altmarius

cultură şi spiritualitate

Invierea lui Iisus

Ganduri pentru noaptea de Inviere!

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh; Amin !

Învierea lui Iisus din morți rămâne cel mai de seamă eveniment din lumea creștină. Nici o învățătură sau filosofie a acestei lumi nu poate înlocui credința creștină. Nici un înțelept, învățător sau filosof nu s-a ridicat la nivelul lui Iisus, pentru că, spre deosebire de ceilalți Mântuitorul S-a jertfit de bunăvoie pentru noi.

Numai Iisus ne-a învățat să ne rugăm pentru dușmanul nostru zicându-ne odinioară: “Iubiți pe vrășmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blesteamă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă supără și vă prigonesc.” Această învățătură Mântuitorul a întărit-o prin exemplul personal. Când era pe cruce s-a rugat Tatălui ceresc pentru cei care-L batjocoreau zicând: “Părinte iartă-le lor că nu știu ce fac.”

Altădată Mântuitorul Hristos a spus: “Celui care îți dă o palmă pe obrazul stâng întoarce-il și pe cel drept” și când Iisus a fost lovit pe obraz de un soldat, înaintea lui Pilat, l-a întrebat: “Dacă am zis ceva rău dovedește acest rău, dacă nu, pentru ce mă lovești ?”

Toată învățătura creștină lăsată de Iisus este străbătută de exemplul personal. Cel mai greu lucru de crezut pentru noi este credința într-o altă viață, credința că vom învia. Fiul lui Dumnezeu ne-a lăsat speranța într-o altă viață, ne-a arătat că are putere asupra morții prin supremul argument... El însuși a înviat din morți.

Sfântul apostol Pavel spune la un moment dat că: “Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră.”

Învierea lui Hristos a zguduit din temeli felul de gândire a lumii vechi întrucât a dat un nou orizont vieții omului. Întrebările, căutările și nedumeririle oamenilor privind rațiunea și rostul vieții primesc răspuns în mormântul Mântuitorului Hristos.

Învierea lui Hristos dovedește că moartea nu este sfârșitul, ci trecerea la o altă viață. Cei care au ascultat evangheliile ce s-au citit în aceste zile la biserică poate vor fi avut impresia că ele se repetă. Și-au pus poate întrebarea... nu este o greșeală care poate plictisi la un moment dat ? Nicidecum. Evangheliile sunt scrise de patru autori în locuri și timpuri diferite care au fost martori oculari la întâmplările cu Iisus și se dorește să ni se arate că ei nu se contrazic ci se completează reciproc. Dacă Sfânta Scriptură ar fi avut o singură contrazicere n-ar mai fi citită de mult în cei două mii de ani de creștinism.

După ce a înviat, Iisus S-a arătat ucenicilor Săi de mai multe ori, în diferite locuri și în diferite ipostaze. De la Înviere a mai stat pe pământ patruzeci de zile până la Înălțare. S-au scris mii de cărți despre viața Mântuitorului și se vor mai scrie. Un lucru este sigur și noi creștinii nu trebuie să ne îndoim de el... Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu a înviat a treia zi arătând că are putere asupra morții.

Toată învățătura creștină este străbătută de iubire. Mântuitorul ne-a învățat să ne iubim până și dușmanul care ne dorește moartea. Foarte greu... vor spune unii, dar măcar să tindem spre această învățătură.

Avem datoria să ducem mai departe tradiția creștina pe care am primit-o de la moșii și strămoșii noștri. În interiorul acestei tradiții găsim prilej de bucurie și amintiri frumoase, avem amintiri din copilărie când părinții noștrii făceau pregătiri de Paști, ne puneau să postim și ne duceau la sfânta biserică să ne împărtășim. Ne amintim de părinții noștri cu admirație și respect. Dar totodată să ne întrebăm cum își vor aminti copiii noștri de noi, daca noi le-am creat amintiri frumoase.

Tradiția creștină pune ordine în viața noastră prin post, prin sărbători, prin relațiile dintre oameni și în familie. Cu aceste gânduri să mergem acasă. Sfintele sărbători ale învierii Domnului să fie prilej de bucurie pentru noi, să uităm câteva zile de necazurile vieții, dar să nu-L uităm pe Dumnezeu, dorindu-ne în familie, când vom sta la masă, multă sănătate, bucurie rostind cu toată credința “Hristos a înviat !”

Preot Nicolae Trușcă
Parohia Negoiești

Despre autor

Nicolae TruscaNicolae Trusca

Senior editor

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor