altmarius

cultură şi spiritualitate

Icoana Intrarii in Biserica a Maicii Domnului

Icoana Intrarii in Biserica a Maicii Domnului

Invatatura ortodoxa cu privire la sarbatoarea Intrarii Maicii Domnului in Biserica, ca inainte-mergatoare a tainei intruparii Cuvantului lui Dumnezeu, care avea a se face in lume prin mijlocirea Nascatoarei de Dumnezeu, se regaseste in icoana praznicului.

Semnificatia acestei sarbatori, pline de bucurie, se gaseste rezumata, de asemenea, in aceste cuvinte ale Condacului: "Preacurata biserica a Mantuitorului, camara cea de mult pret si Fecioara, sfintita vistierie a slavei lui Dumnezeu, astazi se aduce in casa Domnului, impreuna aducand darul Duhului lui Dumnezeu; pe care o lauda ingerii lui Dumnezeu; acesta este cortul cel ceresc." Templul in care intra Maica Domnului nu este Templul lui Solomon, pentru ca acesta a fost distrus de Nabucodonosor pe la 587 i.d.Hr., ci de Templul lui Zorobabel, construit abia dupa 70 de ani de la distrugerea primului, in 517 i.d.Hr. Templul avea 90 de camere, dispuse pe trei paliere, conform marturiei istoricului Iosif Flaviu. Intr-o parte, locuiau fecioarele, care erau date spre slujba lui Dumnezeu, pana la o vreme; in cealalta parte locuiau vaduvele, cele care se fagaduiau sa-si pazeasca curatenia pana la sfarsitul vietii. Intr-o alta parte petreceau barbatii si, in sfarsit, intr-o latura diferita locuiau saracii pelerini, care veneau de departe pentru inchinare. In locasul fecioarelor a fost randuita si Maica Domnului.

Intrarea in Biserica a Macii Domnului

Interesant este faptul ca temeiul zugravirii icoanei nu se gaseste in Evangheliile canonice ci, in cele apocrife. Insa felul in care este interpretat praznicul si felul cum este Prea Sfanta Fecioara laudata in cantari, precum Condacul citat, se bazeaza pe ceea ce se spune despre Maica Domnului in Evangheliile canonice.

Scena Intrarii Maicii Domnului in Biserica este descrisa in Erminii, de obicei, astfel: Interiorul unui templu, cu un amvon in partea dreapta sau stanga. In amvon este infatisat prorocul Zaharia. Este reprezentat in varsta, cu barba ascutita, imbracat in vesminte preotesti, , cu mainile intinse, primind-o pe Maica Domnului. Ea se afla in mijlocul scenei, langa amvon, cu mainile intinse catre Zaharia. In spatele Maicii Domnului se afla parintii ei, Sfintii Ioachim si Ana. In spatele sau in fata lor, un grup de fecioare purtand haine de sarbatoare, cu sfesnice in maini.

Intrarea in Templu a Maicii Domnului

 

Intr-o alta scena, in spatele lui Zaharia, intr-un registru superior, este reprezentata Maica Domnului, asezata pe un scaun mai inalt, la care se ajunge pe o scara cu trei trepte. Cele trei trepte pot fi vazute ca implinire a trei fagaduinte. Fagaduinta lui Ioachim si Ana de a o inchina Domnului pe Fecioara Maria, drept multumire pentru ca le-au fost ascultate rugaciunile. Fagaduinta facuta de Dumnezeu prin proroci, ca va alege o Fecioara spre a-i fi si Mama. Si in al treilea rand, Fecioara Maria, rod al fagaduintei omenesti, daruindu-se Domnului, spre a deveni Nascatoare de Dumnezeu.


In fata ei se afla un baldachin; langa baldachin, un inger in zbor, privind spre Maica Domnului, intr-un gest de intampinare. Ea se uita in sus, catre inger, cu o mana intinsa spre el. Mentionam ca Maica Domnului a ramas in Templu pana la varsta de 15 ani, fiind hranita de Sfantul Arhanghel Gavriil. Tot acesta ii descifra tainele Scripturilor, pregatind-o pentru inalta chemare randuita de Dumnezeu.

In mod traditional, scena se zugraveste in diaconicon - partea dreapta (sudica) a Sfantului Altar. Alegerea Sfantului Altar este in acord cu versetele introductive ale Troparelor Cantarii a 9-a a Canonului care se canta in timpul Utreniei. Aceste versete se sfarsesc cu refrenul in care se spune ca Maica Domnului  "a intrat in Sfanta Sfintelor". De altfel, inceputul Irmosului Cantarii a 9-a (Axionul praznicului), mentioneaza: "Ingerii, vazand intrarea Fecioarei, s-au cutremurat, cum cu slava a intrat in Sfanta Sfintelor!"

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Vizualizări: 62

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 42

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

1 stat are peste 20,000  clickuri (Italia)

2 state au peste 10.000 clickuri (Franta,  Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

Altmarius.ning.com website reputation

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell &Steiner - 3

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:50pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Bohlau - 1

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:30am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner - 2

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:26am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner

Creat de altmariusplus Mar 14, 2012 at 3:01pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Mar 14, 2012.

Grosse Kunstfuhrer: Maribor

Creat de altmariusconcurs Feb 22, 2012 at 1:08pm. Actualizat ultima dată de altmariusconcurs Feb 22, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor