altmarius

cultură şi spiritualitate

O nouă zi de 'Green Hours Jazz Fest'
Bookmark and Share
Începând din 31 mai și până mâine, 3 iunie, Clubul Greenhours oferă bucurestenilor ediția cu numărul 10 a „Greenhours Jazz Fest”. Artiști din 11 tări își prezintă proiectele muzicale, în cursul acestor patru zile de festival, găzduiți de grădina discretă și primitoare din Calea Victoriei nr.120. Astăzi, începând cu ora 18:00, organizatorii propun o seară dedicată exclusiv pianului, cu trei recitaluri susținute de muzicieni importanți ai scenelor europene. Vor putea fi ascultați elvețianul Nik Bärtsch, Mircea Tiberian, din România și, în încheiere, din Polonia, Leszek Możdżer. 
 
Festivalul 'Opera copiilor' - o nouă zi
Bookmark and Share
Festivalul Opera copiilor, ajuns la ediția cu numărul patru și organizat de Opera Comică pentru Copii în perioada 29 mai - 3 iunie, sărbătorește ziua copiilor și le oferă acestora diverse spectacole și surprize, propunând totodată şi activități pentru întreaga familie: spectacole în aer liber, un târg educațional, workshop-uri și ateliere, spaţii de joacă şi concursuri. Programul de astăzi începe la ora 10:00, cu spectacolul „Viața lui Mozart”, care se va relua și de la ora 12:00 în Sala „Mozart”. De la orele 11:00 și 17:00, Sala Mare a instituției găzduiește celebrul musical „Sunetul muzicii” de Richard Rodgers și Oscar Hammerstein, care va putea fi urmărit în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu. Și tot de la 11:00, cu reluare de la ora 13:00, Opera Comică pentru Copii prezintă spectacolul de balet „Mirandolina”, creație a coregrafului Mihai Babușka, inspirat de piesa de teatru „Hangița” de Carlo Goldoni. Acesta din urmă se va desfășura în ambianța Sălii UnderGrant. 
Intrarea publicului la toate evenimentele este liberă. 
 
Recital de canto şi pian, pe scena Sălii mici a Ateneului Român
Bookmark and Share
Studenţii pregătiți de soprana Iulia Isaev, de la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, propun în această seară, în Sala mică a Ateneului Român, recitalul intitulat „Reverii muzicale”. Soliștii vocali Cristina Fieraru, Virineia Pîrnău, Codruţa Poșchină, Graţiela Solomon, Dorin Rohat, Diana Alexe și Laura Marin, alături de invitata lor, soprana Amelia Stoicescu, vor fi acompaniați la pian de Violetta Ștefănescu. Programul este unul divers, cuprinzând, printre altele, opusuri de Johann Sebastian Bach, Franz Schubert, Serghei Rahmaninov, Johannes Brahms, George Enescu și Marțian Negrea. Ora de începere este 19:00. 
 
'Turandot', din nou la Opera Naţională Bucureşti
Bookmark and Share
„Turandot” este titlul propus în această seară, de la ora 18:30, de Opera Națională București. Creaţia lui Giacomo Puccini este prezentată în versiunea regizorală imaginată de Ștefan Neagrău. La pupitrul dirijoral se va afla Tiberiu Soare, iar invitații serii sunt tenorul Daniel Magdal - „Calaf” și soprana Lăcrimioara Cristescu - „Liu”. În rolul principal va putea fi ascultată soprana Madeleine Pascu, iar din distribuție mai fac parte Valentin Racoveanu - „Altoum”, „Timur” - basul Iustinian Zetea, la debut în acest rol, baritonul Florin Simionca - „Ping”, tenorii Liviu Indricău - „Pang”, Andrei Lazăr - „Pong” şi baritonul Ion Dimieru - „Mandarinul”. 
 

Ştiri muzicale din ţară

Turneul Internaţional 'Stradivarius' poposeşte la Timişoara
Bookmark and Share
La Filarmonica „Banatul” din Timișoara are loc astăzi, de la ora 19:00, un nou recital din cadrul Turneului Internațional „Stradivarius” susţinut de violonistul Alexandru Tomescu și de pianista Angela Drăghicescu. Aflat la cea de-a XI-a ediţie, turneul este intitulat, de această dată, „Balada, un secol de muzică” şi include 17 concerte în România și o serie de concerte în străinătate. 
Repertoriul propus publicului în acest an cuprinde Mica suită de Mihail Jora, Temă cu variațiuni din Sonatina op. 1 de Dinu Lipatti, Legenda, Aubade și Hora Unirii de George Enescu, Siciliana de Constantin Nottara, Serenada de Mircea Chiriac, precum și Habanera din creația lui Dumitru Capoianu, Sonatina de Tiberiu Olah și aranjamentul pentru vioară, pian și cor al Baladei de Ciprian Porumbescu, realizat de Grigore Cudalbu și interpretat cu participarea Corurilor Naționale din programul „Cantus Mundi” și a Corului de Copii Radio. 
Turneul „Stradivarius” susține o cauză socială și de interes public - „Sunet pentru sănătatea copiilor”, proiect derulat de organizația neguvernamentală „Life Educational for All”,care se preocupă de dotarea cu audioteci a saloanelor pentru copii din spitalele din ţară, dar și cu aparatură electronică tv, dvd player, audioplayer, căști, dvd, cd-uri, cu jocuri, instrumente muzicale pt copii, cărți de desenat și de citit și diverse consumabile. 
 
Analia Selis şi grupul 'ArgEnTango' cântă la Castelul Peleş
Bookmark and Share
Sala de muzică a Castelului Peleș găzduiește în această după-amiază, de la ora 16:00, un concert ai cărui protagoniști sunt vocalista Analia Selis, care va fi acompaniată de membrii grupului „ArgEnTango”: violoncelistul Răzvan Suma, pianistul Mariano Castro, bandoneonistul Omar Massa si violonistul Rafael Butaru. Muzicienii propun publicului o întâlnire cu tangoul argentinian tradițional. Evenimentul este înscris în cadrul Stagiunii „Sunetul Muzicii”, manifestare ajunsă la ediția a zecea, organizată de Muzeul Național Peleș și de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România. 
Accesul se face pe bază de invitație, care poate fi obținută scriind la adresa: peles.ro@gmail.com. 
 
'Tosca' deschide 'Luna Puccini' la Opera din Braşov
Bookmark and Share
Astăzi, 2 iunie 2018, începând cu ora 18.30, la Opera din Brașov este programată o nouă reprezentație a spectacolului „Tosca” de Giacomo Puccini. 
Regia a fost semnată, în anul 2013, de italianul Matteo Mazzoni, iar scenografia îi aparține Rodicăi Garștea. Printre vocile ce își propun să încânte publicul brașovean se numără tenorul Cosmin Marcovici, invitat de la Opera Națională Română din Iași, baritonul Lucian Petrean, ce activează în prezent la Opera Națională București și soprana Cristina Radu, care va interpreta, la debut, rolul „Floria Tosca”. La pupitrul dirijoral se va afla Nicolae Dohotar, invitat de la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău. 
La opera brașoveană, odată cu acest spectacol, debutează „Luna Puccini”, organizată ca un omagiu adus compozitorului italian, la împlinirea a 160 de ani de la naștere. Alături de „Tosca”, spectatorii vor avea ocazia să mai asculte și alte titluri din creația pucciniană: „Boema”, pe 9 iunie și „Gianni Schicchi”, pe 17 iunie, în cadrul Studioului Experimental de Operă, pentru care își vor da concursul studenți ai Facultății de Muzică de la Universitatea „Transilvania” din Brașov. 
 

Vizualizări: 11

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

Statistici

Free counters!
Din 15 iunie 2009

190 state (ultimul: Fiji)

Numar de steaguri: 253

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 52

1 stat are peste 550,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 75.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

9 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Austria, IrlandaIsraelGreciaElvetia , Brazilia, Suedia)

35 state au peste 100 clickuri

26 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. COLTUL COLECTIONARULUI

http://www.coltulcolectionarului.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15. GALERIILE CISMIGIU

http://www.galeriile-cismigiu.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

29. FILME DOCUMENTARE

http://www.filmedocumentare.com/filme-a-z/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. ISTORIA ROMANIEI

http://istoriaromaniei.com/wp/

32. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

33. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

36. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2018   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor