Inselarea

[altmariustotal ortodox]

Sfântul Apostol Pavel spune: lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh (Efeseni 6,12).

Diavolul se preface în înger de lumină, când se arată oamenilor, ia chipul îngerilor şi chiar şi chipul Mântuitorului. Cuviosului Isaachie din Kiev, care trăia zăvorât de şapte ani, i s-au arătat diavolii în chipul a doi îngeri şi i-au spus: „Ai plăcut lui Dumnezeu. Iată, vine Mântuitorul, închină-te Lui". Şi un diavol, luând chipul lui Hristos, a venit înconjurat de strălucire şi cuviosul i s-a închinat. Iar diavolii atât de mult l-au chinuit încât el şi-a pierdut minţile şi a devenit ca un prunc. Doi ani a fost hrănit, căci el
nu putea mânca. După doi ani, pentru rugăciunile cuvioşilor, care vieţuiau atunci în Lavra Pecerska, s-a întremat şi cu ajutorul lui Dumnezeu el însuşi a devenit de temut pentru diavoli şi a căpătat putere asupra lor.

In aceeaşi Lavră a vieţuit cuviosul Nichita, care i-a cerut egumenului binecuvântare să trăiască zăvorât. Egumenul şi ceilalţi bătrâni nu l-au sfătuit acest lucru şi i-au spus: „Eşti încă tânăr şi nu ai experienţă în lupta duhovnicească, vrăjmaşul te poate înşela, ca pe Isaachie". Dar el o ţinea întruna pe a sa: „Isaachie a fost înşelat şi această înşelare diavolească îmi va fi de folos spre a evita cursele diavolului".

Atunci egumenul şi ceilalţi bătrâni au cedat în faţa rugăminţii lui.

Tânărul nevoitor s-a zăvorât şi a început să se nevoiască. După câtva timp i s-a arătat diavolul în chip de înger şi îi spune: „Ai plăcut lui Dumnezeu. Iată, sunt trimis de Dumnezeu să îţi slujesc. De acum nu te mai ruga, mă voi ruga eu pentru tine. Iată ce semn vei avea - vei ştii pe de rost tot Vechiul Testament şi vei şti limbi străine. Lumea va veni la tine şi tu îi vei prooroci". Tânărul nevoitor a început, într-adevăr, să le prezică, celor ce veneau la el, viitorul, chiar şi domnitorilor le prezicea şi totul se împlinea întocmai cum spunea. Tot Vechiul Testament îl ştia pe de rost, iar Noul Testament îl uitase. La început egumenul şi l-au tămăduit de înşelarea diavolească. Mai târziu el a devenit Episcopul Novgorodului.

Vrăjmaşul neamului omenesc i-a înfăţişat Cuviosului Simeon Stâlpnicul în vedenie un car de foc şi i-a spus: „Ai plăcut lui Dumnezeu şi te vom înălţa Ia cer, ca pe proorocul Ilie". Cuviosul a ridicat deja piciorul, a vrut să urce în car, dar s-a îngrădit cu semnul crucii şi vedenia a pierit.

Fireşte, numai unul Dumnezeu este desăvârşit. Diavolul Ia început l-a ispitit pe cuvios cu îngâmfarea, spunându-i că s-a învrednicit pentru nevoinţele sale de o asemenea arătare - şi sfântul doar că nu a pierit. Dar Domnului i-a fost milă de el pentru ostenelile lui şi l-a învăţat să se îngrădească cu semnul crucii.

Unui bătrân diavolul i s-a arătat în chip de înger şi i-a spus: „Am fost trimis la tine de Dumnezeu". Inţeleptul bătrân a spus: „Pesemne, ai greşit, şi ai fost trimis la alt bătrân, căci eu nu sunt vrednic să văd îngeri" - şi vrăjmaşul a dispărut. Unui alt bătrân, la fel de înţelept, diavolul i s-a arătat în chipul Mântuitorului. Bătrânul şi-a acoperit faţa cu mâinile şi a spus: „Eu nu vreau să îl văd pe Hristos în viaţa aceasta, ci în viaţa viitoare îl voi vedea" - şi vrăjmaşul s-a făcut nevăzut.

Prin multe uneltiri ispiteşte vrăjmaşul omenirea. Antonie cel Mare a văzut toate cursele vrăjmaşului, întinse pe pământ, şi a spus, suspinând: „Doamne! Cine va scăpa de ele?". Şi a auzit un glas: „Smerita cugetare".

Când trăiam în schit, cântam împreună cu un alt monah şi odată, în timpul slujbei, când citeam cei şase psalmi, monahul acesta a căzut pe gânduri. Eu cu mintea mea am văzut gândurile lui, am vrut să îl bat pe umăr şi să-i spun: „Ce tot unelteşti acolo?". Dar m-am înfrânat, m-am gândit că trebuie să îi urmăresc gândurile, să văd dacă va face aşa cum a gândit. Şi s-a dovedit că întocmai aşa a şi făcut, după cum a gândit. Noi avem memorie şi imaginaţie, acestea sunt nişte facultăţi lăuntrice. Ne putem foarte bine imagina toate acele locuri, în care am fost. Aşa şi la mine: vrăjmaşul mi-a arătat gândurile acestui călugăr. Aceasta nu este înainte-vedere, ci insuflare a vrăjmaşului.

Iată încă o întâmplare. Eu aveam un medicament pentru guturai. Şi, de asemenea, am văzut cu mintea mea că un călugăr din altă chilie voieşte să vină la mine după medicament. Şi i-am dus eu medicamentul, iar el, fireşte, îmi spune: „Cum ai aflat? Căci eu vroiam să vin la tine". Dar eu nu i-am răspuns nimic.

Uneori au loc coincidenţe, când un om spune gândurile aproapelui său, ceea ce el gândeşte. Aici este greu de stabilit, căci nu ştii dacă este o coincidenţă întâmplătoare sau o insuflare diavolească, cu scopul de a-i duce pe cei fără experienţă la îngâmfare şi a-i face să se creadă înainte-văzători Clarviziunea sfinţilor este cu totul altceva, căci sufletul lor, din mila lui Dumnezeu, este curăţit de patimi şi ei văd cu ochii cei duhovniceşti. Din câte exemple sunt, voi da unul Cuviosul Ştefan mergea pe calea care se afla aproape de Lavra Sfintei Treimi, la douăsprezece verste de mănăstire şi, când a ajuns în dreptul mănăstirii, s-a aşezat cu faţa spre mănăstire şi s-a închinat egumenului Serghie. Obştea în vremea aceea se afla la masă. Cuviosul Serghie a spus: „Sculaţi-vă, fraţilor, şi vă închinaţi, căci, iată, ni se închină cuviosul Ştefan".

In amintirea acestei minuni în Lavră în timpul mesei călugării întotdeauna se ridicau şi se închinau. Iată clarviziunea sfinţilor. Pentru ei nu există distanţă, ei văd cu duhul aşa cum vedem noi cu ochii ceea ce ne înconjoară.

Când locuiam în Petrograd, în paraclis la noi venea să se roage o femeie în vârstă. Ea întotdeauna vedea cu duhul cine venea la noi şi se pregătea dinainte să îi întâmpine. Tot aşa vedea când şi unde se afla soţul ei în vizită şi cum se purta el acolo.

Şi i-a povestit acest lucru Părintelui loan de Kronstadt, iar el i-a spus: „Aici nu este nici un păcat, însă aceasta nu îţi este de folos" - şi i-a dispărut acest dar.

Aceşti clarvăzători - aşa sunt numiţi uneori - sunt aşa de la natură: au primit darul fără osteneală şi nu le este de folos nici lor şi nici celorlalţi, căci nu au dreapta socoteală, dobândită cu osteneală. Iar clarviziunea sfinţilor - întrucât ei, din mila lui Dumnezeu, şi-au curăţit inima de patimi şi au cu adevărat dreaptă socoteală - în chip înţelept aduce folos celorlalţi, căci ei sunt călăuziţi de Duhul Sfânt.

Totuşi, şi la sfinţi sporirea duhovnicească este diferită: „Unii sunt ca soarele, alţii - ca luna, iar alţii - ca stelele, şi stea de stea se deosebeşte în strălucire" (vezi I Corinteni 15, 41), precum spune Sfântul Apostol Pavel.

Numai Dumnezeu este desăvârşit. Căci, câţi au fost din aceia, care au fost răpiţi la cer şi au văzut slava sfinţilor, iar apoi au căzut şi au dus o viaţă desfrânată, făcându-se de râsul lumii. Fireşte, căderea lucrătorilor duhovniceşti vine din îngâmfare şi din mândrie. O, fericită Smerenie! Căci nu am destulă minte şi sufletul meu se înfioară, cum Te pot lăuda şi înţelege eu pe Tine? Căci Tu eşti Dumnezeiască - ai plecat cerurile şi ai coborât pe pământ.

Stareţul Mănăstirii Valaam

Uita-te in inima ta. Biografia si scrisorile cuviosului Ioan; Editura Egumenita

Cumpara cartea "Uita-te in inima ta. Biografia si scrisorile cuviosului Ioan"