putem însă aduce în atenția cititorilor convingerea fermă a unui cercetător ca H. Räisänen, care găsește teologia lui Marcion despre Israel în esență ca fiind una a „dublului legământ” și o propune ca soluție pentru lumea modernă[47].

Reținem în acest moment al demersului nostru că Marcion a propus o deiudaizare completă a creștinismului și o rupere a oricărei legături cu această religie, promovând ideea unei religii noi, universală și cu pretenție de exclusivitate. Autorul ortodox J. McGuckin spune:

„El [Marcion] și-a dorit să facă o separație radicală între cele două Testamente și a promovat o viziune supersesionistă extremă, conform căreia Legea a fost abolită complet și înlocuită cu religia harului lui Hristos. Pentru el Vechiul Testament vorbea doar despre un demiurg incompetent, care implica întreaga umanitate în povara păcatului și a judecății. Adevăratul Dumnezeu a fost descoperit numai prin Iisus: un Dumnezeu al dragostei, ce contrastează cu demiurgul aspru al textelor iudaice”[48].

  1. McGuckin aduce pe bună dreptate în discuție cuvinte-cheie pentru interesul lucrării de față, anume „viziunea supersesionistă” a lui Marcion și teologia „înlocuirii” promovată de el. Dacă luăm în considerație influența sa în primele veacuri creștine și aderența învățăturilor sale la oamenii simpli din poporul creștin al cărui număr s-a înmulțit și artificial după domnia împăratului Constantin, precum și regiunea geografică a activității și moștenirii marcionite celei mai intense, atunci poate vom înțelege mai bine procesul de decantare și dezvoltare a atitudinii creștin-răsăritene față de Israel. În cele ce urmează stăruim asupra influenței lui Marcion și în secolele următoare activității lui, deoarece aceasta poate aduce o lumină nouă și puțin cunoscută despre dezvoltarea teologiei înlocuirii în teologia bizantină a Evului Mediu.

Influența lui Marcion în primele secole creștine și importanța ei pentru reconsiderarea tradiției creștine răsăritene cu privire la Israel

Una din cele mai evidente diferențe dintre marcionism și gnosticism stă în faptul că orientarea gnostică a creștinilor tolera în cercurile ei extrem de elitiste numai anumite persoane, cu o deosebită pregătire intelectuală, promovând învățături ezoterice. În schimb, Marcion, în ciuda elementelor clare de tip gnostic, rămâne în mare parte fidel textului biblic și creează o comunitate bazată pe un canon simplu și clar, accesibil tuturor[49]. Astfel, renumitul eretic a reușit să formeze o „contra-biserică” („Gegenkirche”) la Biserica Ortodoxă și avea pretenția exprimată explicit de universalitate. Influența celui mai de succes[50] eretic al sec. al II-lea este prea lesne trecută cu vederea în studiile de istorie a creștinismului și considerăm că este relevantă mai ales într-o istorie a teologiei creștine bizantine.

Sf. Iustin Martirul este primul autor care menționează și atestă la aproximativ douăzeci de ani de la începutul activității lui Marcion faptul că noua învățătură atrăsese deja adepți din „fiecare națiune”[51]. La patru decenii după Sf. Iustin un autor creștin ca Tertulian simte deja nevoia alcătuirii unui tratat consistent împotriva ereziei lui Marcion, care va deveni sub titlul „contra Marcionem” una din piesele aproape nelipsite din scrierile Sfinților Părinți ai primelor cinci secole. Tertulian spune, de asemenea, că „tradiția eretică marcionită a umplut lumea”[52].

  1. Wilson afirmă – cam exagerat – faptul că pentru mulți în timpul sec. al II-lea, creștini sau nu, cuvântul „creștinism” ar fi fost confundabil cu marcionismul[53]. Dar prin reacția promptă a Bisericii din Apusul imperiului roman încă din anul 144, prin atitudinile unor lideri bisericești ca Irineu și Tertulian, bisericile creștine marcionite au fost în mare parte constrânse să se retragă din sfera publică sau să migreze spre Răsăritul Imperiului, unde marcionismul va supraviețui mai mult timp[54].

Epifanie de Salamina (sec. IV) atestă încă existența bisericilor marcionite în Roma, Italia, Egipt, Palestina, Arabia, Siria, Cipru, Teba, Persia și „alte locuri”[55], iar Chiril al Ierusalimului avertizează creștinii care călătoresc în alte părți ale imperiului că înainte de a intra într-o biserică fiecare trebuie să se intereseze mai întâi dacă nu cumva au intrat în una marcionită, ceea ce atestă din nou ubicuitatea acestor comunități în Antichitatea târzie.[56] Această teză este susținută de faptul că împotriva lui scriu autori precum Tertulian, Origen, Hippolyt, Epifanie, Efrem Sirul, Chiril de Ierusalim, Eznik de Kolb, Ioan Gură de Aur și Teodoret de Cyr[57].

Sunt bine cunoscute succesul și influența pe care le-a avut marcionismul în Răsărit mai ales după schimbarea constantiniană și cu precădere în spațiul creștinismului sirian, unde cenzura bizantină avea mai puțină eficacitate[58]. În sec. al V-lea un episcop sirian se laudă pentru victoria convertirii a nu mai puțin de zece sate marcionite cu mii de locuitori la dreapta credință și urmele lor nu dispar până târziu în secolul al X-lea, când încă mai pot fi identificați în surse arabe[59].

Spre deosebire de convertirile în masă din perioada postconstantiniană, este uimitor succesul marcionismului, care nici măcar nu se putea moșteni din generație în generație, căci adepții lui practicau o asceză aspră, inclusiv celibatul:

„Vitalitatea acestei biserici este de-a dreptul uimitoare dacă ținem cont de faptul că apartenența la ea nu se putea moșteni, deoarece majoritatea marcioniților erau celibatari, rezultând așadar cu precădere prin convertirea adulților. În mod clar, condițiile au fost foarte favorabile mesajului marcionit. Se pare că un număr mare de creștini, mai ales în Răsărit, au fost atrași în comunitatea marcionită la scurt timp după botezul lor. După cum sugerează Walter Bauer, «ceea ce exista latent în conștiința lor într-o formă mai mult sau mai puțin pronunțată, aceea au găsit prin Marcion într-o formă bine definită, ce satisfăcea în același timp rațiunea și sentimentul»”[60].

Din acestea de mai sus reiese că marcioniții au exercitat o atracție foarte intensă pentru poporul creștin mai ales în Răsărit. Arhid. Prof. Ioan Ică Jr spune că aceștia „s-au împânzit în întreaga lume creștină și au bucurat de popularitate între creștini datorită moralității austere și exaltării martiriului”[61], deoarece marcionismul era „o combinație explozivă a tuturor crizelor cu care s-a confruntat creștinismul postapostolic: el împingea în extrem delimitarea de Iudaism, dădea o variantă profetică, biblică, mitului dualist al gnosticismului și exacerba radicalismul etic în ascetism și martiriu”[62].

Urmele pregnante ale acestei influențe se văd până astăzi și în istoria transmiterii textului biblic. De pildă, în manuscrise ale versiunii latine a Bibliei, anume Vulgata, se găsesc proloage latine la epistolele pauline, care sunt în mare măsură de inspirație marcionită, traduse din limba greacă. Ele celebrează epistolele pauline ca instrumente ale victoriei și rezistenței împotriva falșilor apostoli, care pretindeau restaurarea Legii și a profeților. Aceste proloage au fost transmise în mare măsură în Vest, ca una din primele introduceri la scrierile pauline. Se pare că ele au fost transmise până în sec. al IV-lea ca introduceri la epistolele pauline, chiar dacă numărul marcioniților scade în acest timp drastic din cauza constrângerilor venite din partea Bisericii universale cu ajutorul puterii politice[63].

În sfârșit, amintim scurt pe Apelles, cel mai important ucenic al lui Marcion, care a dezvoltat ideile maestrului său într-un sistem filozofic conform căruia Dumnezeul lui Israel este un înger rău, ca și dumnezeul creștinilor care se închină și recunosc acest Dumnezeu al Vechiului Testament. Drept urmare, Yahve este transformat într-o „figură satanică” – idee absentă la Marcion, dar totuși cu succes în secolele următoare, marcate de lupte pentru identitate și delimitare a propriilor granițe[64].

Provocările marcionismului contemporan la adresa Bisericii Ortodoxe

Deja în anii ’80 ai secolului trecut J. Gager a observat că Marcion își îndreaptă critica sa în special asupra scripturilor și dumnezeului Vechiului Testament[65], în timp ce asupra iudeilor ca atare nu are prea mult de spus. Conform autorului modern menționat abia în polemica existentă între adepții lui Marcion și teologii Bisericii se produce o mutație de accent de la nivelul teoretic legat de scrieri și ritualuri iudaice la păstrătorii acestora, adică la evreii înșiși[66].

În ultimii ani cel mai convins susținător al lui Marcion și al poziției enunțate mai sus este biblistul H. Räisänen, care reia întrebările fundamentale și provocările cele mai subtile aduse de „eretic” Bisericii universale și implicit celei ortodoxe. El afirmă chiar că anti-semiți pot fi considerați mai degrabă oponenții lui Marcion din tabăra ortodoxă, căci, spre deosebire de ei, Marcion nu a imputat evreilor uciderea lui Iisus[67]:

„…poate oare Marcion să fie considerat un dușman al iudeilor? În comparație cu el, nu oponenții lui „ortodocși”  par să fie mai degrabă anti-iudaiști? Marcion […] pur și simplu a constrâns pe Tertulian și pe alți teologi să pună întrebarea încă odată cu seriozitate: Dacă anumite părți din Lege trebuie abandonate, cum poate lua cineva în serios un Dumnezeu care face astfel de aranjamente? Cum ar putea cineva să evite, pe de o parte, criticile venite din partea iudaismului (creștinismul a călcat voia divină lepădând Legea Sa) și, pe de altă parte, concluziile marcionite (un Dumnezeu care dă o lege inferioară este el însuși inferior și, prin urmare, nu este dumnezeul adevărat)? Răspunsul lui Tertulian este clar și reprezentativ: odată ce dătătorul Legii nu poate (prin definiție) să fie criticabil, vina este transferată la poporul care ține de această Lege. Legea Vechiului Testament era insuficientă și trebuia înlocuită, însă aceasta nu era din cauza lui Dumnezeu, ci din cauza poporului”[68].

„Transferul” de care vorbește profesorul Räisänen pare o teorie foarte plauzibilă, dar în general argumentația lui este clar tendențioasă și părtinitoare, deoarece este ostentativă dorința lui de a găsi cu orice preț în Marcion un teolog modern, tolerant și inițiator de critică textuală. Cu toate acestea, citatul de mai jos pune o problemă spinoasă și provocativă pentru creștinismul de astăzi și mai ales pentru Biserica Ortodoxă. Räisänen spune:

„Marcion a reprezentat o poziție exclusivistă: pentru el nu exista nici o relație între iudaism și creștinism. […] El a luat numai o fațetă a paulinismului și a radicalizat-o la extrem. Oponenții lui ortodocși au dezvoltat cealaltă parte a moștenirii pauline, dar modul lor de a stabili o oarecare continuitate cu iudaismul era de asemenea arbitrar, fie dintr-un punct de vedere iudaic, fie istoric. Dar în mod neașteptat, dacă privim lucrurile după consecințele lor practice, se pare că viziunea exclusivistă a lui Marcion a fost mai puțin nocivă”[69].

Nimeni nu a mai avut curajul până la Harnack și Räisänen să afirme faptul că teologia unui Marcion a fost mai puțin nocivă cu privire la relația Bisericii cu Iudaismul decât tratatele marilor teologi, doctori și sfinți ai Bisericii. Împreună cu acest biblist, Wilson spune că „Marcion a atacat simbolurile și a lăsat în pace poporul [Israel], pe când Biserica a preluat simbolurile și a atacat poporul”[70].

Dar știm că atât Wilson, Gager, cât și Räisänen sunt cunoscuți pentru activitatea lor publicistică bogată în domeniul „New Perspective on Paul”[71] și astăzi putem fi mai circumspecți cu privire la entuziasmul lor pro-israelit și în cazul acesta pro-marcionit[72]. Totuși, în ciuda acestui lucru rămâne legitimă provocarea lor, căci din partea Bisericii (Ortodoxe) încă nu există răspunsuri mulțumitoare cu privire la problemele ridicate mai sus. Așadar, se poate spune pe scurt că în ce privește raportul cu Israel au existat două căi extreme de ales pentru creștinismul primelor trei secole: iudeofobia și fobia față de scripturile și practicile iudaice. Fiind nevoită să apere Scriptura iudaică atunci când gnosticii sau Marcion își exprimau fobia față de ea, Biserica a căzut adesea în extrema iudeofobiei, deoarece vina pentru neînțelegerea Scripturii a fost transferată de la text la poporul căruia i-a fost încredințată.

În sfârșit, pentru a contrabalansa într-o oarecare măsură imaginea pozitivă exagerată despre Marcion, invocăm perspectiva unui specialist evreu, care vede în învățătura lui Marcion despre Mesia o prăpastie abruptă între imaginea lui Hristos și Mesia iudaic. Alan Segal spune chiar că în viziunea lui Marcion Mesia devine un „anti-Hrist”[73], deoarece Iisus Hristos este prezentat la antipodul lui Mesia, liberatorul, războinicul judecătorul și restauratorul lui Israel[74].

Concluzii și perspective

După această incursiune în istoria creștină primară, dacă ținem cont de influența lui Marcion mai ales în mediile populare, simple, fără pregătire teologică ale creștinismului, putem înțelege măcar unul din motivele pentru care marea masă de creștini botezați mai ales după domnia lui Constantin a avut constant probleme legate de atitudinea Bisericii față de Iudaism. Nu este exclus ca reticența față de Vechiul Testament și apoi chiar ura față de Iudaism să își aibă cauza în bună parte în aceste comunități marcionite extrem de răspândite și influente în primele cinci secole mai ales în Răsăritul Imperiului.

Spre deosebire de eforturile intelectuale ale unor scriitori creștini ca Iustin, Irineu, Tertulian și Origen pentru a salva ideea de continuitate între Israel și Biserică, Marcion și poporul creștin provenit în mare parte dintre păgâni erau mult mai lesne atraşi de ideea unei religii superioare, ce înlocuiește Iudaismul și legislația lui religioasă. Scrierile teologilor amintiți au fost abia mai târziu receptate de Biserică și valorificate intens, iar dacă ținem seama de faptul că Tertulian și Origen au fost condamnați ca eretici se înțelege cum tabăra teologilor luptători pentru continuitate a rămas destul de mică și cu puțină autoritate pentru un public mai larg.

Dacă Marcion este acuzat de o deiudaizare a Scripturii[75], astăzi trebuie să vedem în ce măsură Biserica Ortodoxă se află sau nu în același pericol în mod conștient și explicit, sau nu. În efortul lui cvasiexegetic Marcion încerca prin respingerea Legii și a profeților, sau a Vechiului Testament în genere, să rezolve problema răului și a originii lui[76], problemă la fel de valabilă pentru orice generație creștină. De aceea, putem spune cu A. Lindemann că teologia creștină este provocată continuu de către Marcion[77], ceea ce pentru noi trebuie să fie un impuls de a reconsidera capitole importante ale teologiei creștine.

Am văzut că după H. Räisänen viziunea lui Marcion asupra raportului Bisericii față de Israel poate fi din punct de vedere practic mai puțin periculoasă decât ceea ce au scris teologii creștini secole de-a rândul. În plus, faptul că Marcion a exclus scripturile și nu poporul israelit – în contrast cu istoria creștină de deiudaizare voită a Bisericii – a făcut pe mulți autori de astăzi să prefere din nou opțiunea teologică marcionită în defavoarea celei creștine tradiționale. Dacă Biserica Ortodoxă poate să catalogheze aceste păreri pur și simplu ca erezii marcionite, invocând autoritatea unor Părinți din primele secole, asta nu înseamnă că rezolvă situația.

Trebuie cunoscut faptul că marcionismul a fost inițial și motivul pentru care ordinea canonică a Noului Testament prezentă în manuscrisele timpurii arată altfel decât cea de astăzi. În ce priveșteApostolulsau Praxapostolos (Epistole plus Faptele Apostolilor) Biserica a ales ca în loc de Galateni, care stătea prima în canonul Apostoliconului marcionit, să fie rânduită cartea Faptele Apostolilor, pentru ca în loc de viziunea unilaterală a singurului Ap. Pavel din Galateni colecția canonică să se deschidă cu „modul sinodal de conciliere a diverselor tendințe și curente din sânul Bisericii apostolice”[78]. Prof. Ioan Ică Jr. afirmă chiar că realizatorii codicilor bizantini, care stau la bazaApostolului de astăzi, nu au mai înțeles „miza teologică antimarcionită a ordinii canonice inițiale, (…) intercalând Epistolele Pauline îndată dupăFaptele Apostolilor și înainte de Epistolele Catolice”[79].

Biserica Ortodoxă trebuie să conștientizeze că posibilul marcionism latent în învățătura și mai ales practica ei seculară trebuie revizuit, și, mai mult, dacă, privitor la relația cu Iudaismul, nu este mulțumitoare atitudinea propusă de cercetările mai noi din Vestul Europei, a cărei extremă este teologia dublului Legământ, atunci ea trebuie să regândească acest raport în termeni potriviți pentru epoca de astăzi. Teologul John Bright a atras, în anii ’60, atenția asupra pericolului unui neo-marcionism: „odată ce i se dă Vechiului Testament numai o funcție auxiliară, pedagogică, de pregătire a oamenilor pentru primirea Evangheliei, atunci ușa este deschisă pentru marcionism”[80]. Așadar, rămân deschise întrebările legate de locul Vechiului Testament în cultul ortodox, de teologia ortodoxă a substituției[81] și, în cele din urmă, legate de Iisus ca Hristos, ca Mesia, nu numai al Bisericii, ci și al poporului Israel.

[1]  O lucrare de doctorat recentă subliniază importanța teologiei despre Israel pentru eforturile de unitate creștină. Vezi Thomas Fornet-Ponse, Ökumene in drei Dimensionen: Jüdische Anstöße für die inerchristliche Ökumene, Aschendorff, München, 2011.

[2]  H. Räisänen, „Attacking the Book, Not the People: Marcion and the Jewish Roots of Christianity”, în idem,Marcion, Muhammad and Mahatma: Exegetical Perspectives on the Encounter of Cultures and Faiths, SCM Press LTD, London, 1997, p. 66 și R. Joseph Hoffmann, „The Gnostic Trajectory of Marcion’s Theology”, în idem, Marcion, on the Restitution of Christianity: an Essay on the Development of Radical Paulinist Theology in the 2nd Century, American Academy of Religion: Academy series 46, Scholars Press, Chico-California, 1984, p. 155-184.

[3]  G. May, „Markion/ Markioniten”, în RGG 5, coll. 834-836.

[4]  O monografie recentă se intitulează exact așa: Sebastian Moll, The Arch-heretic MarcionWUNT250, Mohr Siebeck, Tübingen, 2010.

[5]  H. Räisänen, „Marcion”, în Antti Marjanen & Petri Luomanen (eds.), A Companion to Second-Century Christian “Heretics”, col. Texts and Studies of Early Christian Life and Language 76, Brill, Leiden-Boston, p. 101.

[6]  „Only when the scope of the ‘two powers’ controversy has been outlined within both the Christian and Jewish communities, can one hope to approach the figure of Marcion.” Cf. Alan F. Segal, „Marcion”, în: idem, Two Powers in Heaven. Early Rabbinic Reports about Christianity and Gnosticism, Brill, Boston – Leiden, 2002, p. 234.

[7]  Autorii care au subliniat această realitate sunt U. Bianchi, „Marcion: théologien biblique ou docteur gnostique?”, Vig Chr 21 (1967), p. 141-149; J. G. Gager, „Marcion and Philosophy”, Vig Chr 26 (1972), p. 53-59; B. Aland, „Marcion: Versuch einer neuen Interpretation”, ZThK 70 (1973), p. 420-447; și J.-P. Mahé, în: SC 216, p. 69-80.

[8]  H. Räisänen, „Attacking the Book, Not the People…”, p. 65.

[9]  O biografie pe scurt a lui Marcion vezi la Arhid. Prof. Ioan Ică jr, Canonul Ortodoxiei I, Deisis/Stavropoleos, 2008, p. 197, n. 242.

[10]  A. F. Segal, op. cit., p. 237.

[11]  A. Lindemann, Paulus im ältesten Christentum: das Bild des Apostels und die Rezeption der paulinischen Theologie in der frühchristlichen Literatur bis Marcion, BhT 58, Mohr, Tübingen, 1979, p. 378.

[12]  G. Lüdemann, Ketzer. Die andere Seite des frühen Christentums, Radius Verlag, Stuttgart, 1995, p. 286.

[13]  H. Räisänen, „Marcion”, în Antti Marjanen & Petri Luomanen (eds.), A Companion to Second-Century Christian Heretics…, p. 102.

[14]  A. von Harnack, Marcion. Das Evangelium vom fremden Gott, Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt,21996 [1924], p. 330*f. (asterixul indică faptul că pagina trebuie căutată în adaosurile consistente ale monografiei lui Harnack, nu în textul propriu-zis al lucrării).

[15]  Alain le Boulluec, „The Bible in Use among the Marginally Orthodox in the Second and Third Centuries”, în Paul M. Blowers (ed.), The Bible in Greek Christian Antiquity, The Bible through the Ages 1, University of Notre Dame Press, Notre Dame, Indiana, 1997, p. 197.

[16]  Nu putem intra aici în detalii legate de învățătura lui Marcion, deoarece ne concentrăm asupra viziunii lui despre Iudaism și atitudinea lui față de Rm 9-11. Orice sursă bibliografică amintită aici în relație cu Marcion oferă mai multe amănunte despre învățătura lui, din care amintim doar elementele puternice de docetism: dacă Hristos a fost revelația adevăratului Dumnezeu, atunci el nu a putut să moară; trupul și patimile lui au suferit numai în aparență moartea, căci în realitate acest Dumnezeu superior creatorului descris în Vechiul Testament nu poate suferi moartea și patimile. Vezi de ex. Gerhard May, op. cit., coll. 834-836.

[17]  Vom vedea că un ucenic vestit de-al lui Marcion efectiv va demoniza acest demiurg, cunoscut ca Dumnezeul Vechiului Testament.

[18]  Și din această evanghelie Marcion epurează orice element suspect de vreo relație cu Dumnezeul Vechiului Testament, de aceea el renunță la primele două capitole, evanghelia lui după Luca începând cu capitolul 3. Vezi Harnack, „Das Evangelium Marcions”, în idem, op. cit., p. 177*-255*.

[19]  Literatura din ultimele decade este deja imensă. Vezi mai ales rezultatele consistente ale unui simpozion, publicate în Florian Wilk & Florian Wagner (eds.), Between Gospel and Election: Explorations in the Interpretation of Romans 9-11,WUNT 257, Mohr Siebeck, Tübingen, 2010.

[20]  A. von Harnack, op. cit., p. 108*-109*. Mai nou s-a ocupat de Apostoliconul lui Marcion Ulrich Schmid, Marcion und sein Apostolos: Rekonstruktion und historische Einordnung der marcionitischen Paulusbriefausgabe, ANTF 25, Walter de Gruyter, Berlin, 1995, p. 284-296.

[21]  Despre prioritatea gnosticilor în uzul corpusului paulin Campenhausen spune că Biserica însăși a trebuit să-l redescopere pe Pavel, înainte să poată stăvili paulinismul gnostic, cf. von Campenhausen,Die Entstehung der christlichen Bibel…, p. 143.

[22]  Informații mai recente despre conținutul canonului marcionit și critica lui textuală vezi la Ulrich Schmid, Marcion und sein Apostolos…, p. 284-296.

[23]  „Solus manifeste ausus este circumcidere Scripturas” Irineu, Adv. Haer. I 27, 3, cf. A. Lindemann,Paulus im ältesten Christentum: das Bild des Apostels und die Rezeption der paulinischen Theologie in der frühchristlichen Literatur bis MarcionBhT 58, Mohr, Tübingen, 1979, p. 380.

[24]  A. le Boulluec, „The Bible in Use among the Marginally Orthodox in the Second and Third Centuries”, în Paul M. Blowers (ed.), The Bible in Greek Christian Antiquity, The Bible through the Ages 1, University of Notre Dame Press, Notre Dame, Indiana, 1997, p. 199 și Gerhard May, „Markion/ Markioniten”, în: RGG 5, coll. 835.

[25]  S. Moll „Marcion’s Bible”, în idem, The Arch-heretic Marcion…, p. 77-106.

[26]  Vezi Von Harnack, op. cit., p. 46* și 106*.

[27]  Vezi informații despre conținutul Apostoliconului marcionit și la Jose R.D. Sanchez-Cid, Justicia, pecado, y filiación. Sobre el Comentario de Origénes a los Romanos, Toledo, 1991, p. 28; Ph. Henne, La Bible et les Pères. Parcours historique de l’utilisation des Écritures dans les premiers siècles de l’Église, Cerf, Paris, 2010, p. 28 și John McGuckin, „Marcion”, în idem, Westminster Handbook of Patristic Theology, John Knox Press, Louisville-London, 2004, p. 216.

[28]  A. le Boulluec, op. cit., p. 200.

[29]  A. von Harnack, op. cit., p. 110*.

[30]  H. Räisänen, „Attacking the Book, Not the People…”, p. 65.

[31]  Alain le Boulluec, op. cit., p. 199.

[32]  Adepții unor astfel de aprecieri pozitive la adresa lui Marcion sunt mai ales profesori de biblice din mediul protestant dintre care amintim aici în mod special pe Heikki Räisänen, care a publicat mai multe studii despre Marcion.

[33]   H. Räisänen, „Attacking the Book, Not the People…”, p. 67 și A. von Harnack, op. cit., p. 272-273.

[34]  H. Räisänen, „Attacking the Book, Not the People…”, p. 67.

[35]  A. von Harnack, op. cit., p. 281* și H. Räisänen, „Attacking the Book, Not the People…”, p. 67.

[36]  W. Schneemelcher, „Bibel III. Die Entstehung des Kanons des Neuen Testaments und der christlichen Bibel”, TRE6 (1980), p. 22-48.

[37]  Arhid. Prof. Ioan Ică jr, op. cit., p. 197. Vezi și A. le Boulluec, op. cit., p. 197.

[38]  „He represented fully as much a danger to the Christian community as to the Jewish one. […] If the rabbis were concerned with Marcionite theology they might have been dependent on the church fathers for their defense against him. It is also possible that each community developed its defense against Marcion independently.” Cf. A.F. Segal, op. cit., p. 236.

[39]  Aceasta este în special poziția reprezentată de H. Räisänen, „Marcion and the Origins of Christian Anti-Judaism: A Reappraisal”, în idem, Challenges to Biblical Interpretation: Collected Essays 1991-2001, Brill, Leiden-Boston, 2001, p. 191-205.

[40]  A. le Boulluec, op. cit., p. 199.

[41]  H. Räisänen, „Marcion”, în Antti Marjanen & Petri Luomanen (eds.), A Companion to Second-Century Christian Heretics…, p. 118.

[42]  M. Simon, Verus Israel: a Study of the Relations Between Christians and Jews in the Roman Empire (135-425), The Littman library of Jewish Civilization, Oxford University Press, 1986, p. 74.

[43]  H. Räisänen, „Attacking the Book, Not the People…”, p. 69.

[44]  Idem, „Marcion…”, p. 109-110 și idem, „Attacking the Book, Not the People…”, p. 69.

[45]  Vezi relevanța lecturii epistolei către Galateni în lumina celei trimise Romanilor în prima parte, la capitolul despre contextul paulin al teologiei despre Israel (Ga 6, 16 „Israelul lui Dumnezeu”).

[46]  H. Räisänen, „Attacking the Book, Not the People…”, p. 251, n. 63.

[47]  Idem, „Marcion…”, p. 203.

[48]  J. McGuckin, „Marcion”, în idem, Westminster Handbook of Patristic Theology, John Knox Press, Louisville-London, 2004, p. 215.

[49]  G. May, op. cit., coll. 836.

[50]  „Der erfolgreichste Häretiker des 2. Jh.” Cf. Ibidem, coll. 834.

[51]  Apologia I: 26, 5-6.

[52]  Contra Marc. 5.19.

[53]  „For many in the second century, whether Christian believers or outside observers, the word ‘Christianity’ would have meant ‘Marcionite Christianity.’” Cf. Stephen G. Wilson, Related Strangers:Jews and Christians 70-170 C.E., Fortress Press, Minneapolis, 1995, p. 208.

[54]  H. Räisänen, „Marcion”, în Antti Marjanen & Petri Luomanen (eds.), A Companion to Second-Century Christian Heretics…, p. 101.

[55]  Epifanie, Adv. Haer. 42,1.2, cf. A. Lindemann, op. cit., p. 379.

[56]  Cateheze 18:26, cf. H. Räisänen, „Marcion…”, p. 119.

[57]  Ph. Henne, op. cit., p. 28.

[58]  „Seit etwa 200 gewannen die Katholiken die Oberhand, während die Markioniten schon im 3. Jh. Im Westen, im 4. Jh. Auch im Osten zurückgingen und sich schließlich nur noch im syr. Raum als sektiererische Gruppe halten konnten”. Cf. G. May, op. cit., coll. 834.

[59]  Aceste date sunt documentate exemplar de Marco Frenschkowski, „Marcion in arabischen Quellen”, în Gerhard May & Katharina Greschat (ed.), Marcion und seine kirchengeschichtliche Wirkung/Marcion and His Impact on Church History, Walter de Gruyter, Berlin, 2002, p. 39-63. Această informație este prețioasă cu privire la teza noastră legată de marcionism și rolul lui în ivirea islamului, pe care o vom expune cu altă ocazie.

[60]  W. Bauer, Orthodoxy and Heresy in Earliest ChristianityFortress Press, Philadelphia, 1971, p. 194, cf. H. Räisänen, „Marcion…”, p. 119.

[61]  Arhid. Prof. Ioan Ică Jr, op. cit., p. 197, n. 242.

[62]  Ibidem, p. 197.

[63]  A. le Boulluec, op. cit., p. 205.

[64]  H. Räisänen, „Marcion…”, p. 120.

[65]  Despre atitudinea lui Marcion asupra Vechiului Testament vezi informații concise la S. Moll, op. cit., p. 78-82.

[66]  „Marcion’s own criticism focuses almost exclusively on the god and the scriptures of Judaism and says little of Jews as such. It was among his orthodox opponents that the focus shifted from the god of the Jews to the Jews themselves.” Cf. J. Gager, The Origins of Anti-Semitism: Attitudes Toward Judaism in Pagan and Christian Antiquity, Oxford University Press, New York, 1983, p. 172.

[67]  H. Räisänen, „Marcion…”, p. 116.

[68]  Ibidem, p. 117.

[69]  Idem, „Marcion and the Origins of Christian Anti-Judaism: A Reappraisal”, în: idem, Challenges to Biblical Interpretation: Collected Essays 1991-2001, Brill, Leiden-Boston, 2001, p. 203.

[70]  S. Wilson, op. cit., p. 221.

[71]  Vezi raportul de cercetare în domeniu făcut de Christopher Zoccali, Whom God Has Called: The Relationship of Church and Israel in Pauline Interpretation, 1920 to the Present, Pickwick Publications, 2010, p. 14 ff.

[72]  Vezi Michael G. Vanlaningham, Christ, the Savior of Israel: An Evaluation of the Dual Covenant and Sonderweg Interpretations of Paul’s LettersEDIS 5, Peter Lang, Frankfurt am Main – Berlin – Bern u.a., 2012, p. 6-16.

[73]  „In fact, Marcion felt that the Jewish messiah, as a representative of the just god, was prophesied and would appear as a kind of anti-Christ.” Cf. Alan F. Segal, op. cit., p. 238.

[74]  Există și păreri asemănătoare la autori creștini: „in Marcion’s evaluation of the Old Testament there lurks a constant overtone of anti-Semitism”, sau că teologia lui Marcion este „o formă extremă de anti-iudaism”. Vezi John G. Gager, op. cit., p. 162, 175.

[75]  P. Fredriksen & Oded Irshai, „Christian Anti-Judaism: Polemics and Policies”, în: Steven T. Katz (ed.), The Cambridge History of Judaism, vol. IV: the Late Roman-Rabbinic Period, Cambridge University Press, NY – Madrid u.a., 2006, p. 979.

[76]  Ph. Henne, op. cit., p. 27.

[77]  A. Lindemann, op. cit., p. 395.

[78]  Arhid. Prof. Ioan Ică jr, „Geneza editorială a Noului Testament și lecțiile ei canonice”, în op. cit., p. 202.

[79]  Ibidem.

[80]  J. Bright, The Authority of the Old Testament, Nashville and London, 1967, p. 73. O privire de ansamblu și mai obiectivă focalizată direct pe uzul Vechiului Testament în Biserica primară oferă Ronald E. Heine în cartea sa Reading the Old Testament with the Ancient Church: Exploring the Formation of Early Christian Thought, Evangelical Ressourcement, Baker Academic, Grand Rapids, Michigan, 2007.

[81]  Există voci printre teologii ortodocși foarte cunoscuți, care solicită renunțarea la teologia substituției: „…the recovery of the Jewish tradition within Christianity that in the Patristic period had been overlaid by a form of supersessionism. […] This contribution of scholarship is immensely far-reaching, for in laying bare how deeply indebted to the Jewish tradition the Christian tradition is, it raises in a stark form the question of the relationship of the Church to Israel as we encounter today, in the world after the Holocaust, to which Christian supersessionism certainly contributed a great deal. In some ways, it seems to me, it is a question that we Orthodox still need to face. On the one hand, we have deep roots in Old Testament piety and imagery, manifest in our ceremonial and ritual, as well as in our liturgical poetry, which uses the principle of typology to make available the rich poetic imagery of the Old Testament, while on the other hand there is a strong anti-Judaism, manifest in traditional attitudes, as well as in the same liturgical poetry.” Vezi Andrew Louth, „Patristic Scholarship and Ecumenism”, în Cristian Badilita (ed.), Patristique et Œcuménisme. Thèmes, contextes, personnages, Beauchesne – Galaxia Gutenberg, 2010, p. 7.

Vizualizări: 85

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor