Iarna, când zăpada aspră ne scârțâie sub picioare, munții noștri ne dăruiesc priveliști năucitor de frumoase, desprinse din povești. O tură la Păltiniș/Hohe Rinne, cea mai veche stațiune montană din România, sau o urcare cu telecabina la Bâlea sunt o desfătare pentru toți iubitorii muntelui. Plus sutele de piste pe care orice temerar își poate exersa curajul sau priceperea.
Dar cum a început totul? Cum era în munții noștri pe vremea când pădurile se întindeau cât vezi cu ochii, iar cabanele, telecabinele, pistele nu existau decât poate în visurile unor temerari? Când nici vorbă nu era de drumuri, iar voluntarii cărau pe poteci înguste mii de cărămizi în rucsacuri pentru a pune bazele primelor adăposturi montane. Pe vremea când oamenii săpau tuneluri prin nămeții cât casa, iar schiurile se șlefuiau în atelierele dogarilor.
Prin acest articol, sania noastră va aluneca printre ierni de povești, evenimente și amintiri, până la ceea ce a însemnat prima cabană montană din România de astăzi, prima stațiune și primele schiuri ce au bătătorit zăpada pe o pârtie din Carpații cu adevărat sălbatici de odinioară. Sporturile de iarnă au o istorie oficială relativ recentă în România, iar apariția lor este legată de doi factori principali: pe de o parte activitateaSiebenbuergischer Karpaten Verein (SKV), tradusă în limba română cu numele de Asociația Carpatină Transilvană, și pe de cealaltă cea a Casei Regale a României.
Voltaire recomanda ca o reţetă a fericirii umane: trupul unui atlet şi sufletul unui înţelept. Fără îndoială, trupul, mintea şi sufletul fac o triadă indisolubilă, iar aceasta pare a fi și abordarea organizației Siebenbuergischer Karpaten Verein, pe scurt SKV, în munții noștri. Despre cine a fost și este SKV, despre amprenta ei la începuturile turismului montan și despre Păltiniș, cea mai veche stațiune montană de la noi, v-am povestit pe larg aici, dorind să zăbovim acum doar pe rolul lor de întemeietori și promotori ai turismului și sporturilor de iarnă în România.
Nu este de mirare că schiatul ca sport a apărut mai întâi în Transilvania, unde a ajuns direct din Austria sau Germania, sub influența etnicilor germani și a SKV-ului. Multă vreme ele au rămas o pasiune a clasei mai înstărite, în condițiile în care schiurile sau patinele erau importate din spațiul german, iar prețurile nu erau la îndemâna oricui. Pe Valea Prahovei sporturile de iarnă au fost aduse apoi mai ales de către Casa Regală, ca o modă de bonton, ce a atras rapid crema societății bucureștene. În orașe, patinoarele de pe lacuri sau cele artificiale erau un loc preferat de distracții, la sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului XX, până în interbelic, când ideea de petrecere a timpului liber de “loisir” tocmai câștiga teren și la noi.
Revenind în munți, primele trei asociații turistice montane de pe teritoriul României de astăzi au apărut în Transilvania și Banat, fiind fondate de sași și șvabi:
- Siebenburgischer Alpenverein în Kronstadt (Clubul alpin al Transilvaniei, 1873, cu sediul în Brașov)
- Banater Alpinistenclub în Caransebeș (Clubul alpin al Banatului cu sediul în Caransebeș)
- Siebenburgischer Karpaten Verein, S.K.V., 1880, cu sediul la Sibiu.
Aceasta din urmă, fondată la data de 28 Noiembrie 1880 de către membri iluștri ai sașilor din Sibiu. Cu secții răspândite treptat în toată Transilvania, Banat și la București, SKV a fost cea mai activă asociație turistică de la noi, reînființată după Revoluție. S.K.V.-ul a activat neîntrerupt timp de peste 60 de ani, până în anul 1944. Scopurile sale încă de la început au constat în a face accesibili Carpații Transilvaniei și ținuturile învecinate, de a-i cerceta din punct de vedere științific și de a răspândi rezultatele astfel obținute, de a facilita accesul pe munte prin trasee, marcaje, ghizi și cabane, și în general de a intensifica și a răspândi interesul pentru acești munți. SKV-ul a tipărit între 1881 și 1944 anuarul Jahrbuch des Siebenbürgischen Karpathen Vereins în care se publicau rezultatele cercetărilor și muncii lor în teren, toate cu caracter de pionierat în Carpații acelor timpuri.
Un alt domeniu vital căruia membrii SKV-ului i-au pus bazele a fost Serviciul de Salvare în Munți (Alpine Rettungstelle), Salvamontul se astăzi. Primele secții cu posturi de prim ajutor au fost cele din Brașov (1919) și Sibiu (1925). Tot din rândul membrilor SKV au fost și primiiinstructori de schi.
SKV-ul a reușit să ridice 60 de cabane, în aproape toate lanțurile munoase. Mai întâi au fost cabana din Piatra Craiului și Cabana Negoiu, în 1881. Apoi s-au pus bazele staţiunii Păltiniş, cu primele cinci cabane făcute acolo, cea mai veche fiind Prejba, apărută în 1887. Tot ei au marcat un reper important al Bucegilor – Cabana Omu, dată în folosinţă în 1888. Amprenta SKV asupra turismului în Carpaţi a continuat cu fondarea stațiunii Poiana Braşov şi alte zeci de cabane importante, între care Bâlea, Urlea, Şurian, Parâng, Bolboci, Mălăieşti.
Despre întemeierea Hohe Rinne, prima stațiune montană de la noi, în 1894, v-am povestit dejaaici, așa că vom fi oaspeții a alte două cabane emblematice, ale căror temelii poartă numele Asociației Carpatine Transilvane.
Paltinis/Hohe Rinne, statiunea infiintata in 1894
Cabana Postavaru – o cabană emblemă, primitoare din 1883
„în scurt timp Brașovul va fi vizitat de mult mai multă lume.(…) Scopul asociației noastre este deschiderea munților prin amenajarea și darea în folosință a drumurilor și prin construirea de cabane”. (viziunea șefului secţiunii Braşov a SKV, dr. Gustav Philippi în 1918)
Postăvarul și-a primit numele nemțesc „Schuler“ probabil pe baza faptului că venitul din pădurit îi revenea școlii (Schule) sau, mai bine spus, elevilor (Schüler) liceului brașovean (scola coronensis) întemeiat de Honterus în 1543, elevi care făceau anual, mai ales în august, o excursie în Postăvaru. Administația liceului Honterus permitea numai o dată pe lună excursii în munți (exire ad montes).
În 1857, doi liceeni de la cursul superior (Eduard Gusbeth și Eduard Copony) reușesc să urce pe Postăvar iarna, fapt excepţional pentru vremea respectivă, discutat și comentat îndelung în presă, ca și primele urcări pe timp de iarnă în Piatra Craiului din 1883, în Bucegi în 1884 și în 1890 în Piatra Mare.
Sectiunea brasoveană a SKV a construit și marcat două drumuri pe Postăvaru: „Drumul roşu“, care pornește de la actuala „Capra Neagră“ şi „Drumul albastru“, care pornește de pe Tâmpa peste Creasta Krukur. La acestea s-a adăugat în 1883 prima cabană pe Postăvaru, construită în intervalul 2 aprilie 1881 – 7 octombrie 1883. Cabana s-a numit inițial Schulerhütte – Cabana Schuler, după numele săsesc al Postăvarului. Cabana a fost extinsă în 1891, parte care și astăzi se mai poate vedea încorporată în actuala cabană, fiind cel mai vechi adapost montan în funcțiune din țară.
În Poiană, la vremea aceea nu exista nicio casă locuită permanent. Terenurile aparțineau fie orașului, fie unor persoane particulare, fie unor instituții. Se puteau vedea ici si colo numai șuri de fân. Doar turismul şi schiul au animat acest colț de natură, a cărui peisaj s-a schimbat complet într-un sfert de secol.
Schuller Schutzhaus, sursa foto: BCU Cluj
A urmat punerea în practică a unui frumos proiect: în august 1924 a fost dată în funcțiune actuala cabană„Ruia“ – primul hotel din Poiană. Fațada cu ferestrele orientate spre sud, sala de mese confortabilă și plăcută sunt o mărturie a viziunii arhitectului A. Schuller. Prin construirea de trambuline (Poiana Mieilor) de antrenament și mărirea trambulinei din Poiana Mică – mult timp singurele trambuline din țară – SKV a promovat și săriturile cu schiurile.
Curând, după Ruia, au apărut și alte clădiri în Poiană. În 1924 „Turcu-Căpățâna“, lângă Ruia, apoi mai multe case particulare mai mici, chiar câteva vile și Cabana Cercetașilor. Pe Postăvaru s-a construit în anii ´30 cabana fabricii de avioane IAR (cabana Cristianul Mare). Două noi pârtii de coborâre erau disponibile: așa numita pârtie de pe valea cu stâlpii de telefon (astăzi Pârtia Sulinar) pentru schiorii avansați și o pârtie familială peste Crucur și Drester spre Poiană, prelungită apoi cu „Drumul lui Gust“ până în oraș.
În anul 1933 s-a simțit nevoia de a avea o cabană mai mare. După planurile inginerului G. Frank au fost adăugate două săli de mese, un bar, o garderoba pentru schiuri și o cameră pentru ceruit schiurile. Lucrările au fost finanțate de către Asociație și printr-o campanie de donații. S-a efectuat multă muncă voluntară – zeci de mii de cărămizi au fost aduse în rucsacuri!
În 1935 a avut loc la Brasov cea de a 54-a adunare generală a Asociației, cu a cărei ocazie a fost sfințită „cabana cea nouă” la data de 1 septembrie 1935, de către primpreotul Dr. Konrad Möckel și i s-a conferit numele „Julius Römer-Hütte“ după merituosul membru de onoare Dr. Julius Römer.
O viață de munte deosebită a început să se dezvolte în jurul aceastei cabane, unde pe parcursul mai multor ani „părintii Postăvarului“ (Morawetz, Gust) au condus și îndrumat ziua la schi, seara la activități de cabană mulți turiști și pasionați ai schiului. Schiorii erau ca dintr-o mare familie. Era loc destul pentru toți în cabană și pe pârtii. Pe atunci mai exista încă în stare originară pădurea de basm dintre cele două cabane. Se mergea pe jos din Poiana spre Postăvaru, iar unii reușeau chiar 2-3 coborări zilnice.
În 1945, cabana Iulius Römer este naționalizată și trece impreună cu celelalte cabane SKV la nou înființatul Oficiu Național de Turism, care facea parte din Ministerul Propagandei. Imediat după reînfiintare, președinte SKV de atunci Wolfgang Werner Fuchs a depus eforturi în vederea retrocedării cabanei. Prin decizia din 6 aprilie 2004, Societatea Poiana Brașov SA restituie în natura către SKV Cabana Postăvaru și terenul aferent. Încep lucrările de recondiționare și reparație, iar cabanei îi este redată atmosfera prietenoasă de pe vremuri. Lucrările de reparație a cabanei și a instalațiilor continuă apoi sub conducerea lui Rolf Truetsch, care preia cabana din 2007 și, ajutat de intreaga familie, au făcut din redenumita cabană Iulius Römer de pe muntele Postăvaru locul îndragit care este și acum.
(Din articolul prof. Kurt Philippi „Das Märchen von Schilauf, Schulerau und Schuler“, apărut in Karpaten Rundschau, nr 4- 6, ian-feb 1983, actualizat de Marcel Sofariu)
Renăscută din propria cenușă: Cabana Bâlea Lac
Cea mai veche atestare a unei ascensiuni în acest masiv a fost consemnată de către doctorul G. Lindner în jurul anului 1700, în regiunea Bâlea-Valea Doamnei. Înainte de anul 1750 o nouă mențiune precizează prezența în zonă a căpitanului Jacob Zultner cu scopuri geografice și legate de trasarea graniței.
Prima Cabană la Lacul Bâlea a fost ridicată în anul 1904 de către Siebenburgischer Karpaten Verein și inaugurată la 29 august 1905. Era o construcție simplă din piatră prevăzută cu o singură încăpere. În anul 1937 cabanei de piatră i-a fost adăugată încă o clădire de lemn. În perioada anilor 1948 – 1949 s-au reluat lucrările pentru refacerea cabanei, noua construcție fiind inaugurată în 27 noiembrie 1949. În anul 1975 pentru facilitarea acesului la cabana și la traseele de creastă s-a amenajat linia de telecabină. În anul 1995 un puternic incendiu a distrus cabana în totalitate, dar după cinci ani, în 2000, începe reconstrucția actualei cabane.
Casa Regală a României – promotorii sporturilor de iarnă
Este cunoscut faptul că membrii Casei Regale era pasionați de sporturile de iarnă, pe care le-au introdus treptat și printre preferințele clasei bogate de la noi. După modelul regelui Carol al II-lea, un schior împătimit care-și învăța fiul, pe viitorul rege Mihai ,să schieze sau să se dea cu patinele sau al principesei Ileana care lua parte la taberele de iarnă de la Predeal, sporturile de iarnă au devenit o modă printre aristocrați. Primele curse de săniuțe, bob sau schi au avut loc în 1912, pe pajiștea din fața castelului Peleș.
În acest sens, înregistrarea următoare vă prezintă imagini de arhivă deosebit de valoroase, atât pentru perioada pe care o evocă, cât și pentru protagonistul lor: Regele Mihai la schi.
Slalom printre evenimente, momente, curiozătăți:
- Baza Olimpia – sub patina vremurilor: o clădire emblemă a sporturilor de iarnă este baza Olimpia din Brașov. Baza Olimpia a fost înființată de către SKV în 1880, cu două terenuri de tenis care iarna deveneau patinoar artificial. Clădirea din spatele terenurilor de tenis a fost construită în 1894, anul când s-a fondat aici Asociaţia Săsească de Patinaj. Complexul a rezistat mai bine de un secol, trecând prin naţionalizări, devenită apoi clubul Olimpia, renovată în 2008. Figurează astăzi pe lista monumentelor istorice ale Brașovului, deși funcționarea ei este în prezent umbrită de scandaluri și orgolii locale.
Baza Olimpia, Brasov
- În 1894 SKV a întemeiat Hohe Rinne – stațiunea Păltiniș, construind primele cabane după model austriac-tirolez.
- În 1909 are loc primul concurs de schi pe lângă Brașov. În 1911 are loc la Postăvaru prima cursă de coborare. Tot atunci are loc la Sinaia “Marele premiu al schiorilor”, pe 400 m., pe pârtia de bob.
- În 1920, în România se atesteaza prima societate de schi, la Brasov. În realitate societatea data din 1880, cu numele “Karpathia”. In 1892 exista un grup de schiori condusi de Carol Ganzert ce schiau la Clăbucetele Predealului.
- Chiar în anul inaugurării cabanei Julius Roemer din Postăvaru, a trecut pe acolo scriitorul Mihail Sebastian care câțiva ani mai târziu a publicat romanul “Accidentul”, a cărui acțiune se petrece în cea mai mare parte în zona cabanei. Împrejurimile, cabana, potecile, pârtiile și atmosfera vremii sunt descrise cu multă exactitate și farmec, iar numele SKV este menționat frecvent în cuprinsul cărții.
- Puțini știu că primele titluri de campion mondial au fost câștigate de România în 1934 și 1936 la sanie, deși condițiile de antrenament lăsau mult de dorit (aici suntem consecvenți).
- Marcantă va fi organizarea Jocurilor mondiale universitare de iarnă în 1956 în Poiana Braşov, prin care România capătă vizibilitate internaţională în cadrul acestui tip de turism.
- În anul 1931 se înființează Federația Română de Schi.
Regele Mihai la schi
Surse info:
historia.ro
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius