altmarius

cultură şi spiritualitate

Astăzi : 2017-01-30

Ştiri muzicale din Bucuresti

Lansarea oficială a Uniunii Artei Coregrafice din România

Bookmark and Share

Cu prilejul lansării oficiale a Uniunii Artei Coregrafice din România (UNACOR),astăzi va avea loc, de la ora 20,00, un spectacol de gală la Opera Naţională Bucureşti. Participă artişti ai Operei de Stat din Berlin şi ai operelor naţionale din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Constanţa şi Sibiu, dar şi artişti independenţi, studenţi ai UNATC "I.L. Caragiale" şi elevi ai Liceului de Coregrafie "Floria Capsali" din Bucureşti. Invitat special - interpretul de muzică tradițională românească Grigore Leșe. Amfitrionul galei de balet va fi Sergiu Anghel, regia artistică fiind semnată de Simona Șomăcescu. 
Uniunea Artei Coregrafice din România susține promovarea intereselor profesionale, materiale și morale ale membrilor săi în special în domeniul coregrafic și al publicisticii de specialitate. Susține și dorește dezvoltarea artei coregrafice românești prin valorificarea patrimoniului cultural național și universal, prin păstrarea memoriei celor care în decursul timpului au contribuit la afirmarea și dezvoltarea artei coregrafice românești și prin orice alte mijloace legale. Statuează ca principiu fundamental libertatea absolută de creație artistică, schimbul neîngrădit de opinii, inițiativa, efortul, eficiența și solidaritatea de breaslă. 
UNACOR este o organizație non profit, înființată în septembrie 2016 la Sibiu și reprezentată în calitate de președinte de prof. univ. dr. Sergiu Anghel. 
 

Ralf Sochaczewsky dirijează Orchestra de Cameră Radio

Bookmark and Share

Invitat al Orchestrei de Cameră Radio va fi miercuri dirijorul Ralf Sochaczewsky. Acesta a luat primele lecţii de dirijat în Berlin, oraşul său natal, la Universitatea de Arte fiind îndrumat de profesorii Marc Piollet şi Christian Grube. Începuturile dirijorale ale lui Ralf Sochaczewsky sunt legate de conducerea diferitelor ansambluri corale, găsindu-l mai târziu la pupitrul unor orchestre din diferite părţi ale lumii. Sochaczewsky va conduce la București un program ce include Simfonia pentru coarde în sol minor de Felix Mendelssohn, Concertul în Re major pentru violoncel şi orchestră de Joseph Haydn și Simfonia nr. 39 în Mi bemol major de Wolfgang Amadeus Mozart. Solist al serii va fi violoncelistul Octavian Lup. Concertul va începe la obișnuita oră 19 și va putea fi ascultat în direct la Radio România Muzical. 
 

Recital de pian Laura Chihaia

Bookmark and Share

În cadrul Stagiunii de Marți Seară va avea loc mâine la Sala Mică a Ateneului Român un recital susținut de pianista Laura Chihaia. Aceasta propune publicului un program ce cuprinde opsusuri semante de Wolfgang Amadeus Mozart, Aleksandr Scriabin și Frederic Chopin. Ora de începere este 19. 
 

 


 

Ştiri muzicale din ţară

Un nou concert simfonic la Filarmonica 'Ion Dumitrescu' din Râmnicu Vâlcea

Bookmark and Share

În această seară va avea loc la Sala Lahovari un nou concert simfonic al Filarmonicii 'Ion Dumitrescu' din Râmnicu Vâlcea. La pupitrul ansamblului se va afla dirijorul Matei Pop, iar solist va fi pianistul Benjamin Dioszegi, care va interpreta Concertul pentru pian și orchestră op.54 în la minor de Robert Schumann. Singurul concert pentru pian scris de compozitorul romantic, acesta a fost prezentat în premieră în 1846 la Leipzig, cu Clara Schumann în postură solistică. 
Seara vâlceană va fi completată de Uvertura Egmont de Ludwig van Beethoven și Serenada op. 22 în Mi major de Antonin Dvorak. Concertul va începe la ora 19. 
 

Actualitatea internaţională

Bursele Constantin Silvestri

Bookmark and Share

Tinerii muzicieni români în vârstă de 16 ani dornici de o experienţă internaţională pot beneficia de bursa "Silvestri", iniţiată de pianista Anda Anastasescu. Pentru anul şcolar 2017-2018, la fel ca şi în ultimii 4 ani, bursa va fi oferită de Erskine Stewart's Melville Schools din Edinburgh, Scoţia. 

Prima selectie se face pe baza formularului de cerere şi a unei înregistrări audio. Elevii selectaţi sunt apoi invitaţi la Edinburg în vederea interviului (demers pentru care şcoala acoperă cheltuielile implicate). Data limită pentru trimiterea formularului de înscriere în concurs este 24 februarie 2017. Elevii trebuie să cunoască foarte bine limba engleză. Inscrierea la concurs se face gratuit. Detalii pe: 

https://www.esms.org.uk/news/silvestri-music-scholarship-201718-app...;
 

Înscrieri la Academia Festivalului de la Moritzburg

Bookmark and Share

Încă de la fondare (2006), Academia Festivalului de la Moritzburg - coordonată de violonista Mira Wang - a dobândit o reputaţie foarte bună, devenind un segment important al seriei desfăşurate în fiecare an în Germania. Cursurile de măiestrie vor avea loc şi anul acesta; ele sunt programate în intervalul 30 iulie – 11 august 2017. Înscrierile sunt valabile până la 31 martie şi se pot face accesând site-ul Festivalului. Violoncelistul Jan Vogler, violonista Mira Wang, clarinetistul Daniel Ottensamer şi pianista Gloria Chien sunt doar o parte dintre muzicienii care vor susţine cursuri de măiestrie şi care îi vor juriza pe cei înscrişi. 
 

Vizualizări: 44

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor