altmarius

cultură şi spiritualitate

Bucuresti

Manifestări in cadrul Săptămanii Internaţionale a Muzicii Noi

Festivalul "Săptămana Internaţională a Muzicii Noi", ajuns la ediţia cu numărul 20, continuă cu o serie de manifestări: la ora 12,00, in "Magicland" - spaţiul neconvenţional din curtea Palatului Cantacuzino - incepe un spectacol interactiv dedicat copiilor, ce va fi realizat sub indrumarea compozitorului german Thomas Beimel. De la ora 15,00, in Aula Palatului Cantacuzino, Trio "Contraste", alcătuit din flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, pianistul Sorin Petrescu şi percuţionistul Doru Roman, va interpreta, alături de invitatul Marius Hoghi - tubă, lucrări din creaţia compozitorilor Octavian Nemescu, Vladimir Scolnic şi Horia Şurianu. Sub genericul "I am Alive!", membrii ansamblului "Icon Arts" vor prezenta, in două reprize, lucrări aparţinand unor compozitori tineri, in primă audiţie absolută: prima parte a programului va avea loc in Complexul AFI Palace Cotroceni, de la ora 17,00, iar cea de-a doua parte - la Muzeul Naţional de Geologie, incepand cu ora 19,30. Pentru pasionaţii muzicii electroacustice, la ora 18,00 se derulează, in spaţiul "Magicland", un concert intitulat "Sambăta sonoră", organizat in colaborare cu Groupe de Recherche Musicale din Paris. Seara se va incheia in Studioul de Operă al Universităţii Naţionale de Muzică, prin concertul ansamblului "Trio Ioachimescu", format din Anca Vartolomei - violoncel, Matei Ioachimescu - flaut şi Călin Ioachimescu - live electronics. Ora de incepere: 21,00.

Cristian Mandeal dirijează Orchestra de Tineret a Romaniei

Cristian Mandeal se va afla in această seară la pupitrul dirijoral al Orchestrei de Tineret a Romaniei, cu prilejul unui concert programat in Sala Mare a Ateneului Roman şi intitulat "Spring Music Flavours". Cu acest prilej, vor putea fi ascultate - incepand cu ora 19,00 - lucrări din creaţia compozitorilor Wolfgang Amadeus Mozart, Luigi Boccherini, Felix Mendelssohn şi Edvard Grieg. Alături de membrii ansamblului orchestral se vor afla tineri solişti - cantăreţi şi instrumentişti. Seara muzicală este organizată in colaborare cu Asociaţia Culturală "Lanto Arte". Concertul va fi precedat de un cocktail. Intrarea se face pe bază de invitaţii.

Stiri din tara

Recital la Casa de Cultură din Buşteni

La Casa de Cultură din Buşteni este programat, cu incepere de la ora 18,30, recitalul susţinut de pianista timişoreană Andreea Dumitrescu in cadrul Stagiunii Muzeului Naţional "George Enescu"; in program vor putea fi ascultate lucrări de Maurice Ravel, Camille Saint-Saëns şi Serghei Prokofiev -inspirate din lumea copiilor; momentele muzicale vor fi alternate cu fragmente din poveşti lecturate de Mirela Puia. Cu acest prilej, publicul va putea admira o serie de ilustraţii realizate de elevi de la Colegiul Naţional "Ion Vidu" din Timişoara.

"Bal mascat", pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski" din Constanţa

Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski" din Constanţa prezintă spectacolul "Bal mascat" de Giusepe Verdi, cu Koichi Inoue din Japonia la pupitrul dirijoral. In cadrul reprezentaţiei ce va avea loc de la ora 19,00, rolurile principale le revin sopranei japoneze Setsuko Iizuka - "Amelia", mezzo-sopranei Lucia Cicoară - "Ulrica", tenorului Daniel Stoica - "Riccardo" şi baritonului Ştefan Ignat - invitat de la Opera Naţională Bucureşti - in rolul "Renato". Regia artistică este semnată de Carmen Dobrescu.

Spectacol de muzică tradiţională şi dans indian, la Filarmonica din Craiova

La Filarmonica "Oltenia" din Craiova este programat un spectacol de muzică tradiţională şi dans indian, ce va fi oferit de membrii ansamblului "Turya Classical". Invitată in cadrul evenimentului va fi dansatoarea indiană Reena Singh. Ora de incepere a serii muzicale ? organizate in colaborare cu Centrul Cultural Indian Tansen pentru Europa - este 19,00.

Premieră pe scena Operei Naţionale Romane din Cluj-Napoca

Spectacolul cu opereta "Orfeu in Infern" de Jacques Offenbach va fi prezentat in premieră in această seară la Opera Naţională Romană din Cluj-Napoca; in rolurile principale se vor afla, de la ora 18,30, tenorul Cristian Mogoşan - in rolul titular şi soprana Cristina Simionescu, invitată de la Opera Naţională Iaşi - "Euridice". Conducerea muzicală ii aparţine lui Adrian Morar, iar regia artistică - Mihaelei Bogdan.

La Opera din Braşov: "Falstaff"

Pe afişul Operei din Braşov de astăzi figurează spectacolul "Falstaff" de Giuseppe Verdi, realizat regizoral de Cristian Mihăilescu. Sub conducerea muzicală a lui Florin Zamfir evoluează incepand cu ora 18,30 baritonul Eugen Secobeanu - in rolul titular, soprana Ioana Mărgărit - "Alice Ford", mezzo-soprana Gabriela Hazarian - "Meg Page", tenorul Mihai Irimia - Fenton şi basul Gabriel Oană -"Pistola".

Seri de muzică şi poezie la Castelul Peleş din Sinaia

La Castelul Peleş din Sinaia, soprana Georgeta Stoleriu concertează in compania pianistului Valentin Radu - muzician stabilit in Statele Unite ale Americii - cu prilejul unui recital organizat in colaborare cu Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi Uniunea Criticilor Muzicali "Mihail Jora". Intitulat "Seri de muzică şi poezie la Castelul Peleş", programul incepe la ora 17,00 şi cuprinde lucrări de Georg Friedrich Händel, Felix Mendelssohn, Robert Schumann şi George Enescu.

Actualitatea muzicala internationala

"Nicolas Simion Group", la Idar-Oberstein

Membrii ansamblului "Nicolas Simion Group" concertează in cadrul Festivalului "Jazztage" de la Idar-Oberstein, oraş situat in vestul Germaniei. Recitalul se desfăşoară la Centrul "Maler-Wild" din localitate, iar programul cuprinde lucrări muzicale din sfera ethno şi world-jazz.

Astăzi se incheie, la Bruxelles, finala Concursului Internaţional "Regina Elisabeta"

La Palatul de Arte Frumoase din Bruxelles se incheie astăzi finala celei de-a 16-a ediţii a Concursului Internaţional "Regina Elisabeta", dedicată iin acest an tinerilor pianişti şi incepută pe data de 3 mai; vă reamintim că printre cei 63 de participanţi provenind din 19 ţări s-a numărat şi Alina Elena Bercu. Pe tot parcursul acestei săptămani, cei 12 finalişti - desemnaţi de juriul din care face parte, intre alţii, şi Valentin Gheorghiu - au fost acompaniaţi de membrii Orchestrei Naţionale a Belgiei, conduşi de dirijoarea americană Marin Alsop. Laureaţii concursului - anunţaţi la finalul serii - vor evolua intr-un concert ce va avea loc pe 10 iunie.

Vizualizări: 21

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

199 state 

(ultimul: Sint Maarten)

Numar de steaguri: 263

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 43

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor