altmarius

cultură şi spiritualitate

Astăzi : 2016-12-30

Ştiri muzicale din Bucuresti

'Liliacul' - premieră a Operei Naţionale Bucureşti

Bookmark and Share

Opera Națională București prezintă în această seară de 30 decembrie 2016 spectacolul-eveniment cu opereta „Liliacul” de Johann Strauss-fiul, propus cu ocazia reînființării Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”. 
Dirijează Lucian Vlădescu, regia și scenografia îi aparţin lui Matteo Mazzoni din Italia iar coregrafia este semnată de Roxana Colceag. 
Vor evolua, ca solişti, Alfredo Pascu, Doina Scripcaru, Gabriela Daha, Andrei Fermeșanu, Ştefan Popov şi Cristian Caraman, între alţii. Invitat special: actorul Claudiu Bleonţ. 
Premiera are loc, de la ora 19.00, la Palatul Parlamentului, în Salonul de Recepții. 
 

Concert extraordinar de Anul Nou - la Sala Palatului

Bookmark and Share

La Sala Palatului din Bucureşti - Concert extraordinar de Anul Nou oferit de Orchestra Simfonică Bucureşti. Publicul se va putea bucura de un program reunind valsuri, uverturi şi alte pagini simfonice binecunoscute, purtând semnătura compozitorilor Johann Strauss-fiul, Piotr Ilici Ceaikovski, Hector Berlioz, Johannes Brahms şi Emile Waldteufel. 
Dirijează Jin Wang iar ora de începere este 19,00. 
 

Maria Răducanu - 'O seară de decembrie', la Teatrul de Artă

Bookmark and Share

"O seară de decembrie" se intitulează serata pe care o propune astăzi, 30 decembrie 2016, Maria Răducanu (voce şi chitară) la Teatrul de Artă din Bucureşti. Muziciana a pregătit un program de jazz, tango fado, colinde - şi nu numai. Totul - începând cu ora 21,00. 
 

Concerte de Anul Nou Sala Radio

Bookmark and Share

Fundaţia Calea Victoriei organizează pe 5 ianuarie, de la ora 19.00, cea de-a patra ediţie a Concertului Extraordinar de Anul Nou. La Sala Radio vor putea fi ascultate în interpretarea Symphactory Orchestra, într-o formulă impresionantă de 72 de muzicieni, dirijată de Tiberiu Soare, suitele "Spărgătorul de nuci" de P. I. Ceaikovski şi "Şeherazada" de N. Rimski-Korsakov. 
Joi, 12 ianuarie 2017, de la ora 19:00, tot Sala Radio va găzdui recitalul "Anul Nou în stil Stradivarius" susținut de violonistul Răzvan Stoica și pianista Andreea Stoica. Programul combină muzica clasică şi tango-ul, precum Sonata "Trilul Diavolului" de Giuseppe Tartini, Dansurile spaniole de Pablo de Sarasate şi tangourile lui Astor Piazzolla din Suita "Histoire du Tango". La finalul concertului va avea loc lansarea noului album semnat de Răzvan Stoica pentru Universal Music România, "Strad Style", urmată de o sesiune de autografe și posibilitatea de a dialoga cu interpreţii. 
 

Concerte de Anul Nou de la Berlin şi Viena - la Radio România Muzical!

Bookmark and Share

Cele mai frumoase Concerte de Anul Nou vin la dumneavoastră prin intermediul Radio România Muzical. Mâine, 31 decembrie, de la ora 18.25, puteţi urmări în transmisiune directă Concertul Orchestrei Filarmonicii din Berlin, dirijat de Sir Simon Rattle. Acest eveniment festiv are pe afiş uvertura operei "Colas Breugnon" de Dmitri Kabalevski, Concertul nr.3 pentru pian şi orchestră de Serghei Rahmaninov, piese orchestrale din suita „Façade” de William Walton - în aranjamentul lui Simon Rattle şi Dansuri slave op.72 de Antonin Dvorak. Solistul acestui concert este apreciatul pianist rus Daniil Trifonov. Iar duminică, de la ora 12.15, puteţi asculta la Radio România Muzical, tradiţionalul Concert de Anul Nou al Orchestrei Filarmonicii din Viena, dirijat de această dată de Gustavo Dudamel. În program: lucrări de Franz Lehár, Emile Waldteufel, Johann Strauss–fiul, Johann Strauss–tatăl, Josef Strauss, Eduard Strauss, Franz von Suppé, Carl Michael Ziehrer şi Otto Nicolai. Ambele concerte vor fi comentate de Anca Ioana Andriescu. 
 

Concurs pentru vioara Guarneri - Catedrala, pe 12 ianuarie 2017

Bookmark and Share

În data de 12 ianuarie 2017, de la ora 11.00, se va organiza la sediul din Bucureşti al Muzeului George Enescu un concurs pentru darea în folosinţă a viorii Guarneri - Catedrala. Concursul este deschis violoniştilor cetăţeni români cu domiciliul în România, care pot face dovada unei importante cariere solistice naţionale şi internaţionale, cu cel puţin cinci premii la concursuri internaţionale. Vioara va fi atribuită în folosinţă pe o perioadă determinată, de maximum cinci ani. Se pot înscrie la concurs violoniștii cu studii superioare de lungă durată (profil muzical), care au urmat cursuri/studii de perfecţionare în domeniu, care pot oferi o listă selectivă a recitalurilor şi concertelor susţinute în ţară şi străinătate, în ultimii cinci ani, o listă selectivă a înregistrărilor, o listă a concursurilor de prestigiu la care a participat candidatul în ultimii 15 ani 
Dosarul poate fi depus până la data de 6 ianuarie 2017, ora 13.00, la secretariatul Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti. Candidaţii vor fi examinaţi de către un juriu alcătuit din personalităţi ale vieţii muzicale. 

Vizualizări: 41

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor