altmarius

cultură şi spiritualitate

'Drumul spre celebritate' - gala laureaţilor

Bookmark and Share

La Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia, în finalul acestei săptămâni, un număr impresionant de tineri pianişti din întreaga ţară, cu vârste cuprinse între 6 și 26 de ani s-au înfruntat în cadrul Concursului "Drumul spre celebritate" care, în afara unor premii în bani, crează reale oportunităţi de afirmare. 
Muzicieni din Cluj, Timişoara, Piteşti, Bacău, Ploieşti, Focşani, Galaţi, Bucureşti, dar şi studenţi ai unor importante universităţi din Olanda şi Finlanda au evoluat, pe șapte categorii de vârstă, începând de vineri, 31 martie 2017, în fața unui juriu alcătuit din pianistul Vlad Dimulescu, Monica Isăcescu – realizator Radio România Muzical şi iniţiatoare a proiectului “Zilele Lipatti” şi Sebastian Gheorghiu – director ExcesMusic, director al Festivalului „ICon Arts” . Gala competiției are loc astăzi, de la ora 12,00, intrarea fiind liberă. 
 

La Ateneu se deschide Festivalul 'Chei'

Bookmark and Share

Tot la Ateneu și tot în Sala Mare dar seara are loc concertul vocal-simfonic ce deschide ediția a IX-a a Festivalului "Chei", organizat de Universitatea Națională de Muzică din București. 
Își dau concursul, de la ora 19,00, Orchestra Universitaria și Corul Universității dirijate de Tiberiu Soare. Pe afiș: Pavana pentru o infantă defunctă de Maurice Ravel, Recviemul în do minor de Michael Haydn și Simfonia în re minor aparținând creației lui César Franck. 
Soliști sunt soprana Amaya Arrieta Vargas, mezzo-soprana Antonela Bârnat, tenorul Ionuț Popescu și basul Ioan Brehuiescu. 
 

Şlagărele muzicii simfonice (I) - în seria 'Clasic e fantastic'

Bookmark and Share

În ciclul de concerte educative "Clasic e fantastic" de la Ateneul Român sunteți invitați în această dimineață de 2 aprilie 2017 să urmăriți primul moment al unei noi serii intitulate "Șlagărele muzicii simfonice". Orchestra şi Corul Colegiului Naţional de Arte “Dinu Lipatti” dirijate de Nicolae Racu și Ștefan Andrei Racu vor interpreta, între altele, Rapsodia română nr. 1 de George Enescu, uvertura operei "Wilhelm Tell" de Gioachino Rossini și selecțiuni din cantata "Carmina Burana" de Carl Orff. Prezintă Cristina Sârbu. Ora de începere este 11,00. 

 

Gala Premiilor de Jazz la Hard Rock Cafe

Bookmark and Share

Fundaţia MUZZA organizează astăzi, 2 aprilie 2017, la Hard Rock Cafe din Capitală, Gala Premiilor de Jazz pentru anul 2016 - Premiile MUZZA. Ajunsă la ediţia a XV-a, Gala din acest an îi are ca invitaţi, printre alţii, pe pianistul Sorin Zlat, vocalista Anamaria Maranda, grupurile Secret Formula și Border Split. Toate formaţiile premiate vor susţine micro-recitaluri pentru iubitorii de jazz și blues. Ediția actuală se dorește şi un modest omagiu adus regretaților muzicieni plecați dintre noi în anul precedent: Adrian Enescu, Marin Petrache Pechea și Marius Popp. 
Prezintă Anca Romeci și Alexandru Șipa. Ora de începere - 18.30. 
 

Festivalul Jazz in church la final

Bookmark and Share

Festivalul Internațional "Jazz in church" își derulează în această seară, la Biserica Lutherană din Capitală, ultimul act al actualei ediții. Concertul final este unul cu muzicieni din Italia şi Elveţia, în fața publicului aflându-se, de la ora 19.00, pianistul Giovanni Guidi, trompetistul Luca Aquino și bateristul Michele Rabbia, toţi trei originari din Italia. Iar de la ora 20.00, pianistul Stefan Rusconi şi violonistul Tobias Preisig, muzicieni născuţi la Zurich propun încă o mostră a noului jazz european. 
 

Ştiri muzicale din ţară

Silvia la Teatrul Nae Leonard din Galați

Bookmark and Share

Teatrul "Nae Leonard" din Galaţi prezintă astăzi, 2 aprilie, opereta în două acte ”Silvia” de Emmerich Kálmán. Spectacolul în regia lui Cristian Mihăilescu îi aduce pe scenă pe Mihaela Alexa, Adelina Diaconu, Adrian Mărginean, Silvia Alice Niţă, Teodor Niță, Alexandru Dobre și Mitică Belciugan. Dirijor - Eugen Dan Drăgoi. Ora de începere este 18.00. 
 

Dragoste de țigan - la Opera Maghiară din Cluj-Napoca

Bookmark and Share

Iuitorii muzicii lui Franz Lehar din Cluj-Napoca pot urmări în această seară de 2 aprilie 2017 spectacolul ”Dragoste de țigan” de Franz Lehar, producţie a Operei Maghiare din Cluj-Napoca în colaborare cu Teatrul de Operetă din Budapesta. În distribuție: Balázs Borbála, Fülöp Márton, Hary Judit, Szabó Levente, Livia Chiuariu și Madarász Lóránt, printre alții. Spectacolul, dirijat de Kulcsár Szabolcs, începe la ora 18.00. 
 

Elixirul dragostei cu Laura Eftimie şi Doru Iftene în distribuţie la Constanţa

Bookmark and Share

Celebrul titlu al lui Gaetano Donizetti, "Elixirul dragostei", figurează astăzi, 2 aprilie 2017 pe afişul Teatrului Naţional de Operă şi Balet din Constanţa. Sub conducerea lui Sebastian Pascale, evoluează în distribuţie Laura Eftimie, Doru Iftene, Daniel Pop, Marius Eftemie şi Mihaela Ionescu. Ora de începere este 19.00. 
 

Marius Vlad Budoiu este Tannhauser pe scena Operei din Cluj-Napoca

Bookmark and Share

Unul dintre cele mai iubite spectacole wagneriene, "Tannhauser", poate fi urmărit astăzi, 2 aprilie 2017, pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, în regia Mihaelei Bogan și scenografia Vioricăi Petrovici. În rolul principal evoluează tenorul Marius Vlad-Budoiu, alături de care pe scenă se vor mai afla Carmen Gurban, Geani Brad, Iulia Merca, Sergiu Coltan și Corneliu Huțanu. Dirijează Jozsef Horvath. Ora de începere, 18.30. 
 

Premieră la Opera Naţională Română din Timişoara

Bookmark and Share

Opera Naţională Română din Timişoara propune în această seară de 2 aprilie 2017 o nouă montare a operei "Carmen" de Georges Bizet, în regia lui Silviu Purcărete şi scenografia lui Dragoş Buhagiar. Evoluează, ca solişti, Gabriela Varvari, George Proca, Bogdan Zahariea, Dan Patacă, Narcisa Brumar. Orchestra, corul şi ansamblul de balet ale Operei Naţionale Române Timişoara sunt conduse de David Crescenzi. Participă, de asemenea, Corul de copii al Colegiului Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara. Spectacolul începe la ora 19.00. 
 

Concert caritabil de Ziua Internațională a Conștientizării Autismului la Prejmer

Bookmark and Share

Spectacol caritabil, de Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, la Centrul Cultural „Stefan Ludwig Roth” din Prejmer, județul Brașov. Intitulat „Îmbrățișează diferența”, evenimentul are ca scop strângerea de fonduri pentru copiii cu tulburări din spectrul autist. De altfel, spectacolul are loc chiar la data când, la nivel mondial, este marcată Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Invitați sunt, între alţii, balerinii Emilia și Dorin Mirea dar și membrii Cvintetului vocal „Anatoly”. 
Valoarea unei invitații la acest spectacol este de 30 de lei, iar acestea pot fi procurate de la asociațiile organizatoare: Theoemydor și Rază de speranță. 
 

Vizualizări: 87

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor