altmarius

cultură şi spiritualitate

Ştiri muzicale din ţară

Se deschide Academia Sighişoara 2019
Bookmark and Share
Asociația Cultura Viva Sighișoara, cu sprijinul Municipiului Sighișoara, organizează, de astăzi şi până în 10 august 2019, cea de-a XXVI-a ediție a festivalului–școală ”Academia Sighișoara”. Manifestarea are ca scop împărtășirea muzicii de înaltă calitate și de a o face accesibilă în mod egal pentru toată lumea, promovarea artiștilor și compozitorilor contemporani din ţară şi străinătate, promovarea repertoriului autohton și universal. Vor beneficia de cursuri de măiestrie peste 40 de tineri interpreţi cu vârste cuprinse între 15 şi 35 de ani, la următoarele specializări: canto, pian, vioară, violă, violoncel şi contrabas. Între profesorii care vor putea fi urmăriţi: violoniştii Adelina Oprean, Alexandru Gavrilovici, Vladimir Lakatos, violoncelistul José Enrique Bouché Babiloni, violistul Guran Endre, Collin Hansen - profesor de canto din Statele Unite ale Americii. 
Pe parcursul celor 10 zile, va avea loc o serie de zece concerte susținute de profesorii, artiștii și studenții Academiei Sighișoara 2019. Primul concert va fi susţinut în această seară, de la ora 20,00, în Sala Primăriei şi se intitulează "Copii la joacă". Îl susţin pianistul Viniciu Moroianu, violoniştii Adelina Oprean şi Alexandru Gavrilovici, care vor interpreta lucrări de Dinu Lipatti, Constantin Silvestri şi Artur Honneger. 
 

Actualitatea internaţională

Edward Gardner îi succede lui Vladimir Jurowski în fruntea Orchestrei Filarmonice din Londra
Bookmark and Share
Orchestra Filarmonică din Londra şi-a anunţat noul dirijor principal, odată cu deschiderea stagiunii 2021-2022. Este vorba despre muzicianul în vârstă de 44 de ani Edward Gardner care devine, astfel, primul britanic ce conduce orchestra amintită de la finalul anilor '60 şi până în prezent. Contractul iniţial, pentru o perioadă de cinci ani, prevede cel puţin 10 săptămâni de colaborare directă în fiecare stagiune. 
Edward Gardner îi succede, în poziţia amintită, lui Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului Internaţional "George Enescu". Meritele lui Jurowski se contabilizează, la finalul acestei colaborări, în numirea sa pe poziţia de dirijor de onoare. 
Edward Gardner (care este, în momentul de faţă, dirijorul principal al Filarmonicii din Bergen, Norvegia), a condus pentru prima oară Orchestra Filarmonică din Londra în 2003. 
 
Fabio Luisi părăseşte "Maggio Musicale Fiorentino"
Bookmark and Share
Dirijorul italian Fabio Luisi şi-a anunţat retragerea din poziţia de director artistic al Festivalului "Maggio Musicale Fiorentino", cu efect imediat. Vestea vine la câteva zile după ce Cristiano Chiarot, directorul general al festivalului, a făcut un gest similar, fiind anunţată înlocuirea sa de către Salvatore Nastasi. 
Demisia lui Fabio Luisi este privită ca gest de solidaritate cu Cristiano Chiarot. Într-un comunicat de presă, Luisi precizează următoarele: "Deciziile strategice de neînţeles din zilele precedente m-au convins că Florenţa nu are voinţa de a duce mai departe programul iniţiat de Chiarot... din nefericire, prin urmare pentru mine nu mai este posibil să continui cu actuala conducere." - a comentat artistul în vârstă de 60 de ani. 
 

Vizualizări: 4

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor