Sunt cuvintele lui Romulus Vulpescu (5 aprilie 1933, Oradea-18 septembrie 2012, București)…
Francois Villon, Rabelais, Dante Alighieri, iată câțiva dintre marii scriitori tălmăciți în limba română. S-a încumetat să traducă, într-o formă exemplară, „Craii de Curte Veche” din română în franceză. A fost și un publicist remarcabil, a lucrat ca editor, dar a cochetat, deopotrivă, cu lumea teatrului[1]. Ne-a dăruit 9 volume de poezie și proză[2]: textele sale au fost preluate, în cântec, de Tatiana Stepa, Margareta Paslaru, Tudor Gheorghe…
În democrația aparențelor a dus o viață la limita sărăciei, dar nu s-a plâns celorlalți. Într-o zi de septembrie, așa cum încântă și versurile scrise de el, Romulus Vulpescu nu s-a putut impotrivi destinului; a părăsit, discret, lumea cunoscută (nu prea ai timp să-ți iei la revedere de la cei care te iubesc)…
[1] Fiind, pentru o perioadă scurtă, director al „Teatrului Mic” din București…
[2] Cele mai importante lucrări ale lui Romulus Vulpescu: „Proză – Exerciții de stil”, „Procesul Caragiale-Caion”, „Hancu – ba!”…
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius