In memoriam - Un gând de aleasă recunoştinţă şi deosebită preţuire acum, la mutarea la cereştile şi veşnicele lăcaşuri a Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Nicolae Corneanu – Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului...
Cuprins fiind de emoţie, respect şi recunoştinţă m-am tot gândit, preţ de mai multe ore, cum să-mi pot exprima, cât mai bine, în câteva rânduri, aceste stări şi sentimente faţă de viaţa, opera, activitatea şi personalitatea complexă şi completă a Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Nicolae Corneanu – Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, acum, cu prilejul mutării sale la cereştile şi veşnicele lăcaşuri… A unui distins ierarh, cu peste nouăzeci de ani de viaţă şi peste cincizeci de ani de slujire apologetică, arhierească şi mitropolitană, jertfelnică şi mărturisitoare, cu timp şi fără timp, în spiritul bunei noastre înţelepciuni şi cuminţenii tradiţionale şi autentice a Poporului nostru Românesc, din partea de Vest a Ţării!...
Constat, cu oarecare strângere de inimă, că nu este uşor să faci un asemenea lucru, mai ales pentru unul ca mine care l-am cunoscut de, relativ, puţină vreme adică de numai douăzeci şi trei de ani, în condiţiile în care a fost slujitorul şi arhipăstorul duhovnicesc, a preoţilor şi credincioşilor ce vieţuiesc în cuprinsul teritorial canonic al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Mitropoliei Banatului, de peste cincizeci de ani (de peste o jumătate de veac), fiind, până în momentul de faţă, decanul de vârstă (şi în privinţa vârstei şi în cea a vechimii în funcţie) în rândul Mitropoliţilor Bisericii Ortodoxe Române!...
În viziunea, în mintea şi în inima mea personalitatea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Dr. Nicolae Corneanu s-a conturat şi s-a identificat prin câteva trăsături şi calităţi distincte şi anume: în primul rând prin maturitatea şi bogata experienţă sau înţelepciune pastorală şi duhovnicească, prin ataşamentul faţă de valorile spirituale, perene ale poporului nostru, prin felul său de a fi, unul foarte calm, blând şi aşezat, şi, totodată, foarte firesc şi mai puţin sofisticat sau complicat; după aceea prin tenacitatea, fermitatea şi perseverenţa, prin dispoziţia pe care o avea spre intensificarea eforturilor în vederea rezolvării unei probleme, atunci când situaţia o reclama; prin cultura teologică, duhovnicească, şi nu numai, cu care a fost înzestrat, datorită muncii şi tenacităţii Înaltpreasfinţiei Sale – deoarece era un erudit, un cult şi un autodidact înnăscut, precum şi foarte consecvent cu el însuşi, de-a lungul întregii sale vieţi; prin luciditatea şi spiritul critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; apoi prin spiritul de disciplină şi bună rânduială, în primul rând cu propria sa persoană, revelat cu fiecare slujire ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte accesibil şi înţelept, coerent (dar) şi consistent, în diferite împrejurări ori cu diferite prilejuri sau ocazii!...
De asemenea, mai avea şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie, modestie şi nobleţe spirituală, interioară, ieşite din comun, care îţi inspira foarte multă încredere, confort sufletesc sau lăuntric, precum şi dragoste faţă de valorile eterne ale spiritualităţii noastre româneşti şi ortodoxe!...
Părintele Arhiepiscop şi Mitropolit Dr. Nicolae Corneanu a ajuns la o vârstă şi la o maturitate sau experienţă la care, probabil, s-a gândit mai mult la ce a fost în urmă, făcându-şi tot felul de bilanţuri cu privire la aspectele şi valenţele, diverse şi variate ale activităţii sale, care a fost una foarte folositoare multor oameni – slujitori ai altarelor sau credincioşi ai Bisericii noastre dreptmăritoare!...
Cugetând la activitatea şi la personalitatea Înaltpreasfinţiei Sale, care a fost una foarte bine conturată şi cât se poate de autentică şi de firească, mă gândesc la darul omului providenţial cu care l-a înzestrat Creatorul şi Stăpânul nostru al tuturor – Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Marele Arhiereu, pe care Înaltpreasfinţia Sa l-a cinstit şi l-a slujit întotdeauna cu toată sinceritatea, dragostea şi abnegaţia!...
M-aş bucura să ştiu că atât contemporanii cât şi posteritatea îi vor acorda, totdeauna, cinstea, recunoştinţa şi preţuirea cuvenită pentru tot ce a făcut, pentru ceea ce a fost şi a însemnat în conştiinţa şi în memoria noastră colectivă, care, mă rog lui Dumnezeu să nu fie alterată şi o spun aceasta cu mare înfrigurare fiindcă, din păcate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita, foarte repede binefăcătorii şi înaintaşii noştri dar încerc, totuşi, să–mi fac un act de încurajare şi de optimism şi să cred că ori de câte ori va fi pomenit numele său va fi pronunţat cu veneraţie şi respect pentru tot binele pe care l-a făcut atâtor oameni şi care fapte sunt consemnate de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Arhiereul Cel Veşnic în Împărăţia Sa cea cerească şi veşnică de care, ne rugăm Lui, să aibă parte!...
Aşadar, sunt deplin încredinţat, că sunt foarte mulţi oameni de rând, credincioşi şi slujitori ai Bisericii noastre strămoşeşti, care se roagă Bunului Dumnezeu, să îi dăruiască iertarea păcatelor şi aşezarea lui cu drepţii şi cu aleşii Săi, răsplătindu-i pentru faptul că i-a făcut pe ei sau pe copiii lor oameni cu şcoală teologică înaltă, încheiată, şi pe care, apoi i-a hirotonit ierarhi, preoţi şi diaconi, după care i-a instalat în eparhiile şi parohiile încredinţate lor spre păstorirea turmei celei cuvântătoare, spre Slava lui Dumnezeu – Păstorul cel Bun; apoi a târnosit şi binecuvântat atât de multe biserici şi lăcaşuri de închinare – fapt care nu poate fi uitat în istoria acestor locuri - marcate de prezenţa şi activitatea Înaltpreasfinţiei Sale, atât de prodigioasă (şi) care s-a desfăşurat pe parcursul atâtor ani; rugăciuni cărora mă alătur şi eu, dorindu-i, încă odată, dezlegarea de toate cele pământeşti şi trupeşti şi aşezarea în comuniunea şi comunitatea, cea cerească şi veşnică a Preasfintei Treimi!...
În altă ordine de idei, vom afirma şi reţine faptul, referindu-ne la câteva date biografice ale Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nicolae Corneanu, că, Duhul Domnului a împărţit păstorilor sufleteşti ai neamului nostru românesc diferite daruri duhovniceşti. Unii au fost buni şi renumiţi Părinţi Spirituali, îndreptând pe cei greşiţi, alţii au suferit pentru turma lor greutăţile vremurilor şi nu au părăsit-o la necaz. Unii au fost tari în credinţă, alţii au fost pildă de smerenie. Unii au luminat prin ştiinţa lor, iar alţii prin dreaptă cârmuire. Dragostea de carte şi credinţă l-a chemat devreme pe Înaltpreasfinţia Sa Dr. Nicolae Corneanu - Mitropolitul Banatului. Căci, este binecunoscut ataşamentul şi devotamentul dedicat şi închinat slujirii lui Dumnezeu, prin renunțarea la bucuriile personale, exemplar reprezentat de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nicolae, cu atât mai mult cu cât a fost considerat şi recunoscut sau acreditat ca fiind cel mai longeviv Arhiereu şi Ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, contemporane, căci a fost de cincizeci şi doi de ani în această funcţie, slujire şi demnitate. Foarte iubit de credincioşi, Părintele Arhiepiscop şi Mitropolit Nicolae a continuat să uimească prin puterea cu care a suportat şi îndurat toate nevoințele trupului, şi care au fost deloc uşoare, seninătatea chipului, a glasului ce a păstrat aceleaşi inflexiuni şi peste care timpul nu s-a îndurat să lase urme, precum şi nealterata sa încredere în puterea lui Dumnezeu pe care a insuflat-o permanent acelora care i s-au adresat. Cuvintele sale blânde dar pline de conţinut, mesaj şi miez au fost un sincer şi adevărat îndemn spre a merge mai departe, înfruntând vicisitudinile acestor vremuri tulburi, când oamenii se simt oarecum dezrădăcinaţi. Şi-a înţeles misiunea de la bun început, ştia că a urma acest drum al credinţei înseamnă a fi frământat, a-ţi pune întrebări, a învăţa mereu, a o lua iar şi iar de la capăt…
Înaltpreasfinţia Sa Nicolae Corneanu - Mitropolitul Banatului, s-a născut la data de 21 noiembrie anul 1923 la Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, într-o familie de preoţi. Tatăl său era Preot la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din oraşul Caransebeş, iar unchiul a fost Secretarul Episcopului Miron Cristea. Pentru că tatăl său a murit de tânăr, copilăria Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae a fost marcată de dragostea pentru cele sfinte pe care mama sa i-a insuflat-o. Între anii 1934 - 1942 a urmat Şcoala elementară şi Liceul în oraşul Caransebeş, alegând să urmeze la Bucureşti cursurile Facultăţii de Teologie. Încă din anul I publică articole pe teme patristice. La Crăciunul anului 1943 este hirotonit Diacon celibatar de către Episcopul Veniamin Nistor al Caransebeşului, în Biserica Parohiei Obreja, judeţul Caraş-Severin. Licenţiat în Teologie, după absolvirea facultăţii îşi concentrează eforturile în vederea pregătirii tezei sale de doctorat, iar la 30 iunie 1949 îşi va susţine teza cu titlul: “Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie cel Mare. Începuturile monahismului creştin pe Valea Nilului” sub coordonarea regretatului Părinte Profesor de Patrologie şi literatură Patristică Ioan G. Coman.
Revenind pe plaiurile natale, este numit Profesor suplinitor la Academia Teologică din Caransebeş şi după desfiinţarea istoricei Episcopii de aici merge la Timişoara, unde este numit în anul 1949 Secretar, apoi Referent principal la Centrul Eparhial, iar între anii 1952 - 1956 ocupă funcţia de Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului. Din anul 1956 reia activitatea în învăţământul teologic ca profesor la Seminarul Teologic din Caransebeş, unde predă greaca şi franceza până la 1 martie 1959 când devine Conferenţiar Universitar la Catedra de Îndrumări Misionare a Institutului Teologic de grad Universitar din Sibiu, predând Teologia simbolică şi Limba greacă. Dascăl de elită, cu o temeinică pregătire, dublată de un larg orizont de cultură generală, profil de enciclopedist, a format generaţii întregi, toţi cei care i-au audiat cursurile având mereu în minte şi în inimă chipul profesorului de vocaţie. Prelegerile sale atrăgeau îndeosebi prin claritate şi eleganţă în ceea ce priveşte stilul şi maniera de prezentare. Ţinuta sa sobră şi dragostea faţă de studenţi au lăsat urme de neşters în sufletele acestora.
În anul 1960 este hirotonit Preot de către viitorul şi de pie memorie Patriarh Teoctist Arăpașu, pe atunci Episcop Vicar Patriarhal, iar la 15 decembrie este ales Episcop al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului. Se călugăreşte la Mănăstirea Cernica de lângă Bucureşti, la data de 12 ianuarie anul 1961, păstrând numele de Nicolae. Este hirotonit Arhiereu în Biserica “Sfântul Spiridon Nou” din Bucureşti la 15 ianuarie 1961, de către Patriarhul Justinian Marina, împreună cu alți doi ierarhi, instalarea în funcţia de Episcop al Aradului având loc la 22 ianuarie acelaşi an, în Catedrala Episcopală din municipiul Arad.
La 17 februarie 1962, acelaşi Colegiu Electoral al Patriarhiei Române, îl alege în scaunul vacant de Arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi Mitropolit al Banatului. A fost instalat la 4 martie 1962 în Catedrala Mitropolitană din municipiul Timişoara, de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Justinian Marina şi alţi membri ai Sfântului Sinod. În anii `80 a colaborat cu Institutul Ecumenic ”Pro Oriente” din Viena - Austria susţinând mai multe prelegeri şi comunicări. Între anii 1978 - 1981 a activat ca Membru în Comitetul Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi, de asemenea, Delegatul Patriarhiei Române la instalarea Papilor Ioan Paul I şi Ioan Paul al II - lea.
A răspuns o vreme de comunităţile ortodoxe române de peste hotare. Ca ierarh s-a îngrijit de problemele administrative şi gospodăreşti din eparhie, având numeroase iniţiative printre care sprijinirea ridicării şi pictării a zeci de noi lăcaşuri de cult, restaurarea unor monumente istorico - bisericeşti din eparhie, sprijinirea mănăstirilor şi înfiinţarea Facultăţii de Teologie din Timişoara. Urmare neobositelor preocupări cărturăreşti, Înaltpreasfinţia Sa este ales, în anul 1992, Membru de Onoare al Academiei Române şi Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este “Cetăţean de Onoare” al oraşelor Timişoara, Lugoj şi Caransebeş.
În anul 1997 i s-a înmânat Premiul Grupului pentru Dialog Social “Pentru întreaga viaţă închinată adevărului, dreptăţii şi libertăţii”. În anul 2000 i s-a conferit Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Mare Cruce conferit de Preşedinţia României. În anul 2008 a primit din partea Majestății Sale Regele Mihai I Ordinul ”Crucea Casei Regale a României”, de asemenea între anii 1975 - 2012 a fost Membru în Asociația Internațională de Studii Patristice.
„Porunca cea mai mare pe care ne-a lăsat-o Iisus Hristos este să iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele ca pe tine însuţi. Atunci, dacă ai îndatorirea să-ţi ajuţi semenul, Biserica nu poate lipsi din această relaţie, are menirea s-o pună în practică, în viaţa de fiecare zi”, a spus, la un moment dat, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nicolae Corneanu, a cărui viaţă, biografie, carieră şi carte de vizită, impresionante, ne face să ne gândim că viaţa şi activitatea Înaltpreasfinţiei Sale cu siguranţă va necesita cel puţin o amplă lucrare, o monografie cuprinzătoare, complexă şi completă, spre folosul duhovnicesc al credincioşilor şi ca exemplu, pildă şi reper pentru oamenii şi vremurile ce vor veni!...
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!
Veşnică să-i fie pomenirea! Amin!
Cu aleasă preţuire şi deosebită recunoştinţă,
Dr. Stelian Gomboş
Stelian Gombos
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius