altmarius

cultură şi spiritualitate

 

Publicat: Ieri, 18:17
trimite pe mail

Biblioteca Institutului Cultural Român de la Viena va fi inaugurată sâmbătă, 30 august, cu ocazia Zilei Limbii Române. Evenimentul organizat în parteneriat cu Ambasada României la Viena va începe la ora 19.00 şi va fi marcat la sediul ICR Viena cu spectacolul-lectură Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu? de Daniel Bănulescu.

 

Biblioteca Institutului Cultural Român de la Viena cuprinde un număr de 11.000 de volume, 500 dintre acestea reprezentând donaţia Editurii Polirom. În colecţie se regăsesc exemplare în limba română şi traduceri în limba germană şi limba franceză, cărţi de ficţiune şi non-ficţiune, albume de artă, dicţionare, ghiduri turistice şi cărţi pentru copii.

 

Daniel Bănulescu este laureat al Premiului European de Poezie acordat deoraşul Münster (pe care l-a primit împreună cu traducătorul şi scriitorul Ernest Wichner) şi laureat al Premiului pentru Roman al Academiei Române. Lucrările sale au fost traduse în limbile germană, engleză, franceză, olandeză, maghiară, bulgară, sârbă, cehă, slovenă, suedeză. „Deşi cunoaşte sute de colegi mai talentaţi decât el, Daniel Bănulescu este încredinţat că pentru literatura mondială există doar trei mari şanse: poetul Daniel Bănulescu, romancierul Daniel Bănulescu şi dramaturgul Daniel Bănulescu.“ Daniel Bănulescu va fi prezent la eveniment, aflându-se în perioada august-septembrie la Viena ca rezident în cadrul programului Writers-in-Residence al quartier21.

Editura Polirom a fost fondată la Iaşi în anul 1995, devenind în scurt timp una dintre cele mai importante şi premiate edituri din România. Polirom editează peste 60 de serii şi colecţii acoperă 39 de domenii: literatură, eseu, jurnale, litere, filosofie, istorie, religie, psihologie, sociologie, politologie, pedagogie, asitenţă socială, studii de gen, media, relaţii publice, drept, limbi străine, informatică şi calculatoare, educaţional, economie şi afaceri, medicină, sănătate, practic etc.

Biblioteca ICR Viena şi sala de lecturi vor fi deschise zilnic, de luni până vineri, între orele 10.00 şi 17.00. Cititorii au posibilitatea de a găsi lista volumelor pe pagina de internet a ICR Viena,www.rkiwien.at, începând din data de 1 septembrie.

Vizualizări: 32

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor