altmarius

cultură şi spiritualitate

Interviu cu Adrian Mantu, membru al Cvartetului ConTempo

Interviuri

Marţi, 16 Septembrie 2014 , ora 16.16 
 

Studioul Mihail Jora este marţi, 16 septembrie 2014, gazda recitalului susţinut de cvartetul ConTempo. Despre prezenţa în Sala Radio am discutat cu violocelistul ansamblului în rezidenţă al Radioteleviziunii Irlandeze - Adrian Mantu:


Publicul din Irlanda şi nu numai v-au numit "ABBA ai muzicii clasice". Cum şi când a început povestea Cvartetului ConTempo?

În 1995 ne pregăteam… eram două cvartete de fapt. Eu şi Andreea făceam parte dintr-un cvartet cu fraţii Vornicelu, iar colegii mei de la vioară - Ingrid şi Bogdan - făceau parte din alt cvartet. Amândouă grupurile se pregăteau pentru un concurs de la Roma. Din păcate nu am mai reuşit să participăm. Viaţa de cvartet e intensă! Şi, pur şi simplu, în anul acela România nu mai avea nici un reprezentant, de unde se pregătea cu două grupuri foarte bune. Ne-am întâlnit absolut întâmplător cu o lună înainte de concurs, la o cafea, şi stând de vorbă ne-am dat seama că fiecare avea nevoie de celălalt; noi de viori, ei de corzi grave. Era numai o lună până la concurs. Cam greu! Şi am zis "Hai să ne dăm o şansă!". Am fost, am luat locul al II-lea şi atunci ne-am decis să renunţăm la tot pentru că dacă într-o lună am reuşit să luăm un premiu internaţional lucrând împreună, ne-am dat seama că putem continua. A urmat un şir lung de concursuri, noi obţinând 14 premii internaţionale. Acesta a fost şi un mod de a ne duce existenţa, de pe o zi pe alta. Şi atunci ca şi acum viaţa de artist era plină de lipsuri. Nu mă refer la cele financiare personale, dar pentru a achiziţiona un instrument, corzi… Practic, câştigând aceste concursuri aveam şansa, cu bani câştigaţi, să participăm la cursuri de măiestrie în diferite ţări, să achiziţionăm instrumente, corzi şi, ajungând la un număr record de concursuri, am primit o rezidenţă la Academia Regală din Londra. Apoi toate s-au legat între ele. Am avut mai multe rezidenţe în Italia, Franţa, Spania de durate mai scurte, de la o săptămână la trei luni... în Canada am fost şase luni. Acum 11 ani, în urma unui concurs internaţional am obţinut rezidenţa în Irlanda, care a devenit ţara noastră. Am devenit şi cetăţeni irlandezi acum 7 ani. Anul acesta, în urma unul alt concurs european, am devenit cvartet de stat al Radioteleviziunii Irlandeze RTI.


Ce s-a schimbat după această numire?

Pentru noi nimic, în sensul că noi continuăm ceea ce facem de vreo 19 ani - concerte - şi ne pregătim pentru un nivel cât mai bun. Pentru noi nu contează că avem un concert la Wigmore Hall sau într-un sătuc din Irlanda; pentru noi e aceeaşi experienţă, ne ghidăm după filosofia Cvartetului Amadeus: "Cântă următorul concert ca şi cum ar fi ultimul." Noi, ca fiinţe umane, suntem foarte fragili, oricând se poate întâmpla o tragedie. Normal că, având în spate Radioteleviziunea Irlandeză, este o onoare pentru noi şi este un lucru extraordinar pentru că primim o publicitate foarte bună. De asemenea, şi rezidenţa de pe Coasta de vest, la fel… Pot să spun că muzicienii clasici aveau o primire aşa, ca starurile de rock, pentru că nu există săptămână în care să nu apară în ziar o poză, un articol despre tine, ceea ce este foarte bine pentru că noi toţi ne plângem de lipsa publicului tânăr. Pe Coasta de vest noi avem o medie cam de 26-28 de ani a publicului care vine la concertele noastre. Asta înseamnă că nu exclude publicul o vârstă matură, dar la concertele noastre vin şi foarte mulţi studenţi şi liceeni; se creează un balans foarte bun. De asemenea, şi programul din această seară (16 septembrie 2014 - n.n.) de la Radio se bazează pe vechi şi nou. Este Haydn - părintele cvartetului şi discipolii lui moderni, incluzând Bartok - Dansurile româneşti. Avem şi o altă lucrare a unui compozitor irlandez-american - pentru că trebuie să avem şi o pată de culoare în program tot timpul. Mergem pe ideea că publicul din ziua de astăzi nu vine pentru un lucru frumos la un concert, vine pentru un lucru interesant.


Ce se schimbă totuşi în momentul în care concertaţi în România, în special în Sala Radio?

Toţi ne-am născut undeva, aparţinem unei comunităţi şi…unui loc unde ne simţim natural, pe lângă faptul că noi oricum ne simţim natural pe scenă când cântăm, asta nu face decât să amplifice un sentiment extraordinar pe care nu poţi să îl descrii. Sincer să spun, de cele mai multe ori când cânt în România - vorbesc de emoţiile pozitive, pentru că avem şi noi o vârstă acum, nu mai suntem emoţionaţi aşa de puternic de stresul de scenă - emoţiile pozitive se amplifică într-un mod extraordinar. Normal că recunoşti pe majoritatea oamenilor care vin la concerte, pe care i-ai cunoscut, studenţi, profesori, colegi muzicieni mai ales că acum e foarte uşor să ţii legătura. Într-un fel te simţi acasă. La Radio noi am cântat ultima dată în anul 2000, acum 14 ani, dar sunt convins că atunci când voi urca pe scenă şi mă voi uita în sală va fi ca şi cum a fost ieri. E extraordinar să poţi cânta acasă! Ceea ce pot să spun este că noi o să aducem un lucru nou poate în România, noi suntem obişnuiţi să introducem concertele noastre, nu suntem adepţii programelor de sală; nu sunt deloc informaţii despre piesele pe care le vom cânta noi în această seară, pentru că noi, tot timpul, uităm publicul în ecuaţia actului de creaţie. În cazul nostru, compozitor, interpret, public - triada aceasta este tot timpul şchioapă şi publicul este lăsat la o parte. Nu spun că asta este rău sau că este bine. Spun doar ceea ce am observat. În concertele noastre, chiar în anumite contracte pe care le semnăm este expusă această clauză, de a introduce fiecare piesă. E adevărat că te scoate puţin din concentrarea ta, dar după ce faci chestia asta timp de 19 ani devine ceva natural şi creează o legătură foarte puternică între public şi interpret pentru că noi, împreună, încercăm să creăm ceva mistic pe scenă. Cântăm o lucrare de Haydn, care a fost scrisă acum peste 200 de ani, încercăm cu toţii să ne transpunem în timp. Dacă prezentăm o lucrare nouă, trebuie să expunem care sunt coordonatele noi publicului, noul limbaj pe care-l vom aborda, ca el să se simtă confortabil şi să ştie ce să urmărească. Nu trebuie să dai prea multe informaţii, de asemenea, pentru că actul de creaţie este liber şi fiecare poate să-şi imagineze sau să se gândească la orice vrea el, dar trebuie să existe neapărat această legătură. Noi în Irlanda, fiind şi o ţară mai mică, îi ştim pe cei din public, ne întâlnim în viaţa de zi cu zi - doctori, profesori, oameni care lucrează în magazine, şoferi ş.a.m.d. - şi, din punctul meu de vedere, suntem toţi pe scenă. Public şi interpret, chiar călătorim împreună, vin cu noi, sunt feţe cunoscute şi nu m-aş mira să văd câţiva irlandezi în sală diseară de asemenea. Chestia asta este extraordinară pentru că fiecare se simte confortabil - noi cu publicul nostru, ei (publicul) cu artiştii lor. De aceea cred că rezidenţele acestea sunt extraordinare. Nu ştiu echivalentul lor în România, poate este puţin diferit, puţin mai rigid, în sensul că tu, ca solist, vii, cânţi şi-ai plecat. Nu! Noi ca artişti în rezidenţă - fie ai Radioteleviziunii Irlandeze sau pe Coasta de vest, în Galway - suntem parte a comunităţii, noi participăm la work-shop-uri în şcoli, participăm la evenimente pentru pensionari, pentru diferite grupuri, oameni de afaceri, suntem în legătură tot timpul cu primarul. Partea politică este foarte importantă pentru că avem tot timpul nevoie de suport. Se creează o comuniune fantastică între toate clasele sociale. Asta înţeleg eu pentru un artist în rezidenţă… şi ne întoarcem pe vremea lui Haydn, care era artist în rezidenţă la Esterhazy ş.a.m.d. când se crea o legătură puternică între artist şi locul din care face parte.

Revenind la întrebarea ta, legăturile acestea cu comunitatea s-au păstrat. Poate sunt chiar mai puternice decât atunci când locuiam în ţară, pentru că, normal, ajungi să apreciezi pe cineva când eşti la o distanţă foarte mare. Şi nu mă refer la noi, la Cvartetul ConTempo, mă refer la noi care simţim lipsa prietenilor noştri şi colegilor noştri de aici, din ţară. Asta cred că va crea o legătură fantastică în seara aceasta, la Radio, şi mâine seară la ArCub, fostă Arlus, unde am debutat ca pianist la vârsta de 5 ani - acum 30 şi ceva de ani. De asta şi suntem aici, pentru acest sentiment pe care vrem să-l retrăim.


Aveţi un mesaj pentru ascultătorii noştri?

Cu noi pe scenă sigur nu se vor plictisi. Noi suntem un cvartet care îşi asumă riscuri foarte multe pe scenă. Bine, riscuri… nu suntem chirurgi, nimeni nu va muri pe scenă… dar de aceea ne asumăm şi aceste riscuri, pentru că dacă un compozitor s-a gândit să pună un metronom 200 sau presto, de ce să nu-l încercăm? Doar de frică? Nu, este ca o experienţă. Trebuie să readucem spiritul lui Haydn aici, trebuie să încercăm tot ceea ce putem. Cu noi, publicul nu se va plictisi absolut niciodată, vor fi tot timpul lucruri interesante în concert - nou şi vechi. Avem piese contemporane dar foarte interesante. Îl avem pe Terry Riley; este o piesă extraordinară care, sigur, le va rămâne în minte luni de zile. Nu facem noi nici o inovaţie, este o piesă standard din repertoriul celebrului cvartet Cronos. Haydn - avem "Răsăritul de soare" şi "Călăreţul", o lucrare pe care am învăţat-o abia acum un an. Nu am auzit-o, nu se cântă prea des, dar este o lucrare atât de puternică emoţional încât nu ne putem despărţi de ea. De când o cântăm noi, la fiecare al doilea sau al treilea concert o punem în program. Este o lucrare foarte interesantă şi sigur publicului îi va plăcea foarte mult. Sper că le vor plăcea şi scurtele noastre prezentări ale pieselor şi îi aşteptăm cu drag în pauză sau după concert să ne salutăm şi să discutăm pentru că alt lucru important este să continuăm relaţia pe care o avem în sală şi după concert.

Interviu realizat de Lucian Haralambie

Vizualizări: 55

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor