"Credincios este Cel care vă cheamă. El va şi îndeplini." (I Tes. 5, 24)
Cu acest verset se încheie rugăciunea Sfântului Apostol Pavel pentru Biserică (I Tes. 5, 23-24). Un îndemn similar (sau loc paralel, cum este numit în studiul biblic) se întâlneşte în epistola către Corinteni: "Credincios este Dumnezeu, prin care aţi fost chemaţi la împărtăşirea cu Fiul său Iisus Hristos, Domnul nostru" (I Cor. 1, 9). Dacă în versetul anterior (23), Pavel a insistat asupra datoriei noastre de a ne situa total, cu întreaga fiinţă, în voia lui Dumnezeu, acum este momentul în care vorbeşte despre încredere, credinţă. Potrivit exegetului biblic James W. Clarke, acest verset, împreună cu altele asemănătoare (de pildă, Mt. 6, 30; Lc. 8, 50; 12, 32), sugerează că opusul fricii nu este curajul, aşa cum am tinde să credem la prima vedere, ci credinţa. Apostolul lui Dumnezeu-Fiul ştie foarte bine că frica este ceea ce tulbură poate cel mai mult buna raportare a omului la viaţă (pe care o are şi în care trăieşte). În faţa răului şi a neajunsurilor pe care acesta le presupune, omul nu trebuie să aibă frică, iar dacă vrea să o corecteze nu trebuie să o facă asumând curajul, ci credinţa. Potrivit autorului mai sus-citat, atunci când omul slăbeşte în credinţă înseamnă că se teme mai mult de circumstanţe decât de Dumnezeu. Or, calea lui Hristos este cea mai potrivită pentru a păstra buna relaţie cu viaţa. Iar viaţa pământească a lui Hristos a arătat că în centrul acesteia s-a aflat Dumnezeu în expresia sa paternă şi atotputernică.
Credinţa este remediul fricii, întrucât produce modificări în atitudinile de bază, iar apoi în emoţii, gânduri, acţiuni, opinii. Iisus pe cruce n-a avut frică crezând în Tatăl, iar apoi martirii primelor veacuri creştine L-au urmat. Acestea sunt exemple prea puternice pentru a fi trecute cu vederea.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius