altmarius

cultură şi spiritualitate

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Straja dragonilor. Memorii 1921–1941
Informații generale
Autor Ion Negoițescu
Gen Memorii, jurnal intim
Ediția originală
Editură Biblioteca Apostrof
Data primei apariții 1994
Număr de pagini 221
ISBN 9739533590
Cronologie
Scriitori contemporani
Scriitori contemporani{{{text}}}
Scriitori contemporani
De la Dosoftei la Ștefan Augustin Doinaș. O antologie a poeziei române
De la Dosoftei la Ștefan Augustin Doinaș. O antologie a poeziei române
De la Dosoftei la Ștefan Augustin Doinaș. O antologie a poeziei române{{{text}}}

Straja dragonilor este cea mai importantă operă a scriitorului și criticului Ion Negoițescu, printre puținele în literatura română care abordează explicit tema homosexualității.[1][2] În Memoriile lui Negoițescu confesiunea este totală, șocantă, frustă, independentă de ideea unui auditoriu.[3] Deși calcă tot soiul de tabuuri, deși descrie jocurile erotice ale copilului și adolescentului (cu fetițe, cu băieței, apoi cu colegi și mai ales cu soldați, ordonanțele tatălui ofițer, prin umbrare din grădină, în șifonier, acasă lângă pătuțul cu plasă, în șuvoiul râului, iar mai târziu în sălile de cinema), deși nu ascunde cele mai naturaliste detalii,[4] cele două capitole din memoriile lui Negoițescu nu alunecă niciun moment în vulgaritate și obscen.[3][5]

Autobiografia acoperă primii 20 de ani din viața lui Negoițescu, 1921–1941. Homosexualitatea memorialistului – expusă aici (evolutiv, pe măsură ce devine conștient de ea) fără menajamente, direct și firesc, dar și fără niciun fel de obscenitate ori ostentație – reprezintă, cu atât mai mult, o dramă și o teribilă vulnerabilitate, în contextul epocii comuniste, politic și literar opresive (viața, dar și opera lui Negoițescu sunt marcate de cenzură și de Securitate).[6]

Influențe

Negoițescu a avut tot timpul o mare atracție pentru genul memorialist, savurând autobiografiile lui Cellini, Rousseau (apreciat pentru "linia adevărului" pe care a instaurat-o), Casanova sau Goethe;[7] de aceea, incipitul Strajei dragonilor, simplu și direct, cu comentarea semnificației temporale a momentului nașterii, îl imită pe acela goethean din Poezie și adevăr. Alt model al autobiografiei sale e Lichtenberg, iubit nu numai pentru candoarea cu care gânditorul german și-a evocat unele amintiri din copilărie, ci, mai ales, pentru preocuparea acestuia de a scrie o "istorie a spiritului și a mizerabilului meu trup". Cum Straja dragonilor a rămas doar în stadiul incipient, de la copilărie până la sfârșitul adolescenței, ea devine, postum, o bildungsbiografie, o autobiografie a formării lui spirituale, de la revelarea primelor produse ale inconștientului, văzut ca prag originar al psihicului său, până la cristalizarea unei conștiințe proprii prin cunoașterea de sine.[

Vizualizări: 10

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

Statistici

Free counters!
Din 15 iunie 2009

193 state 

(ultimul:Seychelles)

Numar de steaguri: 257

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 49

1 stat are peste 550,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 85.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

9 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Austria, IrlandaIsraelGreciaElvetia , Brazilia, Suedia)

35 state au peste 100 clickuri

26 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. COLTUL COLECTIONARULUI

http://www.coltulcolectionarului.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

29. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

30. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

31. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

32. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2018   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor