altmarius

cultură şi spiritualitate

'Cavalleria rusticana' și Paiațe' - a patra reprezentație pe scena Operei Naționale București
Dipticul format din spectacolele „Cavalleria rusticana” de Pietro Mascagni şi „Paiaţe” de Ruggiero Leoncavallo este propus într-o nouă reprezentație pe scena Operei buureștene, în regia lui Ion Caramitru şi sub conducerea dirijorului Adrian Morar. Din distribuţia primului titlu fac parte soprana Silvia Sorina Munteanu, mezzosopranele Sorana Negrea, Sidonia Nica, tenorul Alin Stoica şi baritonul Vicențiu Țăranu, iar în cel de-a doilea vor evolua, ca solişti, soprana Irina Iordăchescu, tenorii Daniel Magdal, Valentin Racoveanu și Alexandru Constantin şi baritonul Lucian Petrean. Cele două creații pot fi urmărite, la Opera Națională București, începând cu ora 18:30. 
Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica și pictura', cu Bucharest Winds Ensemble

Proiectul „Clasic e fantastic” își extinde aria de desfășurare și îi învață astăzi pe copii, în Sala Mare a Ateneului Român, „cum să înțeleagă muzica și pictura”. „Tablourile dintr-o expoziție” de Modest Musorgski vor fi prezentate, de la ora 11:00, de flautista Ioana Bălașa, oboistul Cosmin Sperneac, fagotistul Laurențiu Darie, Constantin Urziceanu - la clarinet și Sorin Lupașcu - la corn, care alcătuiesc ansamblul „Bucharest Winds”. 
Evenimentul este organizat de Ars Ventus, în colaborare cu Centrul Național de artă Tinerimea Română. Valentin Ghiță este coordonator artistic, iar prezentarea va fi realizată de muzicologul Cristina Sârbu. 
Ballet a la carte', din nou la Opera din Cluj-Napoca
Opera Națională din Cluj-Napoca vă invită în această seară să urmăriți o nouă reprezentație a spectacolului coregrafic „Ballet a la carte”. Acesta este un triptic care integrează momente dansante selectate de coregrafii Boris Nebyla și Pavel Rotaru – maestrul baletului Operei române clujene – pe un suport scenografic semnat de Valentin Codoiu. Coregrafia înglobează elemente de dans contemporan, clasic, neo-clasic și modern. Spectacolul este creionat pe muzici semnate de Claude Debussy, Camille Saint-Saens, Gaetano Donizetti, Georges Bizet și Rodion Șcedrin, iar ora de începere este 18:30. 
'Văduva Veselă', pe afișul Operei Naţionale Române din Timişoara
Publicul timişorean este invitat astăzi să urmărească din nou spectacolul „Văduva veselă”, pus în scenă de Opera Naţională Română din municipiu. Opereta lui Franz Lehár va fi adusă la viaţă în versiunea regizorală a lui Mario de Carlo, iar în distribuţie îi regăsim, printre alții, pe Camil Mara, Crina Vezentan, Cristian Rudic și Mihaela Marcu. Conducerea muzicală este asigurată de Mihaela Silvia Roşca. Spectacolul începe la ora 19:00. 
 
Ansamblurile 'Academic' și 'Percutissimo', în recital la Filarmonica din Timișoara
De la ora 19:00, Sala „Capitol” a Filarmonicii „Banatul” din Timișoara găzduiește recitalul susținut de Cvartetul de Clarinete „Academic” al Filarmonicii „Gheorghe Dima” din Brașov și de Ansamblul „Percutissimo” al Facultăţii de Muzică din Timişoara - coordonat de Doru Roman. Pe afiş sunt înscrise, printre altele, titluri de lucrări de Astor Piazzolla, Petre Marcel Vârlan, Colin Bright şi Alec Templeton. 
 

 

Vizualizări: 106

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 42

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

1 stat are peste 20,000  clickuri (Italia)

2 state au peste 10.000 clickuri (Franta,  Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell &Steiner - 3

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:50pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Bohlau - 1

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:30am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner - 2

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:26am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner

Creat de altmariusplus Mar 14, 2012 at 3:01pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Mar 14, 2012.

Grosse Kunstfuhrer: Maribor

Creat de altmariusconcurs Feb 22, 2012 at 1:08pm. Actualizat ultima dată de altmariusconcurs Feb 22, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor