La începutul lunii mai s-a desfăşurat la Arad a treia ediţie a Colocviului naţional al revistelor literare. În numărul trecut al României literare , am publicat o cronică dedicată Colocviului, sub semnătura lui Daniel Cristea- Enache, dar, fiind un eveniment important, merită să revenim asupra subiectului pentru a accentua câteva aspecte.
În primul rând, e de subliniat că reuşita acestei reuniuni atât de necesare li se datorează poetului Vasile Dan şi colegilor săi de la revista Arca şi de la filiala locală a USR. Apoi, se cuvine să reţinem numele tuturor participanţilor, reprezentanţi ai unor publicaţii cu profil literar din întreaga ţară: Daniel Cristea-Enache, Liviu Ioan Stoiciu (Viaţa Românească), Mircea Mihăieş, Cornel Ungureanu, Adriana Babeţi, Robert Şerban (Orizont), Marius Chelaru (Convorbiri Literare), Lucian Vasiliu (Scriptor), Adrian Alui Gheorghe (Conta), Ioan Moldovan, Traian Ştef (Familia), Ovidiu Pecican, Amalia Alumei (Apostrof), George Vulturescu (Poesis), Olimpiu Nuşfelean (Mişcarea Literară), Angelo Mitchievici (Ex Ponto), Paulina Popa (Semne), Dagmar Maria Anoca, Ivan Miroslav Ambrus (Nase Snahy), Daniel Săuca, Alice Valeria Micu, Viorel Mureşan (Caiete Silvane), Gheorghe Pârja (Nord Literar), Böszörményi Zoltán, Magda Bege, Puskel Péter, Regéczy Szabina Perle (Irodalmi Jelen), Vasile Dan, Gheorghe Schwartz, Romulus Bucur, Gheorghe Mocuţa, Ioan Matiuţ, Andrei Mocuţa, Lucia Cuciureanu, Ion Corlan, Horia Ungureanu, Lia Alb, Domnica Pop (Arca), prozatorul Traian Dobrinescu, poetul Ion Mureşan şi, în fine, o echipă de la revista noastră, Nicolae Manolescu (care a şi moderat strălucit dezbaterea), Răzvan Voncu (cu o excelentă intervenţie teoretică în deschiderea Colocviului) şi autorul acestor rânduri. Discuţiile din acest an au avut în centrul lor o temă de interes, Vitalitatea unei instituţii – revista literară , cu disocieri între miză şi inerţie, între tradiţie şi reinventare.
În reprezentarea mea, orice dezbatere despre revistele literare trebuie să înceapă cu o întrebare simplă, prin care să stabilim statutul, condiţia acestor publicaţii, şi anume: ce sunt aceste publicaţii, instituţii de presă sau instituţii de cultură? Eu înclin categoric să le plasez în a doua categorie. Dacă vom cădea de acord că trebuie să înţelegem revistele literare ca fiind instituţii de cultură, cu un rol istoric determinant în formarea şi consolidarea statului român modern, atunci se cuvine negreşit să scoatem revistele literare din zona aceasta tulbure a mărfurilor, a produselor cu o existenţă condiţionată strict de vânzare, de cerere şi ofertă şi să le aşezăm acolo unde le este locul, pe un teren mult mai solid, mai ferit de seisme, alături de teatre, de biblioteci ori de muzee, în susţinerea cărora autorităţile statului e obligatoriu să se implice. Iar recenta lege de finanţare a publicaţiilor înseamnă tocmai o primă şi majoră recunoaştere a acestui statut, revistele literare sunt instituţii de cultură.
După ce am definit revistele literare ca instituţii de cultură ne putem întreba care sunt principalele lor funcţii. Cel puţin patru ar fi, neapărat, cred eu. Doar le enumăr aici, fiecare impunând o analiză detaliată. Întâi: revistele literare sunt o casă pentru literatura vie, ele sunt spaţiul în care se adăposteşte literatura, spaţiul de care aceasta are strictă nevoie pentru a se constitui. Doi: revistele literare sunt principalele instrumente cu care se realizează valorizarea, ierarhizarea literaturii. În aceste reviste se manifestă spiritul critic, aici apare sita critică, aceea care alege valorile şi transformă literatura într-un corp coerent, cu repere clare etc. Apoi: revistele literare au un rol formator, educă gustul publicului, sunt călăuze, pentru cititorii neiniţiaţi, prin desişul textelor literare, altfel, probabil, de nestrăbătut. În fine: revistele literare ar trebui să genereze, să lanseze (ceea ce, deocamdată, mi se pare mai degrabă un deziderat decât o realitate!) acele idei novatoare care urnesc lumea, o fac să înainteze.
Cât despre câte feluri de reviste literare există, vorba cuiva dintre participanţii la Colocviu: nu există reviste mari şi reviste mici, nu există reviste centrale şi reviste provinciale. Există doar reviste bune şi reviste proaste. Iar revistele bune sunt cele în care spiritul critic e prezent şi face regula.
Şi încă o constatare. Adeseori, noi, redactorii diverselor reviste literare, lăsăm impresia că suntem autori de monologuri. Fiecare redacţie pare să-şi interpreteze propria partitură, separat, fără să fie atentă la vocea, la mesajul altora. E regretabil, dar nu alcătuim un cor. Ar fi în beneficiul nostru, căci atunci am avea o voce mai puternică, ne-am auzi mai bine şi am fi luaţi în seamă mai mult. Însă ne lipseşte vocaţia solidarităţii. Îmi zic însă că, dacă nu suntem în stare de solidaritate, dacă nu suntem în stare să ne unim în jurul unor idei, al unor cauze înalte, atunci măcar să ne cunoaştem interesul, interesul comun şi să-l urmărim cu insistenţă şi cu inteligenţă. Dar, felul cum au reacţionat atâţia dintre colegii noştri scriitori, redactori ai revistelor literare, în unele chestiuni vitale pentru domeniul nostru de activitate (de pildă, disputele privind legea finanţării revistelor, dar şi legea timbrului cultural) ne arată că suntem dezamăgitori şi la acest capitol: nu, nu ne ştim interesul.
P.S. Un paradox românesc: cei care, în publicaţiile lor, ne-au atacat furibund dorind cu orice preţ să facă praf legea de finanţare a revistelor au ajuns astăzi să fie ei înşişi generos finanţaţi chiar pe temeiul acestei legi!
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius