altmarius

cultură şi spiritualitate

Homer – prezență primordială în cultura română (sec. XIX-XX)

Retraducerea arhetipurilor

în cele ce urmeză, definim conceptul de arhetip într-un mod particularizat diacronic – respectiv, etno-cultural și lingvistic – și anume cu privire la spațiul Antichității euroasiatice, și nu în semnificația lui globală, universal și atemporal valabilă. Înțelegem sintagma din titlul supraordonat – traducerea și retraducerea arhetipurilor – ca operația de aducere și, respectiv, de readucere în actualitate a fundamentelor care alcătuiesc patrimoniul cultural al Eurasiei antice, și nu patrimoniul cultural general al umanității.

În raport cu acest patrimoniu cultural, conceptul de arhetip se definește ca acea realitate modelatoare și tutelară perceptibilă și percepută în calitate de termen referențial ultim, respectiv (cronologic vorbind) un termen primar. O realitate de referință axiologică, aceea la care se raportează un întreg domeniu cultural, constituit ulterior. O atare condiție arhetipală își asumă numai capodoperele Antichității, între care cele clasice, greco-latine, ocupă, fără urmă de îndoială, poziția preeminentă.

Unul dintre pilonii culturii literare vechi grecești, ca și al spiritualității și religiozității acestui ethnos diseminat, de-a lungul istoriei sale (bi- sau chiar trimilenare numai în Antichitate), cu mult dincolo de arealul propriu-zis mediteranean, a fost total necunoscutul, ca biografie, Homer (v. gr. Homeros): de altfel, unul dintre scriitorii universali cu cele mai multe și diversificate „vieți“ (v. gr. bioi), confecționate ad hoc, și anume pentru a umple golul ignoranței noastre totale, din Antichitate până astăzi. Așa cum șapte sau chiar nouă cetăți vechi grecești de renume, euro-microasiatice, s-au „bătut“, în decursul Antichității, pentru a-și revendica onoarea de a fi fost patria lui Homer, tot astfel și textul primelor două epopei (în sensul notorietății) atribuite Poetului a fost supus unor fluctuații, de formă și de conținut, considerabile, la nivelul și din cauza transmisiunii orale, vreme de, probabil, un mileniu.

Fixarea în scris și canonizarea epopeilor homerice reprezentative, la începutul veacului al VI-lea precristic, din ordinul familiei conducătoare la Atena, aceea a Pisistratizilor, a constituit începutul existenței propriu-zis literare a textelor epice atribuite lui Homer. Educatorul cultural al Greciei antice, mai exact spus al elenofoniei din Antichitate, a modelat – începând cu veacul pisistratid și continuând cu cel clasic, periclean, iar apoi, succesiv, cu cele alexandrine și post-alexandrine, până în mileniul tiparelor și canoanelor bizantine – o întreagă spiritualitate antică, deja greco-romană, iar în medievitate și în modernitate, până la cea mai recentă și apropiată, un întreg status mentis cultural-literar, european și, azi, universal totodată.

Din informațiile care alcătuiesc baza noastră de date, Homer a intrat în cultura română relativ târziu, în prima treime a sec. al XIX-lea. Ne referim, desigur, nu la lectura individuală, pe cont propriu, a amatorilor de cultură, și nici la educația școlară. Intrarea, pentru prima oară, în circuitul cultural aparținând unei comunități etno-lingvistice deja constituite a unei opere literare de altă limbă nu poate avea loc, nicăieri, decât pe calea traducerii. Ulterior, pe calea retraducerilor, succesive de regulă, dar și simultane, uneori. Este și cazul, revelatoriu, al lui Homer, receptat în cultura română aflată la debuturile modernității sale, un caz, în același timp, emblematic pentru traducerea și retraducerea arhetipurilor.

primele 3-4 decenii ale viitorului veac romantic au cunoscut în spațiul istoric românesc nord-dunărean și primele contacte, izolate, nesistematice, dar mai târziu neîntrerupte, cu toate cele trei epopei homerice, dar preponderent cu Iliada și Odiseea. Manuscrise anonime (așadar, „fără numele autorului“: Lascu 1974, 198-199), dar și altele, cu menționarea numelui autorului traducerii, atestă pătrunderea, pentru prima oară, a capodoperelor epice homerice în cultura literară a veacului românesc post-iluminist. Atât Odiseea, cât și Iliada, dar – deloc mai prejos – și Batrachomyomachia, „Bătălia broaștelor cu șoarecii“, sunt încercate în verb și chiar în vers românesc. Numele primilor tălmăcitori, pionieri în domeniu, sunt cele ale unor poeți, dar și cărturari, de minoră rezonanță și notorietate în posteritate, unii doar simpli versificatori, veleitari și novice: Alecu Beldiman, Moise Nicoară, Constantin (Costache) Aristia. Încercările lor acoperă „prima jumătate a sec. al XIX-lea“ (Lascu 1974, 199; Popescu, Machedon 1967, passim). Ele alcătuiesc grupul celor dintâi traduceri din originalul vechi grecesc în limba română, traduceri în mod necesar fragmentare sau parțiale, de la un cânt sau mai puțin până la mai multe, atâta vreme cât exercițiul traducțional, departe de a fi devenit o practică uzuală și curentă, se afla la primele sale tentative în cuprinsul culturii literare românești timpuriu moderne.

În mod aparent paradoxal, aceste prime traduceri în română din Homer au fost, aproape în același timp, și retraduceri. Faptul s-a datorat acțiunii de traducere, în paralel și în succesivitate, a epopeilor homerice majore, respectiv a unor părți sau fragmente din acestea, de către autori care nu se cunoșteau între ei și nu își cunoșteau, prin urmare, nici intențiile, nici planurile traducționale. Spre exemplu, Alecu Beldiman, în primele decenii ale sec. al XIX-lea, traduce masiv din Odiseea, pentru ca, la jumătatea aceluiași secol (în 1852, mai exact), Alexandru Odobescu să își încerce puterile și el, pe același text, dar restrângându-se la debutul cântului/rapsodiei I (Lascu 1974, 198-200). Însă, paralel cu Beldiman, un contemporan al acestuia, vornicul Iordache Golescu, fin om de cultură și literat de notorietate, traducea – cel mai probabil, în anii 1815-1820 (Lascu 1974, 204) – primele 200 de versuri ale cântului I din Iliada, în „versuri rimate“ (Lascu, ibid., sub nr. 873), ceea ce se întâmpla, în mod aproape cert, pentru întâia oară la noi, în perimetrul traducțional al literaturii antice clasice, fapt denotând, indiscutabil, implicite veleități și ambiții literare.

în primele două treimi ale veacului al XIX-lea, în acest peisaj cultural românesc receptor, emulația traducțională și retraducțională a fost deosebit de intensă, în materie de epică homerică. Astfel, între cele trei epopei, Iliada s-a bucurat de o primire mai deschisă și mai variată formal. Continuăm exemplificările. Dacă lăsăm la o parte câteva pagini de manuscris anonim datând, probabil, din prima treime a sec. al XIX-lea (Lascu 1974, 198: este vorba de un fragment tot din cântul I), prima traducere tipărită, în versuri originale (deci, în hexametri), a unui fragment (vv. 1-65) din același cânt inițial iliadesc, se datorează unui autor altminteri necunoscut, Georgiu Șeulescul (Iași, 1835: Lascu 1974, 199). Peste doar doi ani, în 1837, apare o a doua traducere tipărită a Iliadei, și ea parțială, dar considerabil extinsă: este vorba de „rapsodiile I-VI“, (re)traduse, însă, în „versuri albe“ (Lascu 1974, 199), de către primul specialist român în epica homerică, poet el însuși, Constantin Aristia, editorul și tipograful fiind I. Heliade Rădulescu, acesta din urmă fiind și autorul primei exegeze critice asupra traducerii lui Aristia (Lascu, ibid., sub nr. 810). În sfârșit, fenomenul cultural-literar al retraducerii va cunoaște, în același perimetru istorico-literar de care ne ocupăm, o continuare foarte interesantă, particulară. Un manuscris datând din anul 1869 (Lascu 1974, 199: sub nr. 807) – deci, după mai bine de trei decenii de la publicarea unei selecții extinse a traducerii din prima hexadă a Iliadei – indică faptul că Aristia a revenit pe propriii pași anteriori, traducând și retraducând, „din hellenesce în versuri hexametre“, lungi fragmente din Iliada, inclusiv din alte cânturi decât primele șase. Este, credem, primul caz, pe care îl cunoaștem, de auto-retraducere în spațiul literar-cultural românesc.

Odată deschise, drumurile traducerilor și retraducerilor se vor lărgi tot mai mult în cultura literară românească de-a lungul veacului al XIX-lea și mai departe. Cele două drumuri se vor dezvolta în paralel, dar și întretăiate în succesivitatea evoluției lor. Pe măsură ce se traduceau cânturi noi și părți noi din epopeile homerice majore, acestea și altele erau retraduse, variația formală – metru original, versuri „albe“, versuri rimate, proză – justificând actul retraducerii, devenind poate principala ei rațiune de a fi. Unele retraduceri trădează exerciții ambițioase ale unor nespecialiști, dar poeți de prestigiu (Eminescu: Lascu 1974, 201), sau, dimpotrivă, ale unor specialiști, lipsiți însă de resurse traducționale valoroase în materie poetică (Odobescu: Lascu 1974, 200). Alte retraduceri, optând fără ezitare pentru proză, par a fi făcut parte din câte un proiect serios, ambiționând integralitatea (re)traducerii textelor homerice. În acest ultim caz, două ilustrări ne apar mai mult decât semnificative: aș spune, simbolice. Pe de o parte, proiectul realizat de clasicistul junimist Ioan Caragiani. Astfel, în anul 1876, la „Tipo-Litografia H. Goldner“ (Lascu 1974, 201: sub nr. 828) din Iași, apar, integral traduse în proză, Odiseea și Batrachomyomachia: or, în „Convorbiri literare“ din anul 1870, în numărul IV, același Caragiani retradusese, tot în proză, un lung fragment din cântul VI, de data aceasta al Iliadei; va fi fost, oare, un „antrenament“ pentru viitoarea integrală în proză a Odiseii? Ne putem întreba. Pe de altă parte, de-a dreptul simbolic apare cazul lui Constantin Aristia, deja amintit. El este mai mult decât semnificativ, aș spune reprezentativ pentru tatonările (re)traducționale specifice culturii literare românești de la debuturile modernității sale. Așa cum am arătat, el traduce și retraduce același cânt I al Iliadei, când în hexametri, când în „versuri albe“ (Lascu 1974, 199-201), parcă nemulțumit și indecis în privința propriei alegeri formale, respectiv – implicit – și de conținut. Ezitările lui Aristia s-au derulat aproape două decenii, între 1851 și 1868-1869 (Lascu, ibid.). Peste alte două decenii, dorind poate să ofere publicului instruit, dar – de ce nu? – și ezitărilor lui Aristia o alternativă traducțională certă, un alt traducător, pe nume G. J. Pitiș (Lascu 1974, 201: sub nr. 834), își publică la București, în anul 1888, la „Tipo-Litografia D. P. Cucu“, varianta în proză a aceluiași (obsedant?…) cânt inițial al Iliadei.

În cea de-a doua parte, viitoare, a intervenției noastre, pentru a avea o imagine cât mai clară și, în limitele posibilului, ordonată, a contactului culturii române moderne și ulterioare cu originalul textelor epice homerice prin intermediul (re)traducerilor, precum și o imagine a impactului acestora din urmă asupra liniilor de dezvoltare cultural-literară în spațiul românesc și românofon din ultimele două secole încheiate, considerăm necesară acea analiză sistematică și de detaliu, care să aibă în vedere următoarele 3 criterii de identificare și de clasificare:

I. Obiectul și forma (re)traducerii

1. Dimensiunile (re)traducerii

2. Expresia formală a (re)traducerii

II. Autorul (re)traducerii

III. Calitatea și impactul (re)traducerii.

 

Repere bibliografice

Lascu 1974: Nicolae Lascu, Clasicii antici în România. Cluj-Napoca

Popescu, Machedon 1967: Ana Maria Popescu, Alexandru Machedon, Constantin Aristia. București

Studii Clasice. Revista Societății de Studii Clasice din România, I , 1959 și urm.: rubrica permanentă Bibliografia clasică românească.

 

(Din lucrările Simpozionului internațional despre retraducerea literară (4-5 noiembrie 2019), organizat de Filiala București – Traduceri Literare a USR, Facultatea de Limbi și Literaturi străine a Universității din București, Uniunea Scriitorilor din România și cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii și Identității Naționale.)

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

199 state 

(ultimul: Sint Maarten)

Numar de steaguri: 263

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 43

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor