Pajiștile cu flori sălbatice ale Kîrgîzstanului sunt o splendoare a Asiei Centrale trecută cu vederea. Cel puțin de către străini.

De fapt, cel mai democratic din fostele „-stan”-uri sovietice își celebrează bogăția florală cu tot atâta mândrie națională câtă afișează alte state, mai puțin luminate, atunci când, de exemplu, sacrifică în mod insolent asemenea minunății naturale. Potrivit unui site dedicat botanicii, din cele 80 de soiuri de lalele din lume, 22 pot fi găsite în  Kîrgîzstan. „Olanda e cunoscută îndeobște ca țara lalelelor”, notează iritat site-ul, „dar țara originară a lalelelor este de fapt Kîrgîzstanul.”

Traversez lumea pe jos. Cânva am studiat biologia.

În timp ce mă pregătesc să ies din Kîrgîzstan, străbătând văile luxuriante din Munții Alai, în drum spre Tadjikistanul vecin, îmi scormonesc creierul încercând să-mi amintesc numele constelațiilor de flori prin care îmi croiesc drum kilometru după kilometru: maci, măzăriche, lipicioase, sunătoare.

Desigur, am luat aceste nume încântătoare din presa britanică.

E liniștitor să știi — în aceste timpuri anarhice, hipercompetitive, ale presei digitale — că ziarele englezești nu doar că angajează „corespondenți specializați pe grădinărit”, ci îi și trimit în deplasări lungi, până în îndepărtatul Kîrgîzstan, pentru a merge călare, studiind plantele, pentru cititori. („Sub soarele fierbinte, înaintăm la trap, tot mai sus, trecând pe lângă măceși albi și stânci acoperite de saxifragi și clopoței.”) Nu întâmplător a ales Evelyn Waugh un scriitor de natură manierat ca personaj de contrast în romanul său Scoop, o cunoscută satiră despre jurnalismul de război. („Cu pași ca fulgul lipăie prin mlaștină, în căutare, șoarecul de câmp”, scrie jurnalistul de grădini trimis din greșeală într-o zonă de război din Africa.)

https://media.nationalgeographic.org/ooew/thumbnail_cache/83/4f/834f6309559355b0462f6d08f68d648e.jpg 1500w, https://media.nationalgeographic.org/ooew/thumbnail_cache/f1/4f/f14... 800w, https://media.nationalgeographic.org/ooew/thumbnail_cache/1e/e8/1ee... 600w, https://media.nationalgeographic.org/ooew/thumbnail_cache/85/ff/85f... 300w " alt="" width="1240" height="930" />
Calul lui Joldoshbaev se numește Jackie Chan. Foto: PAUL SALOPEK

 

Dar florile din Kîrgîzstan sunt demne de poeți mai renumiți.
Câmpiile mănoase de la sud de Sari Mogol se întind ca o mare de clorofilă pe fundalul semețelor vârfuri înzăpezite ale Munților Pamir. Acește pășuni sunt pătate de arhipelaguri dense de corole violet, albe, galbene și albastre. E imposibil să nu mă simt amețit, vesel, prostit de atâta frumusețe, în timp ce înaintez din petală în petală.

În epopeeea Manas, poemul nemaipomenit de lung și de vechi, definitoriu pentru identitatea națională kîrgîză, eroul războinic se odihnește într-o oază unde privighetorile cântă 40 de melodii și florile strălucesc în 40 de culori. Se spune că Yunus Emre, dervișul mistic din secolul al XIII-lea, șoptea „Allah! Allah!” de câte ori mirosea un trandafir.

Undeva între 35.000 și 45.000 de ani în urmă, un bătrîn neanderthalian a fost înmormântat cu flori — una din primele indicii găsite vreodată ale compasiunii umane.

„Aproape că am văzut mai multă frumusețe decât pot suporta,” scria Everett Ruess, un tânăr poet-vagabond care a dispărut în timp ce bătea deșerturile din Sud-Vestul American în 1934.

În Kîrgîzstan cresc aproape 3.900 de specii de plante vasculare. E aproape un sfert din toată flora Statelor Unite — înghesuită pe o suprafață de 50 de ori mai mică decât a sa. Micul Kîrgîzstan oferă lumii un buchet uimitor de biodiversitate.

Merg 43 de kilometri prin Valea Alai. Campez printre flori. Gătesc printre flori. Visez între flori. Petale de flori plutesc în ceașca mea de ceai de la culcare. Ajung, acoperit de polen, la puntul de trecere spre Tadjikistan.

— De ce sunt atâtea flori? îl întreb pe ghidul meu kîrgîz, Eshembay Joldoshbaev, care deschide calea, călare.

— Păstori puturoși, spune Joldoshbaev, ridicând din umeri. E prea departe să aducă oile la păscut până aici.